Victima ( F.F.-Harry Styles)

Capitolul 20

- Ar trebui să ne întoarcem. O să creadă că....Începe el după vreo 20 de minute de sărutat.

- Oh, nu, sper că nu vor crede asta. Îl întrerup eu și zâmbesc.

Coborâm scările și ne întoarcem la canapea alături de ceilalți. Mă simt destul de stânjenită pentru simplul fapt că am cauzat o scenă, mai ales la ziua lui Liam, dar ei și-au căutat-o. Sunt dezamăgită de Louis. La scorpia de Lexi mă așteptam, dar nu la Louis. A fost josnic din partea lor să îi rănească așa sentimentele lui Harry. Când ajungem, toți se uita destul de crispați la noi, dar nu spun nimic. Îl caut pe Louis cu privirea ca să îi spun vreo două, dar e de negăsit.

- Harry, ești ok? Întreabă Chelsea îngrijorată.

- Da, de nu aș fi? Se răstește Harry, dar eu pot simți durerea subtilă din spatele cuvintelor lui atunci când mă ia de mână.

- Sperăm să vă țină, frate. Zâmbește Niall călduros și Christina face la fel.

Măcar cineva care gândește optimist pe aici.

- Unde e Louis? Întreb eu și Harry îngheață lângă mine.

- La bar. Răspunde Zayn și e destul de crispat și el.

- Nu te duci, Becca. Nu după toate astea. Şuşoteşte Harry.

- Trebuie să îi spun câte ceva. A fost urât din partea lui să spună asta. Iar, tu, încep și mă uit la Lexi, ar fi bine să îți mai ți gura.

Lexi are falca încleștată și se pregătește să îmi răspundă, dar nu îi dau voie și plec după Louis. Caut barul prin casa aglomerată și îl găsesc pe Louis cu un pahar de scotch în mână și privirea în gol.

- Louis, cum ai putut face asta? Țip eu când ajung în fața lui. Cred că deja e beat.

- Sarah? Sarah, tu ești? Mă surprinde când își pune degetele sub bărbia mea.

Trebuie sa fie foarte beat dacă o vede pe ea în locul meu. Îmi frânge inima puțin când îi spune numele, căci presimt că el chiar a iubit-o, exact ca Harry. Știu că a trecut prin multe, dar nu trebuia să deschidă subiectul. Deși, undeva foarte adânc înăuntrul meu, mă bucur că a adus vorba. Nu știu cât de repede aflam de la Harry că această Sarah a existat.

- Nu, Louis, sunt Becca. Spun și îi îndepărtez mâna. De ce ai făcut asta?

- Îmi pare rău, Becky. Eu...nu știu. Am fost foarte supărat când am aflat că sunteți împreună și am reacționat din impuls. Îmi pare foarte rău. Mă ierți?

Ochii îi sunt roșii și o lacrimă i se prelinge pe obraz. O, Doamne, nu pot rezista la asta. Știu că am venit cu chef de ceartă și aveam un discurs răutăcios pregătit, dar brațele mele nu sunt de aceeași părere atunci când îl strâng pe Louis în brațe.

- Nu a fost bine ce ai făcut....Tu ai iubit-o? Spun și îmi pun capul pe umărul lui.

- Da. Foarte mult. Suspină el și mă strânge mai tare în brațe.

Care e faza cu seara asta și bărbați care plâng? Bietul Louis. Ceva îmi spune că a iubit-o pe Sarah la fel de mult ca și Harry. Dacă ar mai fi fost în viață, aș fi omorât-o eu pentru durerea pe care a cauzat-o celor mai importante persoane din viața mea.

- Mulțumesc, Becky. Ești o prietenă minunată, știai asta? Zice și îmi dă drumul.

Nu răspund, doar zâmbesc slab și merg înapoi la Harry. Stă destul de încordat lângă Chelsea pe canapea.

- Îmi pare rău, Liam. Ți-am stricat petrecerea. Mă scuz eu și îl iau pe Harry de mână, calmându-l.

- Oh, nu-i nimic, Becca. Nu ai stricat nimic. Spune el cald.

- Oricum, noi ar trebui să plecăm. Pa și la mulți ani încă o dată. Zice Harry și îi salută.

Nu mai spun nimic, doar îi salut și plec de mână cu Harry. Drumul cu mașina e tăcut, niciunul dintre noi ne fiind prea pregătit să vorbească despre seara asta. Când ajungem acasă, ne pregătim amândoi de culcare și ne punem în pat. Harry are brațul pe abdomenul meu și spatele meu e lipit de pieptul lui tare.

- Ești bine? Adică...ești mai bine? Întreb eu temătoare. Nu vreau să îl supăr după ce că are o dispoziție bună.

- Da, de ce n-aş fi? Tu ești? Răspunde el calm.

- Da, sunt.

Harry își îngroapă capul în părul meu și începe să fredoneze din nou. Ah, cântecul acela din nou. Trebuie să îl întreb odată și odată ce fredonează. E atât de frumos. Nici nu îmi dau seama când adorm.