Victima ( F.F.-Harry Styles)

Capitolul 3

Începe să îmi pară din ce în ce mai rău că tata nu a venit cu noi imediat ce mama se poartă ca și cum nu aș fi aici din nou. Știu că s-au certat. Ei mereu se ceartă, încă de când îmi pot aminti, dar am încercat să cred că e normal ca într-o familie părinții să se certe. Însă de la un timp o fac prea des. Nu își vorbesc, nu dorm împreună, iar tata devine și mai 'ocupat' pe zi ce trece. Știu ce va urma să se întâmple cu relația lor și oricum eu voi pleca la facultate și voi fi pe cont propriu cum mi-am dorit din totdeauna. Dar tot mi-e frică. Mi-e frică să cred că pe unul din ei nu-l voi mai vedea decât la intervale regulate de timp. Și îmi e și mai frică că acela va fi tata.

Luminile orașului pălesc din ce în ce mai tare, iar eu constat că ne apropiem de marginea acestuia unde se află cabana Waters. Intrăm împreună cu Will și geamantanele sale grele într-o altă lume sofisticată și
egoistă. Interiorul arată la fel de curat ca și cel de la cealaltă casă a bogatașilor și miroase a flori și a mobilier proaspăt curățat. Domnul și doamna Waters ne întâmpină la fel ca de fiecare dată primitor și ne arată camerele în care vom sta. A mea e lângă a lui Joshua, iar eu încep să mă gândesc de ce nu stăm în aceeași cameră. Ar fi normal pentru un cuplu ca al nostru, dar nebunesc pentru niște oameni ca noi. După ce mă instalez în camera mult prea mare, bat la ușa lui Joshua. Când deschide, e îmbrăcat în cămașă și pantaloni eleganți. Ca de obicei.

- Becca, bine ai venit! Intră te rog. Spune zâmbind.

Mă conformez si afișez un zâmbet atunci când intru în camera sa. E goală, de culoare crem și mult prea ordonată pentru un adolescent.

- Ce faci? Cum a fost drumul?

- Bun. Tu ce faci? Spun și mă așez pe pat.

- Te așteptam. Vreau să îți povestesc despre campus.

Super. Nu din nou.

- Am aflat că au un....Începe el.

- Hmm...Joshua...

- Ce este?

- Nimic, doar că... Ei bine, speram să vorbim despre altceva.

- O. Pai putem vorbi despre manualele pe care, apropo, le-am achiziționat recent. Uite, să îți arăt.

- Josh, te rog. Altceva în afară de școală. În ultimul timp numai despre asta vorbești.

- Ce tot spui acolo? Adori când vorbim despre facultate.

- Adoram. Devine plictisitor la un moment dat.

- Nu știam că tu crezi asta. Îmi pare rău. Spune și își trece mâna prin părul său negru.

- Să nu îți pară. Eu doar vreau să prelungesc momentele cu tine. Pleci și nu vreau să irosesc nici o secundă.

Mă ridic de pe scaun și îi iau mâinile în ale mele. Îi privesc ochii căprui și îmi lipesc buzele de ale lui. El e surprins, însă le acceptă cu plăcere.

- Iartă-mă, Josh. Nu am vrut să sune așa. Spun desprinzându-mă din sărut.

- E ok, Becca. Te iubesc.
- Și eu. Acum hai să coborâm. Ne așteaptă la masă și nu știu ce se va întâmpla dacă nu apărem.

Ajungem în sufragerie și spre uimirea noastră masa nu e gata. Ne așezăm pe canapea și Joshua mă ia de mână. Mama și doamna Waters vorbesc de cât de frumoasă este rochia pe care nu știu ce regalitate a purtat-o la săptămână modei . Plictisitor. Casa este ușor, ușor îmbibată în mirosul familiar de pește la cuptor. Joshua rămâne tăcut și îmi pare stânjenit așa că fac un sacrificiu și îl aduc în zona sa de confort.

- Spune-mi, Josh. Ce se mai întâmplă în lumea fotbalului? Întreb eu.

Îl văd cum se relaxează , un zâmbet apărând pe fața lui încordată. Începe să vorbească, iar eu revin la răspunsurile mele monosilabice. Dau din cap, murmur și gânguresc. Mă foiesc încontinuu. Mă uit în ochii lui. Apoi mă foiesc din nou. Piciorul stâng peste cel drept și invers. Nu pot să nu îmi pun întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă Joshua nu ar fi fost iubitul meu. Îl iubesc, dar e atât de egoist uneori. Noi suntem ca și căsătoriți. Stăm aproape în fiecare zi împreună și nu mă deranjează. El și tata sunt persoanele care m-au salvat întotdeauna din a cădea în prăpastie și le mulțumesc pentru asta. Dar am nevoie de o schimbare. Nu știu dacă e Joshua, dar am nevoie de o schimbare. Și repede.

- Becca! Rebecca Starling! Trezește-te! Urlă mama la mine.

Observ pentru un moment că toată lumea se uită la mine cu fețele încruntate. Ce am făcut?

- A, scuze. Ce s-a întâmplat?

- Masa e gata. Haide. Spune mama rotindu-şi ochii.

Wow, am scăpat ușor de data asta. Ne așezăm cu toții la masă în liniște, iar stresul se ridică ușor în aer.

- Scuzați aiureala fiicei mele. E o artistă. Zice mama cu un zâmbet stânjenit.

Chiar nu se poate abține, nu? Nu se poate să nu mă critice la fiecare 5 minute.

- Nu va mai fi așa în curând. Continuă ea.

- Așa e, Marlene, toate am fost visătoare înainte de ...ei bine, asta. Spune doamna Waters în timp ce își flutură mâna prin spațiul dintre noi.

Privesc confuză la cei din jurul meu, studiindu-i. Joshua e roșu în obraji, iar domnul Waters privește neatent spre peștele din farfuria lui. Mama și doamna Waters fac schimb de priviri cu subînțeles, așa că intervin.

- Ămm...Despre ce vorbiți?

- Oh, scumpo, nu e evident? Căsătoria. Căsătoria întărește o femeie. Spune mama degajat.

Îmi deschid gura surprinsă și încerc să-mi ridic maxilarul de pe podea.

- Oh, va fi o nuntă superbă. În biserica aceea superbă din San francisco. Se va muta imediat ce termină facultatea. Zice mama mândră.

- Va fi o mireasă minunată! Rochia ta, Marlene, va fi perfectă pentru....

- Gata! Stop! Nu va fi nicio rochie, nicio biserică, nicio nuntă! Sunteți de-a dreptul nebune? Am 18 ani pentru numele lui Dumnezeu! Voi chiar credeți că voi rămâne pentru totdeauna cu Joshua? Vești proaste, dragilor, nu știu ce se va întâmplă în viitor. Opriți-vă din a-mi planifica viața ! La ultima verificare, îmi aparținea în totalitate! Răbufnesc eu și urlu la ce le două femei care acum se uită la mine panicate, ca la un monstru cu trei capete.

Mârâi pe sub mustăți și plec de la masă. Urc scările tropăind și mă asigur că trântesc ușa camerei în urma mea. Auzi la ele, San Francisco! Și o nuntă? Asta e josnic. Mă trag de păr și îmi ating rochia cu mâinile. E destul de dreaptă, Becca, calmează-te. Spune vocea din capul meu. Trebuie să ies de aici. M-am săturat de mofturile lor. Am nevoie de o escapadă. Ies pe balcon și mă uit lung la scara exterioară de incendiu, apoi la Will care vorbește cu un portar, iar mai apoi la mașina parcată în curte. Atunci îmi vine o idee nebunească, dar strălucită. Nu contează dacă e nebunească sau nu, o idee strălucită, tot strălucită e.