Clandestin

Capitolul 9 - Viata e o melodie

Aveam un somn linistit. Poate mult prea linistit.

Simteam ca dormisem cel mai bine. Deschid ochii usor, dar lumina nu patrunsese in camera. Jaluzelele erau trase.

O caldura sufocanta puse presiune pe mine. M-am foit, pana cand mi-am gasit un loc unde sa-mi continui somnul linistit.

Dormeam asa dulce, iar in capul meu nu mai exista niciun vis. Eram constienta ca nu mai am nicio sansa sa dorm, dar cu toate astea nu voiam sa deschid ochii.

Bratele mele erau infasurate asupra ceva pufos, cred ca luasem perna in brate. Puteam face pariu ca parul mi-e rasfirat peste tot pe perina. In scurt timp, dupa ce m-am foit inca putin, am adormit la loc.

GABRIEL

Ma simteam bine.

Aseara dupa ce o luasem pe Camelia cu mine, nu o dusesem la ea acasa. Tatal ei nu era acasa, iar eu nu as fi vrut sa o las sa se trezeasca singura. Situatia ma obliga sa ma comport frumos. Imi doream sa ma comport frumos cu ea. Deja o dadusem in bara cu bratara si telefonul ei, si cautam cumva sa ma revansez. Asa ca, am adus-o la mine acasa. Sper sa nu se supere. Nimeni nu stie ca ea este aici. Nici macar mama. Mama crede ca probabil sunt la vreun hotel. In schimb, eu sunt la ultimul etaj al casei, la 3, in camera de oaspeti, din capatul holului. Imi placea sa vin in camera asta ca sa ma ascund de mama sau de tata.

Camelia era in bratele mele. Nu stiu cum de aseara n-am reusit s-o trezesc atunci cand i-am scos rochia si i-am tras tricoul meu pe ea. Nu pot sa cred ca aseara m-am abtinut de la o privi. Doar i-am scos rochia si in viteza luminii i-am pus tricoul, fara sa vad vreo curba, fara sa vad nimic altceva.

De cand s-a pus la pieptul meu, miorlaie ca o pisica atunci cand se intoarce de pe-o parte pe alta, iar eu sunt nevoit sa ma invart oriunde isi invarte ea corpul, pentru a nu pierde imbratisarea ei. Am impresia ca e constienta ca ma chinuie imbratisarea ei. In afara faptului ca e stransa, care nu ma deranjeaza asa rau, dar sunetele pe care le scoate imi gadila auzul si de altfel, si simturile primare. Imi infasor bratele in jurul taliei ei, mai strans de data asta, iar ea isi freaca obrazul de bicepsii mei, gasindu-si un loc comod. Ii sarut crestetul si inchid ochii, in speranta ca nu se mai face lumina in camera deloc, iar eu o pot tine asa in voie.

Probabil ca mama va pleca devreme la munca, ca de obicei, iar tata va veni acasa doar la sfarsitul saptamanii. Trebuia sa astept pana putin mai tarziu, cand nimeni nu mai era in casa, ca s-o pot duce pe Camelia jos, la bucatarie, ca sa ii pot prepara micul dejun. Iar pentru asta, bineinteles, trebuia ca ea sa se trezeasca intai de toate.

Nu facusem nimanui micul dejun. Nici macar mie. Mereu mi-l facea cineva. Dar ei voiam sa i-l fac eu. Nu stiu ce voiam sa dovedesc, dar speram ca stradania mea sa dea bine la CV-ul oficial al meu catre Camelia.

Nu intelegeam de unde starea asta. Aseara imi doream s-o smulg de la masa, sa o iau cu mine, iar apoi m-a enervat. Stiam ca nu vrea sa mearga cu mine, ii ordonasem acest fapt rece si inexpresiv, dar in adancul sufletului eram in genunchi implorand-o sa mearga. Nu stiu de ce incercam sa par rece, cand sufletul meu nu mai era de-o perioada rece. Acum, aveam un sentiment de liniste si implinire, ca si cum as fi o batranica cu 100 de pisici care si-a trai viata numai in lapte si miere.

Nu stiu de unde venise Camelia, dar aparuse in facultatea aia si ma facuse sa dau pe acolo mai des. Inca mai simt buzele ei peste ale mele, atunci cand am sarutat-o langa usile glisante ale facultatii. Pe cat de furioasa fusese, pe atat de pasionala fusese in sarut. Tanjeam dupa un nou sarut, chiar tanjeam. Dar nu puteam sa cer mai mult decat era cazul. Stiam ca nu ar vrea sa aiba ceva cu mine, iar eu ma intristam numai la gandul ca ea ar putea sa ma tina departe.