Victima ( F.F.-Harry Styles)

Capitolul 27

După aproximativ o oră de plâns, mă ridic de pe gresie și simt cum oasele mele sunt amorțite de-a binelea. Se aude un zgomot ciudat din dormitor, așa că deschid ușa și simt cum viața mi se scurge pe podea.

El stă acolo și se uită...speriat? Nu e el, Becca. Ai plâns prea mult. Nu are cum să fie el. Mă șterg la ochi, încercând să îndepărtez halucinația, dar nu dispare. Doar stă acolo, arătând parcă de zece ori mai rău ca mine, dacă asta e posibil.

- Harry? Șoptesc, dar glasul meu e spart și înfundat.

Pe pat stau pachetele lui de țigări, iar în partea cealaltă a camerei se află jurnalul meu, aproape rupt în două. Mă uit urât la el apoi alerg ca arsă spre obiect și îl strâng la piept.

- Deci..Josh. Sunt impresionat, ce pot spune!? Scuipă el și zâmbește diavolește.

Nu pot să cred că el poate zâmbi, chiar și așa, urât și fără pic de tristețe.
- Mi-ai citit jurnalul? Cum ai putut? Scot un țipăt, care nu mi-l pot explica.

- Te-ai împăcat cu prostul ăla! Nu eu sunt problema aici, Rebecca. Nu pot să cred că ai fost așa naivă.

- Eu? Eu sunt problema? Apari după trei săptămâni în care nu am știut ce naiba faci, dacă ești bine și îți permiți să-mi citești jurnalul.

- Ah, am înțeles, tu poți să îmi umbli în telefon, dar eu nu pot să citesc rahatul tău de jurnal. Urlă și își trece mâinile prin păr.

Nu pot să cred că a spus asta. Nu e ca și când m-aş fi uitat la mesaje, doar am văzut o porcărie de poză. Ca să nu ne amintim ce poză, mai exact. Cu fosta lui iubită. Înainte să îi pot reproșa ceva, el se apropie de mine.

- De ce arăți așa? Întreabă calm, ca și când totul ar fi bine.

- Doamne, omule, ești nebun la cap? Cum ai vrea să arăt după trei săptămâni în care am crezut că ești cu Lexi și faceți cine știe ce? Ce, te așteptai să vii aici, să îmi cer eu scuze, să mă săruți și apoi să fie totul lapte și miere, nu? Recunoaște. Spun și plâng din nou.

Sunt furioasă. Extrem de furioasă. Iar el îmi dă libertatea să mă descarc.

- Te-am întrebat de ce arăți așa. Ce ți-a făcut?

- Ai tupeul să întrebi ce a făcut el? De ce nu te întrebi pe tine asta? Tu m-ai adus în starea asta, Harry. Spunându-i numele mă face să tremur și simt cum el are aceeași reacție.

- Te-am salvat, Becca. Eu te-am salvat în seara aia la club de maică-ta și idiotul de Josh. Te-am făcut să simți niște lucruri de care nu aveai habar înainte. Recunoaște. Ți-am mai spus asta o dată, dar o să îți repet până înțelegi. Ce simți când te ating? Spune și își pune mâinile pe obrajii mei. Atunci când îți vorbesc...Suflă peste buzele mele și electricitatea se mărește. Sau când te sărut?

Fără să fiu avertizată, se năpusteşte peste buzele mele. Le sărută cu foame, dar eu nu îi răspund. Mă ia în brațe și mă obligă să mă lipesc de el. În acel moment, îmi deschid gura involuntar, iar el profită de momentul meu de slăbiciune. De ce sfârșesc mereu așa? De ce trebuie să îl las să mă manipuleze întotdeauna? Mă simt atât de bine să îl simt aproape de mine. Mi-a fost atât de dor de el. Mi-a lipsit sufletul când nu a fost aici. Știu că sună patetic, dar e ca și când ar avea deja locul lui undeva, în sufletul meu.

Și îmi e frică. Foarte frică. Deocamdată nu ocupă decât un loc special destinat lui. Ce se va întâmpla când o să îmi acapareze tot sufletul? Sau...deja a făcut-o?

Puțin, plictisitor, dar rapid :)) Durează ceva mai mult să scriu mai bine și mai mult. Mulțumesc din suflet tuturor pentru susținere♡ Voi sunteți inspirația mea. 6K. Cine sunt cei mai șmecheri? Noi, da, da, da.