Clandestin

Capitolul 19 - Prima intalnire oficiala

Ne urcam amandoi in masina sa de teren. El isi prinde centura si invarte cheia in contact, in timp ce eu ma uit confuza.

─ Iti e frig?, intreaba el ingrijorat.

─ Nu, raspund simplu.

─ Atunci de ce nu-ti prinzi centura?

─ Dar unde mergem? Credeam ca surpriza va fi aici, zic.

Gabriel zambeste larg si se apleaca peste schimbatorul de viteze. Isi pune mainile pe fata mea si ma saruta apasat. In urma acestui sarut am ramas si mai confuza.

─ Deci?, il intreb in speranta de a scoate ceva de la el.

─ Vrei ca surpriza ta sa fie aici sau unde?, ma intreaba el.

─ Gabriel, ma incurci, zau!, vorbesc ofticata.

Brunetul incepe sa rada cu pofta, iar eu ma stramb rautacios spre el.

─ Vreau la Bucuresti, zic eu.

─ Eu vreau in Poiana Brasov, zice el.

─ Dar eu vreau la Bucuresti, miorlai ca un copil ofticat.

─ Si eu la Poiana Brasov, zise din nou si-mi prinse nasul intre degetele lui.

─ Si atunci ce facem?, intreb eu, iar el da din umeri.

Oftez greoi concentrandu-ma pe parbriz. Dincolo de geamul parbrizului este totul umplut de zapada. Singurele culori de prin zona erau schiorii sau turistii. Afara soarele era destul de zambitor, dar inca frig.

Gabriel privea si el afara si nu-mi pot inchipui la ce se gandea. Of! Oare ce surpriza are pentru mine? Ma face sa fiu foarte curioasa! Si nici macar nu suntem impreuna inca, daca vom fi vreodata... Dar daca eu vreau la Bucuresti si el la Poiana, cum facem?

─ Stiu cum facem, spun dandu-mi brusc seama de ceva.

─ Cum?, intreaba el.

Baiatul, care pare sa-mi incalzeasca inima cu privirea lui, ma priveste incruntat acum. Desigur ca nu i-ar veni niciodata o astfel de idee. Nici mie nu mi-ar veni, dar acum chiar vreau sa merg cu el. Si mereu o solutie mijlocie e cea mai buna.

─ O sa deschid radioul, incep sa vorbesc. Daca este o melodie cantata de un baiat, mergem unde vrei tu, daca melodia este cantata de o fata, mergem unde vreau eu. De acord?, il intreb.

─ De acord, sa vedem, spune el razand mai mult.

Imi duc mana la radio si il aprind. In numai cateva secunde vocea lui Duke Dumont umple masina. Imi retrag mana ca si curentata, iar rasul viitorului meu iubit ma zgarie pe creier acum.

─ Mergem la Poiana..., am murmurat.

Gabriel a pornit masina si a inceput sa goneasca nebuneste pe autostrada, fericit ca el e cel care a castigat. Cum e cand pierzi la propriul joc?! Cam cum e pentru mine acum. Oare ce o sa facem acolo? Si de unde i-a venit lui ideea asta acum? Sau cand i-a venit?

Imi place intr-un fel ideea lui, dar sunt putin sceptica. Cu toata experienta mea in relatii, se pare ca tot un copil am ramas, ori sunt mult prea indragostita de el. Dragostea ea mintile, in cazul meu, persoana de care sunt indragostita a facut-o.

In masina e cald, iar eu imi dau haina jos. E o senzatie ciudata in aer, parca am fi un cuplu de tineri cunoscuti. Simt asta inca de dimineata. Exaft tipicul: Gabriel conduce linistit, iar eu sunt in gandurile mele.

─ Cand am venit eu la camera micutelor barfitoare, cu tine in frunte, bineinteles,ma inteapa el, radeati ca naiba, spune. Ce s-a intamplat de radeati?, intreaba el iscoditor.