Clandestin

Capitolul 34 - Scapam de aerul capitalei 1

Am descuiat usa de la apartament.

― Frumoasa priveliste, murmura Gabriel din spatele meu. Esti o fata foarte descurcareata, iubito! glasul lui se auzi din parul meu si imediat m-au cuprins fiori la atingerea buzelor lui reci pe gatul meu.

Imi da haina jos de pe umeri, apoi cauta din priviri cuierul si o atarna acolo. Eu pasesc incet spre bucatarie.

― Vrei cafea, suc? Il intreb cu jumatate de corp bagat in frigider.

El rade si imi scoate capul din frigider, apoi il inchide. Hopa! Expresia lui nu e una intalnita pana acum de mine, e feroce si dulce, salbatica si tandra.

― De fapt, vreau sa te sarut, imi sopteste aproape de buze.

― Si ce mai astepti?

Il prind cu mainile pe dupa gat si ma apropii de el. El imi cauta ochii si stiu ca incearca sa obtina permisiunea din ei, dar ce nu stie el e ca inima mea i-a dat de mult orice permisiune avea nevoie.

Gurile noastre se lipesc si gemem amandoi unul in gura altuia. Limba sa e calda cand patrunde printre buzele mele reci. E atat de profund ceea ce simt in acest moment.

― Te iubesc! sopteste cu buzele lipite de maxilarul meu.

― Cat de mult? imi incerc norocul si il musc de sub barbie.

El se impinge mai mult in mine si gura lui parsiva se strecoara printre firele de par ce-mi incadreaza fata, ca sa ajunga mai bine la gat. Unghiile mi se strang in puloverul lui cand buzele sale imi ating locul de sub ureche.

― Foarte mult. Ai vreo indoiala?

Incapabila sa vorbesc si inca sub influenta drogului sau, dau din cap in semn negativ.

Gabriel imi prinde mana si ma conduce spre sufragerie. Se comporta de parca cunoaste locul si surprinzator, imi place ca nu e intimidat si imi place ca e aici.

Cand ne asezam pe canapea insa el are o mina grava. Iar eu ma intreb de ce tocmai acum si ce am mai facut de data asta.

― Frumos loc, dar, de ce te-ai mutat aici? intreaba cu pauze.

― Pai...

Nu stiu ce sa-i spun si sa-i spun adevarul mi-e jena. Ma uit prin colturile sufrageriei, incercand sa scap de privirea lui serioasa. Nu-mi place expresia de pe fata lui si o evit. Asa, poate vad si daca tencuiala e buna. Pana acum n-am putut sa ma concentrez asa bine, iar asta e momentul perfect. Dar iar am gandit prea repede.

Gabriel imi prinde barbia si-mi fixeaza ochii cu ai sai cu o intrebare nerostita in ei. Eu zambesc in chip de scuza, nu-i pot spune asta pe fata.

― Te-ai mutat aici in urma deciziei noastre?

― Da. Adica nu. Pufnesc, nici eu nu stiu ce vreau sa zic. Uite, oricum trebuia sa fac pasul asta. Voiam de foarte mult timp sa ma mut singura. Tu cred ca doar mi-ai dat un impuls.

Astept cu sufletul la gura un raspuns, ba chiar imi inchid ochii, fiindca sunt sigura ca va rabufni si nu va fi bine pentru noi. Dar in niciun caz nu asteptam sa fiu lipita de pieptul lui si sa ma sarute cu forta si disperare.

Ma desprind din sarut buimaca, iar Gabriel imi da parul pe dupa ureche si ma priveste bland. Nu se poate! Imblanzirea bestiei?

― Oau, nu ma asteptam la asta.

Inspira adanc si imi spune:

― Pur si simplu constientizez cat de aproape am fost sa te pierd.

O, baiatul meu scump!

― Te iubesc, iubitule!

― Ei bine, Cami, si eu!