Clandestin

Capitolul 24 - Adrenalina

Craiova era frumoasa. Nu era la fel de mare ca capitala, dar era destul de frumoasa. Cafenelele aveau covoare cu welcome in culori de rosu si alb, peste ferestre postere si afise. Casele oamenilor erau decorate cu furtune in diferite culori sau cu alte lucruri pe la obloane. Toate in spiritul Craciunului.

Dimineata ne dadusem cadouri, razand de cele primite. Matusa a fost buclucasa si i-a daruit fetei ei un prieten de nadejde ― un vibrator ― pentru cand se plictiseste. N-am avut cadouri iesite din comun. Dar erau frumoase toate.

Nu fusesem atenta la ce-a primit toata lumea, nici la tata, dar eu primisem carti, bratari, lantisoare, cani si o chestie care nu stiam ce e. Matusa zicea ca se agata de pat si ma pazeste de rele. De fapt, daca mi-ar fi cumparat cineva o papusa woodoo blonda, as fi fost cea mai fericita. As fi intepat-o fericita cu acul.

Cadourile prietenilor mei le dadusem seara trecuta, cand ne stranseseram acasa la Tania. Gabriel nu vrusese sa vina, nici Tavi sau vreunul din gasca lor. Ma simtisem jignita intr-un fel, dar am inteles ca n-avea rost. Prezenta lui m-ar fi agitat, fiindca inca nu eram sigura. Nu eram asa de sigura pe mine cum voiam sa fiu, de fapt. Desi seara trecuta luaseram masa civilizat, cu discutii prostesti si copilaresti intre prieteni, simteam ca voiam ceva obraznic. Stiam ca Gabriel ar fi comentat, stiam ca nu s-ar fi putut abtine si ii simteam lipsa, mai ales a ironiilor si vorbelor de duh. Dar fusese bine ca nu venise, infr-un fel. Daca ar fi venit el, ar fi venit si Tavi, iar Ilinca nu mai era dornica sa poarte nicio discutie cu el.

Acum, insa, stateam in bucataria spatioasa din apartamentul mare al surorii tatei. Ea, tata si unchiul, erau in sufragerie. In schimb, eu si verisorii mei stateam la taclale. Abia daca era ora sapte. Raul statea intre mine si Luiza, sora lui. In partea mea dreapta stateau Mirela si Silvia. Mirela si Silvia erau fetele celeilalte surori ale tatei, dar acestia nu putusera ajunge.

― Raule, ia dispari! Noi o sa vorbim de baieti!, ii spuse Mirela, pe un ton expeditiv.

― Eu sunt baiat, Mirelo, pufni el, suparacios.

Nu se schimbasera mult. Ea mereu se lua de el, iar el o cicalea cu numele. Stia cat de mult uraste sa i se zica pe intreg numele si mai ales cu 'o' la sfarsit.

― Am cunoscut un tip tare. Adica, are masina, cont in banca..., spuse ea, visatoare.

Am inceput sa radem zgomotos. De cand o stiam, mezina familiei era o materialista inraita. Daca i-ai fi dat un magazin de haine si genti, si un card de credit pe mana, s-ar fi putut, mai mult ca sigur, sa te trezesti cu el golit in numai cateva ore.

― Si eu am intalnit pe cineva, vorbi pe un ton calm, Luiza.

Era studenta in anul III la medicina. Dintotdeauna isi dorise sa devina doctor. Credeam ca e o dorinta trecatoare, la fel cum e la toti copiii, dar aparent, ea isi facuse bine planurile si nu se abatuse de la plan.

― Dar tu, tu ai pe cineva?, ma intreba iscoditor, Silvia.

Aveam? Da. Puteam spune ca-l am.

Nu se merita sa ma simt eu prost pentru o tarfulita.

― Da, am un iubit.

― Cum il cheama?, intreba Luiza.

Isi propti barbia in pumn, uitandu-se la mine printre genele-i lungi si stufoase. Avea ochii verzi si tenul masliniu. Avea trasaturi grecesti, desi nu avusese niciodata legatura cu cultura elena sau cu vreun cetatean de nationalitate greaca.

― Gabriel.

― Sunteti la aceeasi facultate?

― Da.