Victima ( F.F.-Harry Styles)

Capitolul 17

Harry încă râde și mă privește direct în ochii. De cât timp face asta, 15 minute?

- De ce zâmbești? Întreb eu până la urmă.

- Pentru că aștept momentul ăsta de ceva timp. Spune el și își îngropa capul în gâtul meu.

Eu nu spun nimic, doar savurez momentul ăsta unic. De ar fi fiecare zi așa... Eu și Harry stând în pat și uitându-ne la televizor în timp ce el mă mângâie și mă sărută... Ar fi prea frumos ca să fie adevărat.

- La ce te gândești? Întreabă el când observă starea mea de contemplare.

- La cum ar fi să stăm așa în fiecare zi...

Aleg să nu mint pentru că nu pot să-l mint pe Harry.

- Și eu m-am gândit la asta să ști. Ar fi frumos, nu-i așa?

Aprob din cap și îi întâlnesc privirea. E atât de frumos. Și poate fii al meu dacă îmi doresc.

- Ce se va întâmpla de acum în colo? Spun eu și încerc să alung gândurile rele.

- Ce vrei să se întâmple?

- Nu știu. Tu nu vrei mai mult, iar...

- Ce? Cine naiba ți-a spus prostia asta? Credeam că tu nu mă vrei. Spune el și se încruntă.

- Eu? Logic că te vreau.

El chicoteşte și îmi sărută gâtul, trezind în mine o electricitate puternică.

- Mai spune-o. Îmi place să te aud spunând că mă vrei.

Râd și eu la replica lui și îi repet cuvintele de cel puțin 10 ori numai ca să îi văd ochii de smarald cum lucesc atunci când pronunț.

- Deci...acum suntem împreună? Întreb eu așteptând aprobarea.:-)

- Da. Până când o să vrei, eu voi fii aici. Spune el și mă strânge în brațe.

Pot să spun că sunt ceva mai liniștită acum că mi-a spus asta.

- Da. Spun eu la un moment dat.

- Ce da? Întreabă el nedumerit.

- Da, m-am îndrăgostit. Zic și îl privesc ca să măresc intensitatea momentului.

El zâmbește, adâncind gropiţele din obraji. Mă sărută încă o dată și încă o dată, până ne hotărâm să mergem la culcare. Harry mă ține strâns în brațe la pieptul lui gol și fredonează ceva ca să pot adormi. Nu am știut până acum ce voce de înger are.

***

Dimineață când mă trezesc lângă Harri, aleg să nu îl deranjez și mă pregătesc pentru ore. Îl sărut pe frunte atunci când plec și mă îndrept spre facultate.

Evenimentele de seara trecută mi se reiau în minte pe parcursul zilei și mă fac să zâmbesc ca o idioată. Mă așez în banca de la ultima mea oră, Istoria Artei și aștept ca sala să se umple.

- E liber? Întreabă o voce masculină, cunoscută, cu acel accent inconfundabil.

- Harry? Ce cauți tu aici? Întreb eu mirată de apariția sa.

- Ăăă...Merg la ore? Ieri nu am avut chef. Ți-am spus că avem cursuri împreună.

- Oh, bine. Spun și aștept ca el să facă primul pas în a vorbi despre seara trecută.

- Ai de gând să mă ignori? Nu mai vrei să fim împreună? Iar ai plecat de dimineață. Zice el și o urmă de îngrijorare îi pătează privirea.

- Ce? Glumești, nu? Normal că încă vreau să fim împreună! Aproape țip eu atunci când profesorul intră în clasă.

El zâmbește la reacția mea și îmi pune mâna în a lui. Stăm cu mâinile împletite tot drumul spre casă, lucru ce mă face să urlu de bucurie pe interior. Ce mă bucură și mai tare e faptul că și Harry pare la fel de fericit ca și mine. Ochii verzi îi sunt mult mai luminoși decât de obicei, iar colțurile gurii sunt puțin ridicate. E cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată.

De îndată ce ajungem în recepție, doamna ce mi-a înmânat cheia pentru prima oară, îmi dă un plic alb și îmi spune că este pentru mine și Harry. Ne privim întrebători, iar atunci când ajungem în cameră, primul lucru pe care îl fac este să-l citesc.

- Ei bine, ce scrie? Întreabă Harry atunci când termin de citit.

- Se pare că Liam, fratele lui Chelsea, ne-a invitat la petrecerea de ziua lui. Spun și încep deja să mă gândesc cu ce mă îmbrac.

- Oh. Mergem? Zice el degajat.

- Da. Adică, cum vrei... Dar trebuie să îi luăm un cadou! Țip eu și scotocesc prin portofel să văd de câți bani dispun.

- Stai calmă. Îi dau eu niște bani să își cumpere ce vrea.

- Ce? Nu. Nu te las să pui pentru amândoi.

- O să mă lași. Dacă vrei, poți pune și tu 10 dolari acolo.

Ne mai ciondănim 10 minute, după care cedez în favoarea lui. El pune 90 de dolari și eu pun 10. E un cadou bun, nu? Mereu am urât genul ăsta de cadouri. Mi se pare nepoliticos să mergi cu bani al o aniversare. Nu e ca și când ai merge la nuntă.

Timpul trece, iar eu sunt gata. Mi-am pus singura rochie mai scurta, puțin deasupra genunchiului, roșie cu bretele groase. Harry are o pereche de blugi negrii și o cămașă descgeiată la vreo trei nasturi, dezvăluindu-i vrăbiuţele de pe piept. Observ lănțișorul cu cruciuliță și îmi place din prima. E atât de interesant.

Harry bagă adresa în GPS și pornim la drum.