Clandestin

Capitolul 23 - Sentimente clandestine

Dama blonda s-a intors lejera pe calcaie, spre mine. Ne-am fixat privirile una intr-ale alteia si n-am putut sa ma stapanesc. Dorinta de umilinta imi curgea ca o lava prin vene.

Imi venea pana la gura, cu tot cu tocuri. Si indiferent cat toata viata mea am urat persoanele care se folosesc de o caracteristica fizica pentru a umili, acum nu imi puteam stapani gandurile.

Mintea mi-era vraiste. Simteam cum gandurile mele prind picioare si alerga cu si la kilometrii departare de mine. Imi doream sa-mi inchid ochii, caci aveam mai mult ca sigur o privire guvernata de ura. Imi simteam pupilele negre, negre ca pamantul dupa ploaie. Voiam si imi doream cu tot sufletul s-o prind de par, s-o invart si s-o strivesc sub tocurile mele. Imi doream cu nerabdare sa se apropie, s-o atinga de s-o invinetesc.

Nu ma durea niciunde ca-i spusese "te iubesc". Nu ma puteam gandi la asta, caci as fi omorat-o astfel. Voiam doar s-o fac de rusine. Eram constienta ca nimeni din clubul asta nu ma cunostea si nici n-auzisera ce a zis iubitul meu, deci puteam sta linistita, ca nimeni nu luase parte la aceasta rusine.

― Eu sunt Iulia!

Pipita blonda intinse mana spre mine, intr-o incercare esuata de a face cunostinta.

Ii priveam inexpresiva mana, desi in imaginatia mea mi-o imaginam plina de sange si smulsa din incheietura.

Imi zambea, imi zambea superior. Incerca sa ma intimideze prin metode vechi, tipice femeilor innebunite si mult prea fricoase, care credeau ca barbatii le vor insela imediat cum intorc capul. Fusesem in situatia uneia. Fusesem inselata, desi nu fusesem chiar atat de disperata, ca sa-mi tin barbatul lipita de mine. Acum, trecuse o vreme si n-aveam de gand sa repet nimic.

Trebuia sa-mi arat superioritatea prin stilul propriu, in niciun caz prin replici cat mai taioase si acide. Prin asta imi dovedeam nesiguranta si stangacia. Nu mai eram stangace, nici nesigura. Si in mod clar n-aveam sa mai stau o secunda langa Gabriel, daca se dovedea ca o iubeste pe blonda.

― Camelia!, un strigat mi-a ajuns langa ureche si n-au trecut mai mult de cateva secunde pentru a-mi simti trupul capturat menghinal in imbratisarea cuiva.

Un miros familiar de parfum barbatesc imi patrunse printre nari. Privirea mi se debloca de pe tipa, insa n-am ratat umirea de pe mutra ei cand mi-a auzit numele. Abia acum puteam fi constienta de privirile tuturor. Ilinca si Tavi se uitau, prietenul Ilincai, Sonia, Gabriel. El era cel mai derutat. Eram amandoi la fel de incurcati in ecuatia asta.

― Vai, ce de timp a trecut! De cand nu te-am mai vazut!

Am fost socata sa imi dau seama cine era persoana respectiva. Era Mario, un bun prieten de pe vremea cand eram cu Cosmin. Era foarte de gasca pe vremea aia, iar instinctul imi spune ca nu s-a schimbat prea mult.

― Uite, acolo e masa noastra! Hai sa stai putin!, a spus, incepand sa ma traga spre masa lor.

― Mai bine nu, am zis, dar el nu parea sa ma asculte.

La masa lor toti au fost socati sa ma vada. Trecuse un timp indelungat de cand nu ne mai vazuseram, dar nu puteam spune ca toti imi lipsisera. De exemplu, barbatii au fost de treaba, in schimb femeile lor, niste gretoase peste masura. Iubita lui Mario fusese de treaba, Diana, cu ea chiar ma intelesese bine. Mai fusesera un cuplu dragut si de gasca, dar in seara asta nu era aici.

Am baut un pahar cu ei, vorbind artificialitati si pastrand o tensiune in mine. Cuvintele lor nu ma atingeau, pur si simplu treceau pe langa urechile mele. Am intrebat o data unde sunt Cosmin sau Leo, dar nu-mi amintesc ce mi s-a raspuns.

Paream sa nu fiu prezenta si nici constienta. Eram foarte derutata si confuza in legatura cu mine. Ma durea, in adanc, bineinteles ca ma durea. Eu vrusese sa-i spun ca-l iubesc si el ii spusese alteia. De un lucru eram sigura insa, n-avea sa-l ia ea pe Gabriel. Si asta nu tinea de mine, ci de el.