Victima ( F.F.-Harry Styles)

Capitolul 7

Mă holbez terifiată la crețul din fața mea care încă nu m-a observat. Nu pot să cred. Ce caută el aici? E ultimul, dar ultimul om pe care mă așteptam să-l văd. Trebuia să știu după accentul ăla.

- Becca, haide să îi cunoști pe domnii Styles! spune tata neștiind cât de bine îl cunosc pe fiul lor de fapt.

Crețul își ridică privirea spre mine și zâmbește în colțul gurii atunci când privirile noastre se întâlnesc. Pentru un moment cred că mă va da de gol, dar el se apropie și dă mâna cu mine. Îi strâng mâna temătoare și astept să zică ceva, dar nu o face.

- El e fiul nostru Harry. Nu e prea politicos, ar trebui să te obișnuiești cu asta. Eu sunt Robin, iar ea e soția mea Anne. Suntem cu toții încântați de cunoștință. Spune tatăl lui Harry fericit.

Eu încă îl strâng pe Harry de mână, așa că îi dau drumul și afișez un zâmbet ce se vrea veritabil, dar nu e.

- Și...și eu sunt încântată, domnule. Încep eu

- Bun, dacă tot am făcut prezentările, haide să ne așezăm la masă. Am gătit pui la cuptor. Se laudă mama.

Ne așezăm la masă, iar eu sunt obligată să stau pe scaunul de lângă Harry. El nu pare să observe, iar acest lucru mă bucură. Sper că nu va aduce vorba de acea noapte. Oare el știe dacă noi am făcut ceva? Să-l întreb oare? Probabil că vrea să uite de întâmplare exact ca și mine.

- Deci, Becca ce vei studia? Am auzit că ești boboacă ca Harry. Spune doamna Styles.

Super. Hai să vorbim despre ce face Becca și unde merge Becca ca Harry să o poată urmări liniștit și pretutindeni.

- Păi, merg la universitatea din New York și studiez artele plastice. Răspund eu scurt.

- Oh, ce coincidență. Și Harry studiază muzica la aceeași facultate. Continuă ea.

Fabulos. Acum suntem colegi.

- De fapt, spune el și își așează mâna pe piciorul meu, nu ne vom întâlni prea des. Eu fac alte ore.

Respirația îmi accelerează și simt cum îmi ies din minți. Ce e cu gestul ăsta? Chiar crede că își permite să ma atingă în fața tuturor? Cine se crede? Mă asigur că nimeni nu i-a observat gestul și îi îndepărtez mâna . Contactul cu mâna sa rece îmi face sângele să clocotească. El își pune mâna înapoi într-o fracțiune de secundă, iar eu mă dau bătută.

- Eu mă duc să iau o gură de aer. Spun și mă ridic de la masă.

Deschid ușa de pe terasă și simt aerul proaspăt invadându-mi plămânii grei. Mă așez pe unul din scaune și mă joc cu frunza unui pomișor de pe măsuță de cafea. De ce a făcut asta? Cu siguranță ca să mă enerveze. Nici măcar nu îl cunosc pe băiatul ăsta. Doar ne-am distrat puțin, iar dacă am făcut ceva, am făcut-o pentru că eram beată criță. De ce nu se preface pur și simplu că nu mă cunoaște? Pentru că e un nesimțit. Pentru prima dată îi dau dreptate conștiinței mele.

- Ce ai pățit, iubire? Se aude o voce răgușită, iar eu împietresc cu frunzulița intre degete.

- Ce vrei? întreb eu fără să fac contact vizual.

- Nimic. Nu trebuie să fii nepoliticoasă.

- Eu, nepoliticoasă? Mai degrabă tu. Cred că de abia aștepți să țipi în gura mare despre ce am facut.

- Păi ce am făcut? Spune el cu un zâmbet arogant, dar curios.

- Eu...nu știu.

- Ce? Întreabă cu sprâncenele împreunate.

- Nu știu ce am făcut.

- Nu îți aduci aminte, nu-i așa? Râde el batjocoritor. La cât de beată erai, nici nu mă mir.

- Termină. Măcar poți să-mi spui ce am făcut? Îi întrerup eu râsul.

- Nu. Nu contează ce am făcut, nu? Te-ai simțit bine, asta e tot ce contează.

- De unde ști că am făcut-o ? Am un iubit, să ști.

- Nu aveai iubit când îmi mușcai...

- Oprește-te, te rog. Hai să facem un pact. Îmi iubesc prietenul și familia.

- Ce pact? Spune el curios.

- Tu nu mai aduci niciodată vorba de ce s-a întâmplat, iar eu mă prefac că nu ne-am întâlnit niciodată. Propun eu.

- Și dacă nu vreau? Continuă el aspru.

- Ce să nu vrei?

- Dacă nu vreau să mă prefac că nu te-am întâlnit? Nu îmi pare rău că te-am întâlnit. Spune el întâlnindu-mi privirea.

- Cum.. Ști ce, las-o baltă. Mă așteaptă la masă.

Mă ridic și deschid ușa. Înainte să mai fac un pas, mâna sa rece mă prinde de braț. Ce mai vrea acum?

- Stai... Nu am făcut nimic în acea seară. Ne sărutam, ai spus că-ţi e cald, te-ai dezbrăcat și apoi ai adormit dusă. Și ține minte: nu vreau și nici tu nu vrei să uiți noapte aia. Spune și îmi dă drumul. Mă încrunt și plec înapoi la masă. Ce a vrut să spună? Exact când ajung, Anne și Robin ies pe ușă salutându-mi părinții. Le fac din mână, iar Harry îi urmează fără să scoată niciun sunet. Ce tip bipolar.

Urc la mine în cameră fără să îmi iau rămas bun de la părinți. Sunt prea nervoasă. Cum își permite să mă șantajeze în halul ăsta? E incredibil. Sunt întreruptă de soneria telefonului meu și răspund imediat.

- Alo, Becca? Unde ești?

- Ce? Josh? Cum adică....? Fir-ar, am uitat că pleci în seara asta!

- Păi, grăbește-te. Sunt la gară, iar trenul pleacă în 20 de minute.

- Vin cât de repede pot. Spun și întrerup apelul.

Îl implor pe Will să mă ducă până la gară, iar drumul nu durează decât 10 minute. Îl văd pe Josh stând pe o bancă și mă duc să îl îmbrățișez.

- O să îmi fie așa dor de tine! Te iubesc. Spun și îl sărut scurt.

- Și eu te iubesc. Ne vedem cât de curând posibil. Ai grijă de tine!

- Și tu să ai. Spun și îl privesc urcându-se în tren.

O să îmi fie tare dor de el. Nu pot să cred că am uitat că pleacă. Și asta din vina acelui Harry. Când ajung acasă și mă pun în pat, gândurile mele sunt tot la acel băiat pe care îl voi vedea și îl voi întâlni la facultate. Și când credeam că o să fiu liberă la facultate, apare acest creț tatuat și îmi strică planurile.