Victima ( F.F.-Harry Styles)

Capitolul 44

Mâinile îmi tremură în poală în timp ce New York-ul pălește în jurul meu. Îmi mușc buza stresată și îmi arunc privirea pe geamul mașinii. Harry își pune o mână pe coapsa mea, parcă încercând să mă calmeze puțin.

- O să fie bine, iubire. Spune el drăgăstos și mă privește cu un zâmbet încurajator pe fața sa luminată.

Mă liniștesc puțin, dar când observ că mașina lui Harry gonește pe strada pe care am copilărit, emoțiile mă cuprind iar. Nu am absolut nicio idee de cum va reacționa mama la propunerea lui Harry. Propunere care, apropo, mie tot mi se pare idioată și neinspirată. Puțină dreptate are și Harry, dar el nu îmi cunoaște pe deplin mama. Știu că în timp ce eu eram în comă au reușit să se suporte. Ba chiar mama l-a ajutat pe Harry, trimițându-l la psiholog.

Și totuși, când mă gândesc că Harry practic vrea să se arunce în gura leului doar pentru ca noi doi să fim împreună mereu, inima mea își mărește ritmul bătăilor. Am așteptat mult ca noi doi să avem o iubire ca cea din filme, o iubire pe care numai eu știu cât mi-am dorit-o de când am citit prima oară o carte de dragoste. Și acum o avem, parțial cel puțin. Și sper că va fi totală până la sfârșitul zilei.

Harry micșorează viteza ca să poată privi în stânga și în dreapta după casa mea veche. Mă mir cum de mai știe unde stau, a fost aici doar de vreo două ori. Virează la dreapta atunci când observă vila părinților mei prin geamul său fumuriu. Casa asta e mult mai mare ca data trecută. Grădina e plină de zăpadă, doar o fâșie din trotuar fiind descoperită probabil de Will. Ah, Will. Mi-a fost așa dor de el. M-a vizitat când eram în comă, dar mama lui s-a îmbolnăvit de leucemie așa că a părăsit țara ca să poată avea grijă de ea. Din păcate, aceasta s-a stins la câteva săptămâni. Mama spunea că Will a fost devastat, a intrat într-o mică depresie, dar acum e mai bine și s-a întors la lucru.

Harry parchează atent mașina în spatele mașinii părinților mei și deschide portiera. Ca un domn ce e, ocolește fața mașinii și vine să o deschidă și pe a mea. Îi mulțumesc cu o aprobare din cap și înaintăm spre ușa casei mele. Emoțiile revin, iar frigul nu mă ajută deloc în situația asta. Harry îmi prinde mâna întra lui și o strânge ușor.

- Va fi bine, iubire, ai să vezi. Îmi șoptește și îmi dă un sărut pe nas.

Sper să aibă dreptate. Chiar dacă am trăit aici 18 ani, tot mă simt nevoită să bat la ușă. Imediat ce pumnul meu atinge ușor ușa, aceasta se deschide și din spatele ei apare mama, îmbrăcată la patru ace, ca de fiecare dată.

- Becca? Ce cauți aici? Întreabă surprinsă. Știu că o cam enervează să primească musafiri fără să facă de trei ori curățenie înainte. Haide, intrați.

Intrăm pe holul călduț, descălțându-ne de cizmele murdare. Mergem spre sufrageria mare și ne așezăm pe canapeaua pufoasă din fața șemineului. Deschid gura să zic ceva, dar sunt întreruptă de prezența unei persoane. Nu mai stau pe gânduri și mă arunc în brațele sale, el răspunzându-mi cu un zâmbet până la urechi.

- Will, mi-a fost așa dor de tine! Îi spun și mă afund și mai tare în îmbrățișare. Îmi pare rău, ști tu, pentru mama ta.

- Și mie, piticule! Nu te îngrijora, mama e într-un loc mai bun acum. Îmi mărturisește și văd o urmă de tristețe pe chipul său.

După ce mă desprind de Will, îl pot simți pe Harry încordat și cu o venă pulsându-i pe gât. Îi strâng mâna și îl sărut pe obraz ca să îi calmez gelozia exagerată și funcționează.

- Și, ce vă aduce pe aici? Întreabă Will curios și se așază pe cealaltă canapea alături de mama.

Mă uit cu subînțeles la Harry, băgându-l pe el la înaintare. El încuviințează și ia o gură de aer înainte să vorbească, vizibil emoționat.

- Păi, am venit să vorbim cu doamna Starling, spune acesta și o privește serios pe mama care pare mirată.

- Cu mine? Ce se întâmplă? Întreabă destul de speriată.

- Nimic rău. Voiam doar să...ăăă...voiam să știu dacă sunteți de acord cu relația dintre mine și Becca, continuă Harry și își pleacă capul.

Eu aștept nerăbdătoare răspunsul mamei care doar se uita cu gura întredeschisă în gol. Doamne, vorbește, femeie! Oare crede că suntem nebuni? Oare se gândește la 101 moduri în care să ne tranșeze? De ce nu vorbește odată?

- Mamă, spune ceva, te rog. Intervin și mă uit curioasă la ea.

Will e și el destul de uimit, dar nu spune nimic.

- Becca, nu mi-aţi cerut voie înainte, de ce acum? Întreabă și cam calcă pe nervi. Știam eu, i-am spus lui Harry că femeia asta nu știe nimic, dar el nu, el trebuie să se dea puțin cocoș.

- Pentru că ne-am rezolvat toate problemele și suntem mai fericiți ca niciodată. Și doar aprobarea dumneavoastră mai lipsește. Nu mă înțelegeți greșit, dacă nu aveți de gând să fiți de acord, eu și Becca tot rămânem împreună. Spune el și îl susțin întru-totul.

Mama stă puțin pe gânduri, apoi de dă verdictul mult așteptat.

- Becca, ești fiica mea. Cât ai fost în comă, am realizat că ești cel mai important lucru pentru mine. Știu că nu am fost niciodată mama pe care ți-ai dorit-o, dar voi încerca, asta dacă mă lași. Iar tu, Harry, mi-ai demonstrat că o iubești pe fata mea și ea este o persoană care chiar are nevoie de multă iubire. Nici tu nu mă înțelege greșit pe mine, dar dacă o rănești ești mort. Spune mama și toți trei suntem cu maxilarele pe podea.

Mama mea tocmai a spus că e de acord? Dă-mi o palmă, te rog. Mi-am aruncat brațele în jurul ei și am zâmbit larg. Harry avea dreptate, mama chiar s-a schimbat.

- Mulțumesc, mamă, te iubesc. Îi spun și simt cum emoțiile ne copleșesc pe amândouă. Nu știu dacă i-am zis de două ori te iubesc în viața mea.

- Și eu te iubesc, Becca. Tatăl tău e plecat momentan, dar o să îi spun diseară. Ai grijă de ea, Harry. Îi zice mama lui Harry care aprobă din cap, zâmbind.

- Mda, ce să mai zic și eu. Pitica mea e mare acum. Să ai grijă de ea, omule. Continuă Will și îi dă un pumn în joacă în umăr.

Harry a zâmbit strâmb și eu am chicotit de gelozia lui.

***

După ce am luat masa împreună cu mama, Will și Harry, am ieșit din casă spre seară. Harry a fost cu ochii pe Will tot timpul, iar eu și mama ne spărgeam în râs lângă ei.

Am intrat în mașină și Harry a pornit motorul. Nu pot să cred că mama a acceptat, Harry a avut dreptate. Ah, a avut dreptate.

- Hai, începe. Spun și mă uit pe geamul mașinii.

- Ce? Întreabă el rânjind, de parcă nu ar ști.

- Oh, haide, să te aud. Spune-o: ți-am spus eu.

- Nu am de gând să fac asta. Zice și îl văd cum aproape bufnește în râs, gropiţele adâncindu-i-se.

Mai stăm două minute în tăcere și apoi se produce inevitabilul.

- Ți-am spus eu. Glumește el și mă mușcă în joacă de lobul urechii. Te iubesc.

- Și eu te iubesc, Harry, mărturisesc, vorbind mai adevărat ca niciodată.

Urmează prologul și....gata. Țineți-mă să nu plâng. Omfg. Ne vedem mai încolo cu ultimul capitol. Vă iubesc :(