Clandestin

Capitolul 27 - Hotarare ascunsa

GABRIEL

A trantit usa si a plecat. Nu o intelegeam. Renunta atat de usor. De parca nici nu o interesa. Inca ma mir ca a mai venit. Dar in stilul caracteristic surorii mele, probabil a fabulat cate ceva, ca s-o faca sa vina aici.

Si mai bine nu venea. Imi ardea tot corpul si ochii imi ieseau din orbite, dar ei putin ii pasa. Auzi, cica sa-mi cer scuze. Ba chiar o sa-mi torn un pahar de vin mai tarziu, in cinstea a ceea ce am facut, si o sa-mi dau si cateva palme ca n-am avut inspiratia s-o fac mai demult.

Iulia e o curva. Ea a ales sa fie asta si acum suporta consecintele.

Dar daca Camelia are dreptate? Nu. Ea e femeie si o apara, mi-a confirmat-o si singura.

Mi-am dus pana la cap, masandu-mi tamplele care-mi zvacneau. Imi aduceam aminte toata actiunea de noaptea trecuta, dar Camelia nu trebuia sa stie ca tot ce facusem, fusese cu buna stiinta. Nu trebuia sa stie nici ca inainte sa vin la petrecere nu fusesem la nici o cursa, ci intr-un club inseland-o. Era o blonda focoasa, mult prea irezistibila. Iar eu ma dusesem acolo s-o gasesc pe prietena Iuliei si s-o iau la rost pentru c-o adusese pe capul meu pe fosta.

Aseara ma simtisem vinovat, dar acum parca imi mai trecuse. Camelia renunta mult prea usor. Ca si cand nu i-ar pasa. Noaptea trecuta a plecat de langa mine fara sa-i pese ca vomitam oriunde apucam sau ca-mi venea rau de mama focului.

Nici n-am realizat ca ma plimbam ca un robotel teleghidat prin camera, framantandu-ma.

Am crapat usa, vrand sa ies din camera, dar am auzit voci. O, iubitica mea ma para la surioara mai acra ca o lamaie.

─ Am vorbit cu el. Dar e atat de incapanat.

Doar nu vreau sa-mi cer scuze de la o toanta. Mare chestie.

Am oufnit, inchizand usa, neinteresandu-ma de aspectele conversatiei lor urmatoare. Aveam imresia ca-mi bat capul degeaba cu Camelia. Eram impreuna de ceva timp si totusi nu facuseram mare lucru. Nici macar nu stiam daca simte si ea macar atractie. Insa din comportamentul ei rece reiesea ca nu prea ar simti ceva. Inca de la inceput am mirosit ca treaba asta nu poate fi buna, dar am zis ca poate-s eu nebun.

Si chiar imi place tipa. E perfecta pentru mine. Facuta pentru standardele mele. Inalta, voluptoasa exact ca o latina, senzuala si frumoasa. Dar atat de rece. La inceput nu era asa.

Usa de la camera mea s-a deschis cu o bufnithra. Sora urs venea in camera, cu parul rosu fluturandu-i pe spate, cu ochii largi si maxilarul inclestat. Mi-a tras vreo doua palme si m-a injurat de toti din arborele genealogic, m-a facut curvar si om de nimic si mi-a zis ca seman cu bunicul, depravat. Exact ca-n copilarie, am prins-o de parul din crestetul capului si l-am invartit pana i l-am incurcat pe tot.

─ Esti atat de idiot! Fata aia chiar tine la tine si tu te tii de prostii.

─ Taci, Sorina!, am concediat-o cu o mana. Nu stii nimic. De ce ai chemat-o aici, ma rog?

M-am enervat instant. Cat de prost fusesem. Sa stau eu si sa plang dupa ea, sa stau tiata noaptea cu ea, mai ca avea sa bocesc din nou si dimineata ─ surprize, surprize ─ sa-mi cer scuze. Culmea culmilor! Inadmisibil! Mort sa fiu si n-am sa-mi cer scuze. Pai ce naibii? Eu sunt barbat, nu idiot.

Sorina, ca si cum imi citise gandurile dupa expresia faciala, m-a facut idiot si a zis ca, Camelia are dreptate.

Femeile, am pufnit. Se acopera una pe alta.

─ Daca tot ti asa mult la ea, ce-ar fi sa o mai aduci pe aici?, am intrebat-o ironic. De ce mi-ai adus-o pe cap, tot nu mi-ai zis.

─ Pentru ca erai un rahat si spuneai balind "Camelia, Camelia. Sa vina Camelia." Asa ca nu fa pe desteptul acum cu mine!, mi-a trantit-o ea, intr-un stil caracteristic, care aproape m-a plesnit peste fata.