Victima ( F.F.-Harry Styles)

Capitolul 30

Dimineața următoare, Harry a fost cel care m-a trezit, într-un final. M-a luat în stil mireasa și m-a pus, îmbrăcată sau semi- îmbrăcată cum eram, în cabina de duș, dând drumul la apă rece. Apa m-a cam trezit, să fiu sinceră, dar Harry nu a scăpat de un război cu papuci și perne. Așa îi trebuie dacă mă bagă în duș cu hainele pe mine.

Ne-am sărutat de la revedere și am plecat fiecare la cursurile lui. Nu m-am gândit la Josh nicio clipă sau la cd s-a întâmplat aseară. Nu vreau sa mă încarc negativ. E deja de domeniul trecutului.

Nu am apucat să-mi iau covrigul și ceaiul, așa că, acum, în timpul orei de pictură, mor de foame. Astăzi, tema constă în natura statică, pe care o stăpânesc cu brio. La liceu, profesorul îmi spunea mereu că arhitectura ar trebui să fie vocația mea. Am avut de schițat, apoi de pictat, două vaze și un coș cu fructe. La schiță m-am descurcat de minune, iar la partea cu pictura, ei bine, am avut niște mici probleme în alegerea nuanțelor.

Doamna Trelawney m-a lăudat la sfârșitul orei, spunând că a observat schimbarea mea față de ultimele săptămânii, adăugând că și ea este femeie și a trecut prin aceste perioade și că se bucură că totul e bine acum. I-am mulțumit și m-am simțit destul de stânjenită în drum spre istoria artei, nu știam că se observa atât de tare că treceam printr-o despărțire. Glumești? Arătai ca o mumie posedată. Mda, poate că era cam evident, totuși.

Mă așez pe primul rând din amfiteatru și aștept profesorul. Cineva îmi pune mâna la ochi și tresar speriată.

- Cine e? Spune vocea lui răgușită.

- Ah, iar am uitat că avem un curs împreună. Spun eu, recunoscând imediat vocea.

Se așază lângă mine și își pune mâna pe coapsa mea, privindu-mă în ochi cu un zâmbet șiret.

- Vai, dar cât mă iu...Harry se oprește, realizând ce urma să zică.

Își întoarce privirea încruntată și își retrage mâna. Of, acum e enervat. Profesorul intră în clasă și începe să predea. Voia să zică cuvântul cu "i". Nu e momentul, nu o simțim niciunul dintre noi. E prea devreme pentru amândoi. Nu cred că vom ajunge vreodată la sentimente așa de puternice. Nu noi.

La finalul orei, pornim împreună spre casă, eu reușind să îmi împletesc degetele cu ale lui. E mult mai calm acum, ceea ce mă bucură. Cuta de pe frunte nu mai este vizibilă. Mă simt ca într-un film simandicos de dragoste. Cei doi se plimbă pe stradă, aruncându-şi uneori priviri dulci...Pff. De parcă ar putea fi vreodată mai mult decât ce avem acum.

- Harry? Se aude o voce din spatele nostru.

Ne întoarcem curioși să vedem sursa și întâlnim privirea confuză și albastră a lui Chelsea. E în pantaloni scurți și maieu, cu un pulover deasupra, chiar dacă afară nu sunt mai mult de 20 de grade.

- Ce faceți? V-aţi împăcat? Întreabă și se apropie precaută.

- Da. Răspunde Harry sec.

Ce e cu tensiunea asta din aer? E ceva ciudat aici. Amândoi sunt destul de încordați. Ar trebui să spun ceva, dar Chelsea mi-o ia înainte.

- Becca, putem vorbi o secundă? Între patru ochi? Spune ea și mă invită câțiva metrii mai încolo.

Dintr-un motiv necunoscut mie, cer aprobarea din priviri a lui Harry. Acesta se gândește o secundă, apoi încuviințează și îmi dă drumul la mână. Mă îndrept spre prietena mea care așteaptă ceva mai departe, destul de departe, încât să avem o conversație cât de cât privată.

- Ce s-a întâmplat, Chels? O întreb îngrijorată, sperând să nu fie ceva grav.

- Nimic, doar că...Ei bine, crezi că ai făcut alegerea corectă? Îmi spune ea și mă privește temătoare.

- La ce te referi? Despre ce vorbește?

- Ști tu, faptul că te-ai împăcat cu el. După aceste trei săptămâni, ești sigură că mai merită?

- Ce? Chelsea, nu pot să cred că îmi spui asta. A fost greu pentru amândoi, dar acum am rezolvat. Îi spun, puțin cam enervată de atitudinea ei.

- Nu, Becca, nu înțelege greșit. Vă iubesc pe amândoi și vă vreau numai binele, dar știu cum e Harry și nu mai vreau să suferi din cauza lui. Se apără și mă strânge în brațe.

- Scuze, sunt destul de sensibilă la acest subiect. Și te asigur că e ultima oară când sufăr.Ea îmi aruncă o privire de "să sperăm".

- Dacă spui tu....eu trebuie să plec. Ai grijă de tine.

- Și tu. Pa!

Mă întorc la Harry care privește curios expresia mea, asigurându-se probabil dacă sunt bine. Îi ofer un zâmbet ce îl relaxează.

- Ce ați vorbit? Întreabă suspicios.

- Nimic, chestii de fete. Îi mai întorc un zâmbet micuț.

Nu am de gând să îi spun iubitului meu că prietena noastră și ceilalți prieteni ai noștrii nu au încredere în stabilitatea relației noastre. Nu vreau să îl supăr. De abia a ieșit din starea aia de anxietate.

Când ajungem acasă, ne schimbăm, Harry scoțându-şi pantalonii și tricoul rămânând în boxeri. Fix asta mai îmi trebuia mie acum. Roșesc când merg la baie să ma schimb. M-am săturat să fiu așa banală în fața lui atunci când el arată ca un zeu pe lângă mine. Mi-am luat o cămașă de noapte pe care am cumpărat-o cu Christina și Chelsea când am fost la mall să mă înveselesc săptămână trecută. Am aproape toată garderoba reînnoită acum. Rochița asta e roșu pal, puțin sub fund, cu niște bretele micuțe și un dantelă pe decolteul nu prea mare. Oricum deja exageraseră cu lungime și culoarea.

Când ies din baie roșie din cap până în picioare, Harry își dilată pupilele și mă studiază în amănunt. Își mușcă buza și se apropie de mine. O, nu. Suntem prea dezbrăcați! Nu poate ieși bine. Răsuflă peste gâtul meu, dar când să își apropie buzele, se aude un ciocănit. Mârâie dezgustat atunci când îmi iau halatul pufos pe mine și deschid ușa, el punându-şi la rândul lui un tricou.

Uimire e puțin spus, față de ce simt eu în momentul ăsta. Pe partea cealaltă a ușii stă mama, cu mâinile în șold și o privire ucigătoare. Oh, Doamne, de ce acum, de ce eu?

#8 în fanfiction♥ Oh, Happy Day :))) 11K+ și aproape o mie de voturi. Mă întreb cum de nu am murit deja. Ce credeți că se întâmplă mai departe? Vreau păreri. Apropo, cred că mai postez și diseară. Nu promit nimic, totuși, pentru că știu ca postatul regulat nu e punctul meu forte și pentru asta îmi pare sincer rău.