Victima ( F.F.-Harry Styles)

Capitolul 1

- Becca, întoarce-te imediat! Nu mă face să te iau cu forța! strigă mama de la parter.

Îmi pun o pernă peste față ca să pot gândi în liniște. Mă târăște din nou la conacul familiei Waters pentru nu știu ce cină importantă. M-am săturat până peste cap de mese elegante, ridicatu-l degetului mic când țin o cană, lovit cu lingurița de pahare și șervețele în poală când stau la masă. Același lucru în fiecare zi nenorocită din viața mea. Chiar nu îmi pasă ce cred oamenii ăia de cum mănânc eu paste sau beau ceai. Îmi cunosc părinții, deci știu că de geaba încerc să mă opun. Mă ridic din pat, îmi așez rochia de școlăriţă și îmi mai arangez o dată împletitura. Deschid ușa neputincioasă și cobor treptele.

- Mulțumită? o întreb pe mama afișând un zâmbet fals.
- Cu siguranță. Acum, ia rujul și dă-ţi puțină culoare. Arăți palidă.

Ignor remarca răutăcioasă a mamei și iau rujul din mână sa. Îmi pun balerinii și mă privesc încă o dată în oglindă. Rochia mea albastră lungă sub genunchi cu volănașe arată de parcă am ieșit dintr-o cutie de păpuși. Părul meu e demn de o reclamă și asta mă calcă pe nervi.

Oftez și o urmez pe mama care mă conduce spre mașină. William îmi deschide portiera, iar eu îi mulțumesc aprobând din cap.

- Unde e tata? întreb speriată.

- William, condu spre conacul Waters, îi indică mama șoferului părând să nu mă audă.

Renunț la alte comentarii. Tata era ultima mea șansă să nu izbucnesc. E la fel ca mama doar că ceva mai înțelegător. El nu mă ceartă dacă mănânc în pijamale sau dacă nu am părul prins la cină. Privesc orașul meu natal de la geam și observ că nu-l cunosc pe de ajuns deși locuiesc în New York de 18 ani. Probabil pentru că singurele locuri în care am fost au fost liceul și câteva case ale familiei Waters. Am fost la o cafenea o dată . Din greșeală, desigur.

Înainte să-mi dau seama, mă aflu în fața conacului impunător. Mult prea sofisticat pentru mine, dar prea puțin pentru mama. E mult mai mare decât casa noastră, dar mama e prea egoistă ca să recunoască. Urcăm pe treptele de marmură, iar cei doi 'servitori' ne întâmpină cu un zâmbet fals și un pahar de șampanie în timp ce deschid ușile de sticlă. Iau o înghițitură mare când intru în sufrageria vilei , în mijlocul căreia se află masa unde sunt așezați musafirii. Mama ține să-mi reamintească că domnișoarele iau doar o gură de șampanie din politețe, nu o beau pe toată. Își atinge cocul din părul ei blond pentru a verifica și afișează zâmbetul ei de 'am mulți bani și sunt frumoasă'.

- Marlene, Becca, o plăcere ca întotdeauna! spune domnul Waters privindu-ne și apoi sărutându-ne mâinile. Becca, Joshua te așteaptă de mult timp.

- Bună, frumoaso! Bună seara, doamnă Starling, spune Joshua și îmi sărută la rândul său mână.

- Bună, răspund eu scurt.
Joshua și cu mine suntem împreună de...ei bine, de mult timp. Nu știu când am inceput, dar știu că am fost promiși de când ne-am născut. Nu e vorba că nu-l iubesc pe Joshua, ba din contră. Îl ador, doar că mă deranjează toată chestia cu promisul.
- Haide, ți-am păstrat un loc lângă mine.

Mă așez la masă și îl ascult pe Joshua când îmi povestește despre cursurile pe care urmează să le aibă la facultate și care îl încântă atât de tare.
Se mută în San Francisco peste câteva săptămâni pentru a începe facultatea de medicină. Distanță nu va fi o problemă pentru noi. Și eu voi începe facultatea aici, în New York, în domeniul artelor. Visul meu e să devin arhitect. Sau scriitoare. Nu m-am decis încă. Ospătari în costum schimbă farfuriile de la un fel la altul, iar eu ciugulesc câte puțin din fiecare.
- Becca? Becca? spune Joshua fluturându-şi mâna prin fața mea.

- Da, ce? Scuze eram...
- E ok. Așa ești tu. Mai...visătoare. Îți spuneam că încep cursurile cu o săptămână mai devreme. Luni plec.

- O. Păi...o să-mi lipsești, spun și mă aplec să îi sărut obrazul.
- Și tu mie.

Se înroșește și continuă discuția, acum vorbind despre noul său apartament. Mă bucur să îl văd așa fericit. Dintr-odată, lumea începe să plece, iar mama vine și mă cheamă la mașină.
- Ne vedem în curând, frumoaso! spune Joshua și mă îmbrățișează delicat.

Urc în mașină cu mama în urma mea.
- Se pare că Joshua se mută mai devreme. Ți-a spus? întreabă ea îngâmfat.
- Da.
- E un băiat atât de bun. Iar tu îl tratezi uneori așa nepoliticos.
Începem.

-Da, mamă, e un băiat bun. Ai vorbit cu tata despre viitorul meu apartament?

- Da, am vorbit. Am vești bune. Eu și tatăl tău am hotărât să stai într-un fel de cămin. E mult mai luxos decât unul normal, numai cu studenți de calitate. Vei avea și o colegă de cameră. Una așa ca tine.

Ochii ei lucesc gândindu-se probabil la banii viitoarei mele colege. Înghit în sec ,nervoasă.

- Ești sigură că nu..., încep eu.
- Fără discuții, Rebecca. E stabilit.

Alte vorbe sunt de prisos. Îi văd mașina tatei în parcarea casei și mă luminez. După ce intru și mă schimb în pijamale, ies din cameră fără să mă vadă mama. M-ar omorî dacă ar ști că umblu așa prin casă la miezul nopții. Urc la al doilea etaj unde se află biroul tatei și bat la ușă.
-Intră, spune el.
Îl observ cum își ridică privirea și un zâmbet îi apare pe față, luminându-i ochii verzi.
- Hei, tati.
- Bună, scumpo. Nu ar trebui să dormi?

- Ba da, dar...voiam să te întreb ceva.
- Orice.

- Trebuie să locuiesc în acel cămin?

- Hmm...Cred că e o idee bună, Becky. Ai nevoie de prieteni. Singurătatea nu e benefică pentru o adolescentă ca tine. În aceasta privință sunt de acord cu mama ta. Măcar în legătură cu asta.

Nu pot să îi rezist sincerității lui. El privește în documentele sale, iar eu zăbovesc înainte de a răspunde. Chiar am nevoie de prieteni. Sunt prea singură. În final, mă decid.
- Pff...Bine.

Și cedez.
- Acum fugi la culcare. Mama ta va înnebuni dacă te vede.

Zâmbește, iar eu îi urez 'noapte bună'. Imediat ce ajung în pat, somnul mă fură.