Victima ( F.F.-Harry Styles)

Capitolul 16

Stau în genunchi lângă acest Harry inconștient și suspin. De ce nu se trezește? Dacă e...Nu, pulsul îi e normal.

- Harry, trezește-te,te rog! E numai vina mea! Plâng încă o dată și îl zgâlțâi și mai tare.

E vina mea că am plecat cu Louis și acum Harry e leșinat lângă această sticlă de vodka goală. Nu știu de ce tot face asta. Nu e ca și când am fi prieteni sau ne-am fi gândit vreodată la mai mult. Cel puțin eu nu. Cred. Atunci când Harry deschide ochii și se uită speriat în jur, ridicându-se în capul oaselor, primul instinct este să îl iau în brațe. Îl strâng tare și îmi îngrop capul în părul său, simțind cum aroma lui mă cuprinde și mă fascinează de fiecare dată.

- Doamne, Harry! Mulțumesc Domnului că te-ai trezit. Strig și îl strâng și mai tare, lacrimi noi invadându-mi privirea.

- Calmează-te, Becca. Sunt bine. Spune răgușit și mă strânge și el la pieptul lui.

- Ești bine? Ce naiba ai făcut? Întreb, dar nu îi dau drumul.

- Sunt bine. După ce ai plecat am coborât să iau o sticlă și am sfârșit prin a vorbi singur și apoi am leșinat. Explică el și se desprinde din îmbrățișare.

Nu mă simt mai bine. Doar contactul cu el m-a făcut să mă simt ridicată la cer, emoție creată doar de Harry.

- Îmi pare rău. Pentru, ști tu...îmbrățișare. Mă scuz eu și las privirea în pământ.

- Ar trebui să îți pară rău pentru alte lucruri. Încă sunt nervos pe tine.

- Nu e vina mea că tu găsești în băutură o soluție. Iar pentru întâlnire...Mă aprind eu.

- Stai, stai, stai. Întâlnire? A fost o întâlnire? Te-a sărutat? Ați făcut și ...? Începe el enervat.

- Nu, oprește-te. Nu am făcut nimic din toate astea. Și nu a fost o întâlnire. Îl întrerup eu înainte să mai spună vreo prostie.

- Tocmai ai spus că a fost o întâlnire. Nu nega, Rebecca.

- Ești nebun. Nu am vrut să spun întâlnire. A fost o ieșire amicală.

El pufăie, iar eu mă enervez și mă încrunt, pregătită să spun o replică usturătoare.

- Chiar nu pot să fac altceva decât să te fac să plângi și să fii nervoasă, nu? Mă surprinde el spunând și se așează pe patul meu.

- Eu...Nu știu. Poate că asta vrei să mă faci să simt. Mă descarc eu și mă așez lângă el la o distanță de un metru.

- Asta vreau? Asta vreau? Cred că glumești.

- Nu glumesc.

- Mă urăști? Întrebă și îmi întâlnește privirea.

- Ce? Cum poți spune asta? Zic eu contrariată.

- Răspunde, Rebecca. Mă urăști?

- Nu, desigur că nu. Tu...tu mă urăști? Îmi fac eu curaj și îl întreb.

- Hm...Îmi pare atât de rău că îmi fac curaj să spun ce gândesc doar atunci când dormi. Spune și eu îmi dau seama că se referă la seara trecută și la cuvintele pe care mi le-a spus atunci când credea că dorm.

- Eu ...te-am auzit.

El se uită la mine destul de șocat, dar e ceva în ochii lui ce îmi face inima să se zbată. Poate e speranță?

- Și tot te-ai dus cu Louis. Ce ai auzit? Întreabă de data asta mai autoritar.

- M-ai întrebat dacă te poți îndrăgosti așa repede. Cu ce schimbă asta situația?

- Cu totul! Nu îți e de ajuns ce am spus? Mă întreabă el contrariat.

- Harry, suntem atât de diferiți. Iar eu...eu nu știu dacă m-am îndrăgostit.
Imediat ce cuvintele îmi părăsesc gura le regret ca de obicei și îmi doresc să le pot îngropa la loc. Nu mint în totalitate, dar nici nu știu ce e asta.

- Nu ști? Lasă-mă să îți spun. Zice și se apropie periculos de mult de mine.

Mă sperii, dar atunci când mâna lui îmi mângâie fața și îmi dă o șuviță la o parte, piele mi se face de găină, iar pulsul mi-o ia la goană.

- Atunci ce simți când te ating? Sau când îmi simți respirația? Spune și își lipește fruntea de a mea, respirând mentolat peste fața mea. Sau când te sărut?

Nu apuc să reacționez, căci buzele lui înfometate se contopesc cu ale mele într-un dans perfect. Nu mă abțin să îi răspund, ba chiar îmi bag mâinile prin părul lui și mă așez în poala sa. Simțim nevoia de aer din ce în ce mai mult, dar nu ne oprim. Ne oferim oxigen unul celuilalt prin acest simplu sărut. Sângele meu fierbe acum în vene, iar emoțiile sunt la maxim. Pasiune, dorință, stres, nevoie, toate puse laolaltă în acest sărut. Îmi e greu să recunosc, dar aștept acest moment de așa mult timp. Încă de prima oară când buzele lui nu le-au mai simțit pe ale mele. Are dreptate. Cred că m-am îndrăgostit. Prima oară în viața mea când m-am îndrăgostit. De Josh nu am fost îndrăgostită. De Josh am crezut și am vrut să cred că sunt îndrăgostită. Harry e...Harry. Harry e ca un cub de gheață într-un duș fierbinte, ca o gură de aer într-o cameră de fumători și ca un condiment. El condimentează și readuce la viață tot ceea ce intră în contact cu.

Într-un final, Harry a fost cel care a rupt sărutul. Buzele lui inflamate și roșii s-au arcuit într-un zâmbet jucăuș care m-a făcut să roșesc.