Clandestin

Prolog

Nimeni niciodată nu poate ştii ce am simţit şi prin ce am trecut. Nu, nu au cum, fiindcă nimeni nu le-a spus. 
              Mi-am ridicat privirea din caietul mare şi gros, pe care-l țin de jurnal. Mi-am scos ochelarii de la ochi, pe care îi foloseam doar uneori, şi am pus caietul pe măsuța din sticlă din fața mea. 

              Eram pe terasa casei mele mari din Amsterdam. Am aruncat o privire spre cer. Soarele părea să vrea să se sărute cu cerul albastru, iar cerul era dornic. Nu mai era mult până la asfințit. Cerul era pastelat într-un amestec de roşu cu portocaliu şi puțin mov. Bila mare de foc acum era obosită şi se refugia în "vizuina ei" lăsând loc pentru luna ce va răsări cât de curând. 

              Privins luna şi soarele, îmi dau seama cât sunt de singură. Ele sunt două şi se completează, pe când eu sunt singură. Am avut o relație, dar s-a terminat. 

              Beau din ceaşca mare de ceai şi iau caietul în mână ridicându-mă de pe micul fotoliu în care mă cuibărisem câteva ore la soare, ca un motan leneş.

               Intru în casa şi îmi las caietul pe noptiera de la camera mea. 

               Vine o vârstă când nimeni nu te mai înțelege, şi în anumite situații nici măcar noi nu o mai facem. Acum, singurătatea parca mă sufoca. Voiam atenție, voiam să pot discuta cu cineva fața-n fața. 

                După un duş lung, pe parcursul căruia m-am gândit doar la singurătatea mea, m-am pus în pat. Mâine era ziua mea şi eram mai singură decât o casă părăsită.
Dimineața, când m-am trezit, mă durea puțin capul. Probabil din cauza că am adormit cu părul încă ud. 

                Mă ridic leneşă din pat si merg fără vlagă spre bucătărie. Soarele de dimineața se reflecta în geamul deschis şi-mi bătea direct în ochi. 

                 În timp ce-mi făceam o omletă, verific telefonul cu câteva mesaje seci de 'la mulți ani' de la nişte amici de la facultate şi încă câteva de la prieteni din România.

                  Cu cât trecea timpul mai mult, cu atât mă gândeam mai mult la o schimbare. Mă plictisisem de această rutină. Şi, de la despărțirea de Cosmin parcă mă simțea mai abandonată ca niciodată. În aceste momente, aveam nevoie de o persoană importantă şi apropiată; de mama. Dar mama nu era.
Îmi trec mâna prin păr si oftez istovită de multitudinea de gânduri răvăşitoare ce-mi dădeau bătăi de cap încă de ceva vreme încoace. 

                   Am luat telefonul. Ştiu sigur că aveam numărul unui psiholog. Stabilesc chiar azi o întâlnire.
                   Mănânc liniştită micul dejun şi apoi merg să mă pregătesc. Trebuie să vorbesc cu cineva care să mă influențeze spre ceva. Vreau un nou început. 

                    Am intrat în baie şi am dat drumul apei. Pe fața mea se scurgeau picuri de apă. Aveam cearcăne sub ochi, deşi dormisem toată noaptea. Ochii mei negri păreau acum enormi si pielea mea albă era palidă. Era clar - nu eram persoana făcută pentru a sta singură şi izolată. Nu voiam să-mi petrec viața chiar de acum solitară. Nu-mi plăcea monotonia asta care pusese stăpânire pe corpul meu, mai intensiv, de când terminasem primul an de facultate. 

                    Mi-am şters fața cu un prosop alb, curat şi am ieşit de acolo.

                    Am deschis fereastra şi am inspirat tot aerul din zona nepopulată în care stau, în Amsterdam. M-am mutat aici de la vârsta de 8 ani. Tatăl meu, m-a trimis aici, pentru a nu suferi după moartea mamei. Dar acest surghiun, automat m-a făcut să-mi plâng zile în şir singurătatea. Fără să pot oferi o floare de ziua mamei, fără să spun tatei că-l iubesc, că el e tot ce mi-a rămas. Azi, sper să am tot curajul necesar să vorbesc. Mama mea a murit când aveam 7 ani si câteva luni. Nu era bolnavă, doar foarte stresată. Muncea din greu şi iată că Dumnezeu a hotărât s-o odihnească pentru totdeauna. M-am certat rău cu Dumnezeu pentru moartea mamei mele. Îl consideram vinovat că mi-a luat ce iubeam cel mai mult. Îl uram că nu m-a intrebat dacă sunt de acord cu El. Când mi-a luat mama, Dumnezeu a fost crud si egoist. Mi-a vrut ingerul doar pentru El.