Clandestin

Capitolul 11 - Alfredo

   Merg înainte şi urc cele trei scări de marmură, ţinându-mă de balustradă din fier forjat. Trag de uşa mare, jumătate dintr-o sticlă translucidă şi jumătate din lemn masiv. Aerul cald din cladire mă încălzeşte instant.

    Merg pe holul lung şi îngust, îmbâxit cu tablouri. Asta mă face să-mi aduc aminte de Gabriel şi de faptul că el pictează. Mă enervează că nu a vrut să-mi spună nimic despre această pasiune. Ca şi cum l-aş fi întrebat de ce a împuşcat pe cineva. Asta mă face să-mi aduc aminte că mă poate suna cineva - sau poate chiar el, aşa că-mi închid telefonul şi-l bag in geantă.

- Dna Teodora Mihalache mai predă aici lecţii de pian?, întreb o doamnă ce sta in spatele unui birou.

     Femeia de varsta mijlocie, cu parul prins intr-un coc strans, isi pozitioneaza ochelarii pe ochi, iar apoi isi vâră ochii prin registru.

- Doamne Mihalache este la mama ei bolnava, in Maramures, raspunde doamna si zambeste cald. Dar toate lectiile ei sunt preluate de un tanar, ma informeaza.

- Pot sa ma inscriu la cursul lui?, intreb cu speranta in glas.

- Desigur, raspunde si-mi intinde o fisa.

     O completez rapid, nefiind singura pe care o scriam in viata mea.

- Mergi in fata, apoi la dreapta si dai de sala unde preda el.

- Multumesc, spun si zambesc cald, iar femeia imi intoarce zambetul.

     Merg inainte, apoi fac la dreapta, intocmai cum mi-a spus doamna. Bat la usa si dupa ce aud un glas puternic, intru.

- Buna!, spun hotarata.

- Buna! Asteapta putin, trebuie sa termin aici ceva, ma informeaza.

     El chiar e tanar. Credeam ca e vreun barbat de 30-35 de ani, dar el mai mult de 25 nu are. Un barbat masiv, cu un corp atletic si cu picioare lungi. Brate lungi si muscoloase. Cand si-a ridicat privirea la mine am observat o sclipire frumoasa in ochii lui caprui. Parul brunet ii incadreaza perfect fata, iar buzele lui rozalii par niste boboci de trandafiri neinfloriti complet.

- Da, bun, am terminat.

- Mi s-a spus ca tu o inlocuiesti pe dna Mihalache.

- O, tu lucrezi cu dansa? Nu te-am mai vazut pana acum, spune si se uita la mine de sus in jos, intr-o privire mirata.

- Am lucrat in trecut. Apoi am plecat in Olanda.

- Mhm. Banuiesc ca vrei sa-ti reiei lectiile de pian,nu-i asa, draguto ?

- Banuiesti bine.

- Eu sunt Alfredo, sunt neamţ.

- Eu sunt Camelia. Si sa stii ca vorbesti bine pentru un strain.

- De la 15 ani locuiesc pe aici.

     Merge si se aseaza la pian,scotandu-si partitura.

- Acum, reia el si ma priveste, de cat timp nu ai exersat la pian?

- Am cantat pana si ieri, dar cu un profesor nu am mai facut-o de ceva timp, spun eu.

     Bate cu palma pe scaun si imi face semn sa vin langa el. Imi las geanta pe o masuta alaturi de geaca, iar apoi ma apropii de pian.

- Ce partitura vrei tu de aici?, imi arata partiturile ca unui copil mic, iar eu pun degetul.

- Beethoveen, bun, spune el. Incearca sa canti cu mine, in acelasi timp.

- O sa incerc sa ma tin, dle profesor.

- Tutuieste-ma!

     Alfredo incepe sa-si apese degetele pe clapele pianului si eu ma blochez. Doamne, ce frumos canta! Nici nu mai pot sa tin randul cu el. Degetele lui lungi mangaie clapele pianului si fara sa mai urmareasca partitura. E un expert.