Clandestin

Capitolul 18 - Destainuiri

După ce ne-am uitat la stele încă o jumătate de oră, am mers şi noi alături de prietenii noştri.

Clubul de la subsolul pensiunii semăna cu un bar. Pereţii erau tapetaţi cu un tapet roşu pe care se prelingeau nişte ramificaţii negre ca nişte firişoare, ce nu se întâlneau în niciun punct. Laserele colorau încăperea şi fumul era dens, dar mă bucuram că nu se fuma atât de excesiv şi nu te intoxicai. La bar erau diferite băuturi, iar dincolo de bar era un tip prietenos gata să te servească fără comentarii şi fără a-ţi adresa ceva indiscret.

Stăteam pe scaunul înalt de la bar, de fier, cu un suc lângă mine. Gabriel era pe afară vorbind la telefon, iar eu mai râdeam de gesturile lui Remus, ce se chinuia să-i intre în graţii unei domnişoare. Culmea era că şi Eric făcea acelaşi lucru, cu aceeaşi fată. Ilinca vine şi se aşează pe scaun lângă mine.

─ Ce bei acolo?, întreabă ea curioasă.

─ Suc de mere. Tu ce faci? Te plictiseşti?

─ Sunt confuză. Credeam că o să fie ciudat, dar e de fapt, anormal.

─ Ce e anormal?, întreb încurcată.

─ Eu nu am avut niciodată un iubit. Acum, să mă pup cu el şi să vorbesc despre chestii comune, mi se pare anormal.

─ Doar pentru că o să ai un iubit sau pentru că vrei unul nu înseamnă că trebuie să îi dai mereu răspunsurile de care are nevoie el. Să fii într-o relaţie nu e chiar atât de diferit.

─ Ba da, Cami, e dificil.

─ Ilinca, trebuie să spui ce îţi place, ce vrei tu şi să te simţi cum trebuie. Doar nu trebuie să stai încordată ca la detectorul de minciuni.

─ Dar dacă se supără?

─ Tu te superi când el vorbeşte despre sine?

─ Nu.

─ Nici el nu va fi supărat.

─ Cami, dar nu e ciudat deloc?

─ Dragostea e ciudată. Are multe forme, dragă, dar nu poate fi aşa de rău pe cât îţi închipui tu. Tavi nu pare un băiat rău. Şi ce dacă nu aveţi multe în comun? Împreună o să faceţi alte lucruri, o să aveţi amintiri de care să vă aduceţi aminte, o să fiţi fericiţi.

─ Şi dacă nu merge?

─ Dacă nu merge, trece. Viaţa e atât de scurtă încât orice durere e trecătoare. Încearcă totuşi.

─ O s-o fac.

Ilinca se ridică de la bar şi merge spre masa unde stătea Tavi, îl pupă pe obraz, iar el o ia în braţe.

─ Te uiţi după alţii, nu-i aşa?, vocea care mă face să tresar aproape de fiecare dată e acum joasă şi răguşită.

─ Încerc să mai văd şi pe alţii.

─ Acum că te-am prins, o să te pedepsesc.

─ Tata m-a învăţat să neg chiar şi atunci când sunt prinsă, spun eu amuzată.

Gabriel izbucneşte în râs şi se apropie de mine, sărutându-mi încet obrazul. Îi cere barmanului blond un cocktail fără alcool şi apoi se întoarce cu faţa la mine.

─ Şi, de ce te uitai după Tavi?

─ Îmi place culoarea ochilor lui.

─ Şi aia este?

Îmi întorc repede capul spre mesele din bar în căutarea lui Tavi, dar ia-l de unde nu-i. Of, nici măcar nu ştiu care e culoarea ochilor lui şi nu-l văd niciunde.