Clandestin

Capitolul 21 - Petrecerea

Am lasat bagajul jos si mi-am scos fularul de la gat. Mi-am dezbracat geaca si am pus-o in cuier, plimbandu-mi ochii prin casa. Cred ca tata nu este acasa.

Urc scarile spre camera mea, imi las bagajul langa usa, si ma arunc in pat. Asa dor mi-a fost de patul asta.

Perdelele sunt trase, lumina neintrand prea bine, doar putin prin crapaturi. Pe birou caietele mele sunt asezate acum, iar laptop-ul sta si el acolo.

Ma ridic din pat si merg la fereastra. Ninge asa frumos afara. Pe copacul din curtea noastra s-a pus zapada. Deschid fereastra, fiindca aici aerul e cam inchis, iar un val de frig intra in camera. Dar nu ma las intimidata de putin frig. Las geamul crapat si merg sa-mi despachetez bagajul.

Dupa in jur de cincisprezece minute, am terminat cu bagajul si m-am hotarat sa fac un dus. Merg sa inchid geamul, iar apoi intru in baie.

Dupa ce cada e plina de apa si spuma, imi scufund corpul in caldura ei. Pielea ma furnica din cauza temperaturii ridicate a apei la contact cu pielea mea inghetata.

Dar oricat de inghetata am fost la munte nici nu pot sa spun despre cat de bine m-am simtit. A fost interesant sa dorm cu Gabriel, sa ne petrecem timpul impreuna, sa vorbim despre noi si sa radem.

In sinea mea, de la inceput am vrut sa cred ca se va lega ceva intre mine si el, dar nu puteam sa-mi dau sperante false. Acum s-a indeplinit. Sentimentul asta pe care-l simt acum, nu poate fi definit. E un sentiment combinat intre satisfactie interioara si angoasa. Adica, vreau sa fac orice pentru functionarea relatiei asteia, dar nu vreau sa sar cu capul inainte. E complicat chiar de la inceput.

Dar nu are rost sa-mi fac griji acum. Abia de am inceput sa iesim, n-are rost sa ma panichez de ceva anume. Nu inca.

Cand ies din cada trebuie sa ma imbrac si sa merg sa-i caut un cadou iubitului meu perfect.

Dupa zece minute in care m-am balacit ca o ratusca in apa ce incepe sa se raceasca acum, ma ridic si ma infasor intr-un prosop.

― Cu ce sa ma imbrac?, ma intreb singura, stand lipita de usa dulapului.

Prin minte imi vine o idee. Dupa ce ma imbrac in niste haine obisnuite si mai groase, imi deschid laptop-ul. Netul intotdeauna stie sa dea raspunsuri pentru orice.

In timp ce caut cadouri pentru barbati, telefonul vibreaza langa mine. Il iau doar ca sa vad ca am un mesaj.

"Ce faci, iubito?" - Gabriel.

"Imi usuc parul."

"De ce ti-ai spalat parul pe vremea asta?" - Gabriel.

"Fiindca asa am vrut."

"Usuca-te repede, sa nu racesti." - Gabriel.

"Bine, iti voi da mesaj mai tarziu."

Bagaciosule!

Trebuie sa caut un cadou. Stiu ca ingamfatul a zis ca nu vrea, dar nu pot sa merg cu degetul in gura.

Renunt numai dupa zece minute, caci nimic nu ma incanta. Erau doar poze patetice cu iubite si mai patetice care-si faceau pe gat sau pe maini tatuaje cu numele iubitilor, ori altele care puneau fata lui pe o perna cu motivatia ca vezi Doamne sa-l simta mai aproape. Patetic!, cum am mai spus.

Ei bine, Gabriel se va multumi si cu un ceas, caci o perna sau un tatuaj nu-mi voi face. Nici macar nu am timp de asa ceva, e prea putin.

Ma imbrac cu o pereche de pantaloni mov, grosi, un pulover alb si dupa ce-mi iau o caciula din dulap, o zbughesc pe usa.

Cobor treptele usor, iar apoi ma imbrac inainte sa ies din casa. Imi verific geanta ca sa vad daca am portofelul in ea si plec.

Strazile Bucurestiului sunt aglomerate si multe inchise din cauza zapezii, ce aparent pune mai multe piedici decat as fi crezut eu. Cand am plexat la munte, orasul asta era ca de toamna, iar acum brusc este transformat intr-un peisaj de iarna descris in basme. Si chiar asa era, caci zapada agatata de crengile copacilor sau de firele de inalta tensiune, ori de semafoare, chiar dadeau aspectul de o lume alba.