Victima ( F.F.-Harry Styles)

Capitolul 41

Nu știu cât timp a trecut. Nu am mai numărat după a șaptea zi. Să fie două săptămâni? Probabil. Nu am mai intrat în depresie, nu și de data asta. Nu vreau să pățesc ca data trecută. Coma aia a fost coșmarul vieții mele și nu mai vreau să se repete. După ce am plecat de la apartamentul lui, am mers la mama. Normal, fața ei când mi-a văzut "îmbrăcămintea" a fost demențială. Aproape am râs. Aproape.

Nimeni, dar absolut nimeni, nu a mai adus vorba de el. Numele lui nu a mai fost pronunțat de atunci și până acum. Am vorbit cu Louis care nu părea surprins de reacția lui Harry, lucru care m-a determinat să îi închid în nas. Chelsea m-a consolat și a înjurat-o pe Sarah și pe toată familia ei, așa că am râs pentru prima oară cu ea. Mi-am dat seama că durerea se diminuează odată cu trecerea timpului. A durut ca naiba să îmi spună că mă iubește apoi să facă ceea ce a făcut. Dar înțeleg. Se potrivesc. Nu pot nega frumusețea orbitoare a Sarei și nici trecutul lor. Probabil atunci când a văzut-o din nou, s-a îndrăgostit, exact ca în filme. Singura problemă în filmul lui este că eu nu știam că sunt o actriță temporară. În distribuția lui, eu am fost doar o dublură, ținând locul protagonistei până se întoarce. Și acum că s-a întors, cui îi mai pasă de biata dublură? Nimănui.

Atâta timp cât el a hotărât că noi nu ar trebui să fim împreună, nu vom fi. M-am săturat să mă întorc la el de fiecare dată. Nu spun că e vremea ca el să vină la mine. Nimeni nu trebuie să se mai întoarcă la nimeni. Firul acela subțire dintre destinele noastre s-a rupt și odată cu el și tot ce a fost între noi. Păcat, va fi greu să trec peste prima mea iubire, mai ales când a fost așa tumultoasă. Dar o voi face, exact cum a făcut-o și el, cu sânge rece.

- Becca, a venit Chelsea. Coboară odată! Țipă mama de la parter.

Mama nu a mai zis nimic după ce m-a certat în legătură cu hainele mele. Știu că s-a apropiat de el în acele patru luni de teroare ale mele, astfel că nu știe cum să reacționeze acum. Înainte era totul simplu, eu și Josh nu aveam probleme din astea, cu iubite moarte sau vii și plecat pe ninsoare în boxeri. Cred că s-a obișnuit cu noii mei prieteni, mai ales că îl adoră pe Liam. Zice că Chelsea e prea albastră. Chiar este!

Îmi pun halatul pufos și cobor la parter ca să o văd pe Chelsea descălțându-se la ușă de cizmele ei și punându-şi băniţa în cuier.

- Eu sunt în bucătărie dacă aveți nevoie de ceva. Spune mama și pleacă din hol.

Chelsea are pe ea o pereche de blugi rupți și un pulover cu găuri. E fardată și prea subțire îmbrăcată, ca de obicei. Când îmi întâlnește privirea, se strâmbă și merge spre canapeaua din living.

- De ce te strâmbi ca o răţuşcă, Chels? O întreb și râd, sperând că nu e uimită de fața mea șifonată și părul meu ciufulit. Ce, nu mai am iubit, nu mai mă aranjez atât. Chiar dacă mama se uită la mine cu o privire ucigătoare când nu mă aranjez.

- Becca, dragă, singura rață de aici ești tu. Acum, haide, îmbracă-te și lasă prostiile! Îmi spune și eu rămân confuză.

- Oh, te rog, zici că ești mama. Sunt acasă, de ce m-aş aranja?

- Te rog, spune-mi că nu ai uitat! Strigă ea și îmi dă o palmă în joacă peste umăr, care totuși doare.

- Au! Ce să uit? Sunt mai confuză ca niciodată. Oare e vreo sărbătoare? Revelionul? Nu, sunt sigură că eram în comă de revelion. Cred?

- Doamne, Becca, ce zi e mâine? Întreabă ea de parcă ar fi evident.

- Ăă, în cat suntem azi? Mă uit la ceasul de pe perete și văd data de 10 februarie. Oh. Îmi ridic sprâncenele, amintindu-mi.

- Aaa, te-ai prins în sfârșit? Nu îmi vine să cred că ai uitat de ziua ta. Ce om normal la cap face asta? Acum, haide, petrecere la Lou acasă. Să nu aud vreun refuz. Îmi vorbește ea sarcastic, iar eu dezaprob.

- Nu, chiar nu am chef. Nu am de gând să- dau să continui, dar Chelsea îmi pune mâna la gură, dându-mi de înțeles că nu am nicio șansă.

* * *

Niall și Christina, după o lungă serie de "la mulți ani" și îmbrățișări, ne-au adus la casa lui Louis, spunând că suntem între noi. Normal, atunci când am ajuns, în casă erau mai mult de o sută de oameni din care îi puteai numără pe degete pe cei trezi. Eh, oricum nu voiam o petrecere pentru mine, urăsc atenția în exces. Deja mi s-a spus de prea multe ori la mulți ani până acum. Pare greu de crezut că am uitat de ziua mea de naștere, dar nu prea am sărbătorit-o în general. De obicei veneau cei din familia Waters la o prăjitură acasă la noi, doar atât.

Chelsea m-a terorizat până mi-am pus o rochie pe mine. E gri deschis, aproape argintiu, cu un decolteu decent și lungă până în genunchi, strânsă pe picior. Tipic eu. M-a convins și să îmi onduleze părul și am lăsat-o, ce era să fac, să mă pun cu ea? Arăt binișor, chiar a făcut o treabă bună. Nu m-am întâlnit cu nimeni din grup în afară de Niall, Zayn, Chels și Christina. Nici nu prea am chef să dau ochii cu ei. Liam e pe undeva pe aici, ne vom întâlni noi cumva.

Niall a spus că se duce după niște suc, dacă găsește și vine, dar întârzie așa că încep să îmi fac loc prin mulțime în căutarea lui. Toți par să se distreze, mă bucur, chiar dacă pe unii dintre ei nu i-am văzut în viața mea.

În timp ce mergeam printre studenții de pe ringul de dans, am dat de un piept tare, eu retrăgându-mă imediat.

- Scuze, nu am vrut să- Rămân blocată când văd că cel din fața mea nu e nimeni altul decât Harry. Care e de mână. Cu Sarah.

- Ah, uite și sărbătorita! La mulți ani, scumpo. Ce mai faci? Întreabă cu vocea ei subțire și îmi vine să o pocnesc.

L-am evitat atâta timp pe Harry și acum totul se duce de râpă. Simplul contact vizual mi-a înmuiat picioarele și știu că și el mă privește intens chiar acum.

- B-bine. Mulțumesc. Mă duc să îl caut pe Niall. Le spun, vrând să scap mai repede din acest infern.

- Oh, bine, drăguță. Te caută Chelsea la etaj, poate că Niall e cu ea.
Ai grijă pe aici, nu ști ce bețivi sunt pe la colțuri. Îmi răspunde Sarah și îmi face cu ochiul, apoi se îndepărtează, trăgându-l pe Harry după ea ca pe un câine.

Of, numai mie mi se putea întâmpla să dau nas în nas cu el. Fluturii au revenit în stomacul meu și trebuie să îi scot din nou de acolo. Va dura ceva.

Urc scările în speranța să o găsesc pe Chelsea, cum a spus Sarah, dar parcă a înghițit-o pământul. Unde o fi? Umblu disperată pe hol în căutarea ei, muzica auzindu-se din ce în ce mai îndepărtată. Când vreau să deschid ușa unei camere, simt cum cineva îmi pune mâna la gură, eu nefiind capabilă să mai țip și mă împinge în camera întunecată.

Pam, pam. Don't kill me, pls. Locul 2 în Fanfiction. Ce, nu disper din cauza asta?! Nu, deloc. Sunt ok. Wtf I'm not okay. Ne vedem curând. Mai sunt cinci capitole cu tot cu mulțumiri. Last countdown♡