Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este Harry înălțându-se la cer, exact ca un înger. Apoi totul e negru din nou, ca la început. Ce se întâmplă? Unde sunt? De ce am plecat din locul ăla frumos? Era perfect, noi doi, împreună, pentru totdeauna. Dar, cum sunt eu naivă, l-am urmat. Și iată-mă acum pierdută în cine știe ce colțișor întunecat al minții mele.
Încerc să mă mișc, dar nu pot. Poate îmi funcționează simțurile. De văzut, văd numai negru. Nu simt nimic, pielea îmi e neatinsă. Mirosul e și el de negăsit. În schimb, simt o durere undeva în piept. O durere ascuțită, ca și când mi-ar arde corpul sau mi-ar clocoti sângele. Încerc din răsputeri să simt ceva, orice și reușesc într-un final. Aud. Aud un bipăit înfundat în capul meu. Ce se întâmplă?
Număr zgomotele făcute de aparat, în speranța că îmi voi da seama ce se întâmplă cu mine. Am numărat mai mult de zece mii până acum. Totul se schimbă atunci când aud o voce lângă mine. Acea voce. Vocea care face durerea din piept să dispară pentru câteva secunde. Harry.
- Bună dimineața, iubito. Ce mai faci? Nu vrei să deschizi ochișorii? Spune el și îl aud cum plânge.
Nu. Nu. Nu plânge, nu vreau să plângi, Harry. Încerc să strig, dar nu mă aude nimeni.
- Bine atunci, știu că îi vei deschide tu. Dacă nu o faci, vin și eu acolo cu tine.
Pentru un moment mă bucur, gândindu-mă că nu voi mai fi singură aici, în locul ăsta oribil. Dar apoi pun totul cap la cap. Durerea, bipăitul, întunericul. Sunt la spital. Sunt...moartă? Nu, nu pot fi moartă, simt durere. Dar stai, dacă el vrea să vină aici înseamnă că vrea să moară? Harry, te rog, nu face asta. Mă trezesc, promit, am nevoie de puțin timp. Încerc, încerc, doar nu face o prostie.
- Ziua mea a fost ca celelalte. Mama ta m-a trimis din nou la psiholog. Spune că nu mai trebuie să îți vorbesc, că nu mă auzi. Dar eu știu că ești acolo și mă auzi. Trebuie să faci ceva, Becca. Mișcă-ţi buzele alea frumoase. Au trecut 4 luni, iubire. Hai acasă.
4 luni? Doamne, sunt în comă. Cum de s-a ajuns la asta? Durerea din vocea lui o depășește pe a mea. Nu vreau să sufere. Nu merită un strop de suferință. Ce să fac? Hai, Rebecca, trezește-te. Fă-o pentru Harry. Nu pot, nu pot. Dacă aș putea aş plânge.
- Nu vrei? Bine. Atunci vin eu la tine. Zice și simt cum se ridică de lângă mine, căldură dispărând.
Nu pleca! Nu face asta, te rog, nu. Nu veni aici, Harry, nu e bine. Ajutor. Să mă ajute cineva, la naiba!
- Ce...? Doctor, asistentă, cineva! Repede! Îl aud țipând.
- Ce s-a întâmplat? A cedat? Întreabă o voce de femeie, probabil asistenta.
Ce am făcut? Am murit? Ce se întâmplă cu mine?
- Nu, dimpotrivă. Uite. O lacrimă! Strigă Harry și umple camera cu râsul lui minunat.
Plâng? Chiar plâng. Mulțumesc, mulțumesc, m-ai ascultat!
- Ăsta e un miracol! Domnule Ross! Domnișoara Starling tocmai a lăcrimat! Spune asistenta entuziasmată.
Am reușit. Chiar am făcut-o! Poate...
- Ai văzut ce tocmai am văzut și eu? Și-a mișcat degetul! Doamne, iubito, deschide ochii. Deschide ochii pentru mine. Râde Harry, radiind de fericire.
Îi pot simți bucuria de aici. Am reușit. Trebuie doar să îmi controlez mintea și ea execută. Haide, Becca, deschide ochii. Trebuie să o faci pentru el. De ce? Pentru că știu că cel mai frumos lucru și sentiment pe care îl am este creat atunci când îi văd zâmbetul minunat. Când gropiţele din obraji se formează, când îi sclipesc ochii. Și dacă el îmi spune că poate zâmbi așa când e cu mine, atunci o să îi îndeplinesc dorința.
Simt cum pleoapele mi se dezlipesc și totul din jurul meu e alb. Primul chip pe care îl disting este al lui, zâmbior și minunat. Îi întorc zâmbetul cu unul mai micuț, iar pe el îl bufnește plânsul și își așază capul pe pieptul meu. Ah, îmi era dor de această căldură familiară.
Pam, pam. E vie, e vie :)) sper că nu v-am speriat prea rău. Mulțumesc pentru cele aproape 15K. Sunteți cei mai buni cititori din lume♥ Vă iubi dubi. Next tomorrow.
P.S. Dau dedicațiile promise când îmi revine netul, sunt cu datele mobile acum. Dacă vă faceți și mai mulți, îmi vor trebui două capitole pentru mulțumiri la final :))
CITEȘTI
Victima ( F.F.-Harry Styles)
FanfictionBecca, o fată crescută după cele mai stricte reguli oferite de părinții ei bogați, îmbrățișează în sfârșit viața de facultate. Simte că are nevoie de o schimbare. Schimbarea ei vine sub forma lui Harry Styles care ori o va face regina lui, ori o va...