Victima ( F.F.-Harry Styles)

Capitolul 34

A trecut o săptămână de când m-am trezit. O săptămână de când am văzut din nou și am simțit din nou. Coma mea a durat 4 luni, iar faptul că m-am trezit e un miracol. Nimeni, în afară de el, nu credea că o voi mai face față. Toți credeau că Becca Starling își va avea înmormântarea înainte să își înceapă cu adevărat viața. Toți în afară de el. El, care m-a îngrijit în această săptămână, cum nu am mai fost îngrijită toată viața. El, despre care am aflat că a plâns la capul meu în fiecare zi, implorându-mă să nu mor.

Când am leșinat acum patru luni, a fost din cauza lipsei de vitamine din corpul meu. Eram slăbită. Știam că nu mâncasem de ceva timp, date fiind kilogramele în minus de pe atunci. Nu mi-am dat seama cât de gravă era situația de fapt. Organismul meu a reacționat și s-a întâmplat asta.

Cele patru luni mi-au fost descrise groaznice de către toți. Mama, tata, Chelsea, băieții, dar mai ales Harry. Nu vrea să vorbească despre asta, spune că e prea greu. Mama și Harry se agreează acum. Ea a spus că a văzut cine sunt eu pentru Harry și că a avut grijă de el. Chiar dacă nu e perfectă și e dură, e mama mea și o iubesc. A plâns ca un copil când mi-a întâlnit ochii. Cumva, m-am bucurat, mi-a plăcut să văd o demonstrație a afecțiunii sale, lucru care se întâmplă foarte rar.

Se pare că și Josh m-a vizitat. Asistentele spun că Harry mă ținea așa de strâns de mână, încât aparatul a făcut pentru o secundă un sunet anormal și lung. Au spus că Josh doar a venit, s-a uitat la noi doi și mi-a transmis că speră să scap cu viață. Mă întristează că cel mai bun prieten din copilărie și primul meu iubit, nu a spus mai mult decât un "sper".

După această săptămână, am voie să merg acasă în sfârșit. Mama mi-a spus că mi-a înghețat anul sau ce a mai rămas din el. E ciudat că îmi pare rău de cursuri? Am pierdut așa multe, până la urmă.

- Ești gata, iubire? Întreabă Harry când își bagă capul cârlionțat prin deschizătura ușii din încăpere.

I-am cerut două minute ca să mă pot schimba, deși el a insistat să mă ajute. Nicio șansă, Styles, nu după patru luni de comă în care nu am avut acces la o baie cu spumă.

- Da. Dau să mă ridic, dar el aleargă ca ars până la mine și îmi prinde talia.

- Stai, stai, nu te grăbi. Te ajut. Se răstește la mine ca la un copil mic.

Îmi înăbuș un râs și el se strâmbă. Îmi ia geanta cu lucruri și ieșim pe hol. În spital miroase numai a spirt și mereu m-am simțit amenințată cumva de această aromă. Pur și simplu, de fiecare dată aveam în minte un doctor nebun care mă urmărește cu o seringă.

Ajungem în salonul principal, unde sunt asistentele și doctorul care a avut grijă de mine. Îi mulțumesc mult și lui și asistentelor, iar Harry face același lucru. Și pot vedea pe fața lui un mic zâmbet ce debordează de recunoștință.

Ieșim în gerul iernii, iar eu dârdâi la contactul cu aerul. Am și uitat cum e să simți acest frig pătrunzător. Mergem la mașina lui Harry din parcare și intrăm, el deschizându-mi ușa ca un gentleman.

Se urcă la volan și dă aerul condiționat la maxim. Așa mai merge. Zâmbesc mulțumită, iar el își pune mâna pe piciorul meu. Atingerea lui e rece, ca de obicei, dar bine-venită. Îmi era tare dor de ea. Îmi răpesc câteva minute din uitatul pe geamul ce prezintă New York-ul alb, ca să îl privesc pe Harry. Părul îi e mai lung acum, iar pe bărbie și deasupra buzei de sus se află niște fire de păr. Cearcănele s-au mai estompat, dar tot există. Nu vreau să îmi imaginez prin ce a trecut. Ochii lui sunt la fel ca întotdeauna: calzi și luminoși. Poate mai luminoși ca niciodată.

- Iubito, și mie mi-a fost al naibii de dor de tine, dar sunt la volan și nu mai vreau să dau pe la spital în viața mea. Râde el, iar eu mă afund pe scaun, roșie și amuzată de holbatul meu conștient. Știam că mă holbam, dar nu îmi prea păsa.

Nu trece prea mult timp până ajungem la clădirea în care se presupune că stă Harry. E un bloc normal, modern, de la periferia orașului. Ieșim din nou în ger, dar Harry e atent să parcheze cât mai repede de scara blocului. Își duce cartela la senzor, iar ușa se deschide. Urcăm cu liftul până la etajul șase și apoi mergem pe holul lat până ajungem la ușă. E din lemn masiv și un S alb este inscripționat pe ea. Descuie și intrăm de mână înăuntru.

Wow. Wow e tot ce pot să spun. E atât de ne- Harry tot ce e aici. E cumva perfect pentru el, dar așa nepotrivit. E micuț, se mai văd două uși în afară de living. Totul este decorat în culori naturale precum verde sau pământiu, inclusiv parchetul. Covorul din sufragerie e negru pufos, sub o măsuță de cafea din lemn în lateralele căreia stau canapeaua neagră din piele și plasma.
Mă conduce în bucătăria construită parțial din lemn și gresie verde. Baia are o cabină de duș din sticlă și faianță roșie. Dormitorul, camera mea preferată, găzduiește un pat dublu în mijloc și o bibliotecă deasupra. E simplu, dar minunat. Culorile terra domnesc și aici, totul fiind colorat în negru și vișiniu. Ne întoarcem în sufragerie și ne așezăm pe canapea, îmbrățișați.

- Deci, ce părere ai? Întreabă el și mă privește curios.

- Nu sunt eu vreo expertă, dar ăsta e cel mai frumos apartament văzut vreodată. Ești sigur că nu e al meu? L-am mai văzut undeva, sunt sigură. Îi mărturisesc și îl sărut rapid pe obraz.

- Da, unde? Își ridică o sprânceană.

- Visele mele. Râd și el face același lucru.

- Bine, bine, domnișoara glumeaţă. Am o surpriză pentru tine. Acum du-te și îmbrăca-te gros și fă toate celelalte chestii de fete cu care m-ai înnebunit toată săptămâna.

- Surpriză? Ce surpriză? Fierb de curiozitate, iar el doar zâmbește.

- Hai, până nu mă răzgândesc! Spune în joacă și mă trimite să mă schimb.

- Da, domnule! Sar în picioare și mă duc sa fac întocmai cum a spus el.

Gataaaa. Am pus. Deci am fost copleșită ieri de toată susținerea pe care mi-o acordați. Am plâns :( Mulțumesc că îmi faceți viața mai bună! Nu exist fără voi. Next, mâine♡ Care credeți că va fi surpriza?