Clandestin

Capitolul 17 - Întâlnire, zăpadă şi stele căzătoare

─ Bună!, a fost primul cuvânt pe care l-am spus către bunica.

Bunica arăta ca mine. Avea părul grizonat, prins într-un coc în vârful capului. Ochii ei erau ciocolatii, de culoarea wisky-ului vechi, buze subţiri şi sprâncene groase, arcuite. Avea pe ea o rochie uşoară.

Acum stăteam pe canapea, lângă ea, amândouă lăcrimând. Ţineam în mână albumul de poze al mamei din liceu.

─ Asta era mama ta în primul an de liceu, şopti vocea bunicii, acum ştearsă din cauza plânsului. Mama stătea cu fundul pe o bancă, părul ei lung şi castaniu atârna pe amândoi umerii, iar zâmbetul ei era radiant. Până şi eu zâmbeam la zâmbetul ei.

─ Bunico, cine e cel de lângă mama?

Bunica râse.

─ E tatăl tău, Camelia, adăugă râzând.

─ Tata?!

În poza din faţa mea, tata avea părul lung până lângă ureche şi era creţ. Pe când acum, avea părul tuns scurt si avea şi câteva fire albe. Şi din câte văd în poză, tăticul avea şi cercel în ureche.

Am continuat să văd pozele. Mama avusese multe prietene şi tata avusese multe tunsori. Bunica îmi detalia tot ce îmi era necunoscut. Prietena cea mai buna a mamei fusese o brunetă micuţă şi simpatică. Simţeam că o cunosc de undeva, dar nu ştiam de unde. Am stat în sufrageria bunicii şi am tot continuat.

Sufrageria bunicii era simplă. Din holul mare, de la intrare, făceam stânga şi uşa era de fapt o coloană. Avea două fotolii tapiţate cu nişte floricele colorate, o canapea cu aceeaşi tapiţerie. Pe peretele drept stăteam biblioteca.

Am verificat ceasul şi era ora 23. Bunica a căscat, iar eu am băut ultima gură din ceaiul meu.

─ Bunico, pot să dorm cu tine?, întreb eu. Pun albumul cu fotografii pe măsuţa de cafea şi mă uit la ea.

─ Desigur, zâmbeşte ea.

Ne ridicăm amândouă şi plecăm spre camera bunicii. Camera bunicii era mobilată la fel de simplu. Avea un pat mare la centru, un fotoliu lângă geam şi o măsuţă din sticlă, iar pe noptieră erau nişte cărţi.

Mi-am luat pe mine o pereche de colanţi şi un maiou. Bunica era deja în pat. M-am băgat lângă ea şi m-am pus la pieptul ei. Era un sentiment neobişnuit pentru mine. Parcă ceva nu-mi dădea pace. Simţeam un gol în stomac. Bunica începu să-mi mângâie părul. Nu pot să dorm. Deşi mângâiatul bunicii mă linişteşte, nu pot să adorm. Oare aşa îi făcea şi mamei? Oare aşa dormeau?

─ Sunt geloasă pe mama, am şoptit uşor. Sunt geloasă fiindcă ea a vaut o mamă cu care să facă toate astea.

─ Draga mea, nu trebuie să spui aşa.

O simţeam pe bunica plânsă şi ştiam că şi ea se gândise la fel ca mine. O simţeam apropiată, deşi ne cunoscusem abia acum câteva ore.

Dimineaţa m-am trezit devreme, dar eram singură în pat. M-am dat jos şi mi-am schimbat hainele. Azi urma să merg la munte, la băieţi. M-am îmbrăcat cu nişte pantaloni negri mai groşi şi un pulover negru. Părul meu lung era împletit în două codiţe spic, care atârnau peste umeri. Am mers în bucătărie; bunica şi tata erau deja aici.

─ Bună dimineaţa!, salut şi le dau la fiecare câte un pupic pe obraz.

─ Bună dimineaţa!, îmi răspund amândoi în acelaşi glas.