Clandestin

Capitolul 35 - Scapam de aerul capitalei 2

Mi-am ridicat cotul de pe cotiera, caci incepea sa-mi fie frig. Aveam pielea lipita de stratul subtire al geamului inghetat, iar afara nu era o temperatura la care sa rezisti fara geaca groasa si cu captuseala pe sub.

Afara era o noapte senina, cu stele si cu o luna cam subtire daca ma intrebi pe mine, dar de, ce sa faci  ― n-ai ce sa faci. Inca nu-l priveam pe Gabriel, inca eram suparata, dar imi mai trecuse.

Ma chinui cateva secunde sa nu eliberez un oftat din rarunchi cand ma gandesc la aluziile lui. E atat de stupid chiar si sa ma gandesc. E Alfredo, pentru numele lui Dumnezeu! Alfredo n-ar putea sa se concentreze pe altceva decat pe lectile de pian.

― Sa-mi dai orarul tau, sa-ti fac cat mai relede programul.

― Ce-ar fi sa mergem la o cafea?  Stiu eu o cafenea pe colt.

― Ia loc langa mine, Camelia.

Mi-am pus mainile in cap. Gandirea iubitului meu ma influenta. Ajunsesem sa cred o iluzie din pura gelozie. Aproape ca-mi venea sa-l plesnesc pentru ca-mi transmitea aceasta stare de confuzie si nesiguranta. Era vorba c-o luam usor, pasi mici in doi. Dar nu! Nu se poate! El trebuie sa complice lucrurile si sa-l acuze pe nevinovatul meu profesor de pian! Fir-ar sa fie! De ce peste tot se intampla asta?

Am mai oftat o data. Nu voiam sa ma gandesc la cliseica poveste in care profesorul de pian, in cazul meu, traieste o dragoste unilaterala si crede ca va avea o sansa la un moment dat. Alfredo nu e asa, si in mod clar nici eu nu sunt frumusetea din filmele acelea.

Mana mare a lui Gabriel ma face sa tresar speriata.

― Şşşt, iubito! La ce te gandesti de rabufnesti asa?

― E numai vina ta, cap de alge! ma rastesc la el. Tu si ideile tale demonice cum ca meditatorul meu e indragostit de mine.

― Asta te framanta asa tare? intreba cu maxilarul inclestat.

― Usurel, durule, incercai sa indulcesc situatia, mangaindu-l cu mana pe maxilar. N-am vrea sa-ti rupi dintisorii astia frumosi, i-am facut cu ochiul.

― Uita de pianist! facu el cu mana, ca si cum era un fleac.

Ne-am incetat discutia. Am ramas fiecare cu gandurile lui. Eu priveam spre el, iar el privea spre drum. Era linistitor sa stiu ca un astfel de barbat e langa mine. Lasand comportamentul la o parte, care mai lasa de dorit, am un iubit destul de destept. Doar ca, din cauza tampizeniei lui mai face si pe prostul.

Daca stau bine sa ma gandesc, cred ca nici nu stiu sigur ce m-a atras la el in mod special. Imi inchid ochii, expirand pe nas si-mi apare aievea imaginea noastra in prima zi cand ne-am cunoscut. Grabita si impiedicata de mine, intrand in muschiulosul fiul al lui Poseidon. Cred ca fizicul a fost primul care m-a atras. Iar Gabriel are trasaturi frumoase. Mai ales la fata. Are sprancene negre si groase, dar care nu arata urat. Ochii lui albastri sunt mai tot timpul de un albastru senin, luminosi, din cale afara de draguti. Sunt convingatori, de fapt si sinceri. Buzele lui nu sunt atat de carnoase pe cat sunt ale altor barbati, dar sunt suficient. Cred ca niciodata nu mi-au placut barbatii cu buzele prea mari, mi se parea ca au buze de peste. Asa ca Gabriel e intocmai nu numai, ci foarte perfect pentru mine. Desi nu stiu cat de corect este "foarte perfect".

― Ma tot studiezi.

― O, ingaim rusinata, schimbandu-mi rapid pozitia. Nu mi-am dat seama.

― E-n regula, frumoaso, ma mangaie el. Si eu te-as privi tot timpul.

Am dat drumul la radio, pentru ca ma plictiseam sa-mi tot aud gandurile printre pulsarile inimii care mi se auzeau in urechi. O astfel de liniste era.