Clandestin

Capitolul 7 - Prin trecut

Nu imi venea a crede ceea ce mi se intampla.

Nu era un simplu sarut. Era o chestie mai mare, mai ampla, mai sentimentala. Ma simteam completa, in intregime. Bratele lui imi mangaiau in mod insistent soldurile si imi alinase toata durerea de care avusesem parte pentru cateva minute. Limba lui o intarata pe a mea, iar eu n-am mai rezistat. Trebuia sa ma impun in fata lui.

Se spune ca atunci cand saruti pe cineva nu gandesti. Eu chiar nu gandeam. Ma lasam condusa, conduceam si ne luptam pasional. Se spune ca nu gandesti in timpul sarutului, fiindca daca ai gandi sarutul n-ar mai fi natural, ar fi o chestie concreta, care ar deveni banala. In momentul in care am revenit la gandit, am simtit cum tot sangele se urca in cap. Ma simteam mai rosie ca un costum de mos Craciun, mai rusinata decat un elev care a picat un examen, mai rusinata decat orice altceva. Mi-am pus mainile pe pieptul lui, era incordat. Pentru cateva momente am fost tentata sa-l mangai, sa-l simt si sa-l trag in bratele mele. Desi duritatea pieptului lui ma enerva, el era atat de pasional in acest moment cu mine... A gemut in gura mea atunci cand imi miscam mainile pe pieptul lui pentru a gasi o portiune accesibila unde sa-l imping. S-a ingropat mai mult in gura mea. La acel moment, imi iubeam picioarele fiindca ma sustineam, desi modul lui ravasitor de a ma saruta ma transforma in sclava lui. Mi-am incordat mainile si am impins, desprinzandu-l de mine. Buzele mele plangeau cu lacrimi de crocodil din cauza despartirii noastre.

Pe fata lui se citea placere, statisfactie, dorinta, vinovatie, frica... dar se simte o pasiune compatimitoare. As fi putut jura, ca in acel moment mi-ar fi soptit un ''te iubesc'' sincer.

Mi-am dres glasul si am reusit sa revin la atitudinea de femeie impermeabila. M-am intors, am apasat pe butonul care facea usile glisante sa functioneze,iar apoi am iesit. Cand am pasit pe usa aia, am simtit ca mi se rupe sufletul, ca las ceva in spate, imi lasam langa usa aia, cel mai pasional sarut primit vreodata.

Am fost smucita si aruncata in bratele cuiva. Eram inlantuita protector in bratele lui.

- Iarta-ma!, soptitul lui m-a facut sa tresar.

Mi-a dat usor drumul, m-a prins de umeri si m-a privit fix in ochi. Oh, Doamne! Simteam ca cedez. Ochii lui albastri m-au strapuns cu privirea.

- Nu am vrut!

Cea mai penibila scuza.

- Desigur,nu ai vrut! Dar ai facut-o! Cum ti-ai permis?, intreb revoltata.

- Mi-ai raspuns, Camelia.

- Am fost tentata. Tu ai inceput, nu poti da vina pe mine.

- Dar ti-a placut, mi-a spus si zambetul lui strengar a aparut cat ai zice ''peste''.

Impulsul, sfidarea si firea mea colerica, m-au facut sa-i sterg zambetul prostesc de pe buze. Si cum altfel decat cu o palma de toata frumusetea.

Palma mea a ramas imprecnata pe fata lui, degetele mele lasand dare rosii pe obrazul lui stang. Nu si-a dus mana acolo, nu a schitat nimic care sa-i aline durerea. Pur si simplu un zambet larg i-a acoperit figura si in cateva milisecunde eram sarutata de catre el.

***

Mergeam pe strada. Eram tulburata. De ce naibii am acceptat asta? Trebuia sa-l palmuiesc si a doua oara.

Nici nu stiu cum am inceput sa plang in amfiteatru. Nici nu stiu de ce. Poate doar am fost emotiva la ceea ce am auzit : Cosmin se casatoreste.

Acum insa, pot pronunta asta. Pot sa nu plang cand spun asta. Si stiu de ce. Din cauza sarutului. Dar pe mine nu ma afecta ca m-a sarutat. Ma afecta ca mi-a placut.

Ma uitam la mana mea, pulsa. Nu intelegeam de ce. De spaima? De frica? De vinovatie? De dorinta? Nimic. Un mare nimic. Nu intelegeam nimic din ce mi se intampla in acesta dupa-amiaza, nu intelegeam absolut o iota. De altfel, nu-mi intelegeam nici starea de spirit. Era un sentiment ambiguu. Ma simteam nestingherita, gata sa alerg, sa fug, sa ma intrec, fiindca inima mea pulsa ca si cum fusesem la un campionat de alergat. Dar in acelasi timp, ma simteam ca o adevarata lady, o domnisoara gratioasa si foarte calculata.