Clandestin

Capitolul 16 - Soluţie de mijloc

    Intru în camera mea şi îmi las geanta lângă pat. Mă aşez pe marginea patului şi-mi pun mâinile pe faţă. Vreau să o cunosc şi pe bunica, dar îmi doresc să merg şi la munte cu Gabriel. Poate pot s-o dau cumva la jumătate.

   Intru în baie şi mă spăl pe faţă. Ce bine că nu m-am machiat azi. Ies din baie şi iau telefonul în mână. Formez numărul, tonul de apel auzindu-se de cum duc telefonul la ureche.

- Alo?, Gabriel răspunde cu o voce răguşită.

- Bună! Scuze dacă te-am trezit, încep să vorbesc ţinând cont că avea vocea răguşită. Nu pot veni la munte.

- Ce? De ce?!, întreabă panicat.

- Am să plec undeva. Deci nu pot veni. Îmi pare rău.
   Îmi părea rău şi de mine, dar şi de el. Îmi plăcea să petrec timp cu Gabriel şi îmi plăcea la munte. Poate altădată.

- Şi cât stai acolo?, întreabă când mă pregăteam să închid.

- Ăăă... Nu ştiu. Trebuie să vorbesc cu tata.

- Păi, vorbeşte cu el. Aştept la telefon.

- De acord. Stai două secunde, ok?

- Desigur.

   Las telefonul pe pat şi fug spre uşă. Verific din capul scărilor dacă tata e jos şi după ce mă asigur că nu e, merg spre biroul lui. Ciocăn la uşă, apoi intru.

- Da, Camelia? Tata îşi ia privirea de la calculatorul lui şi se uită la mine.

- Câte zile stau la bunica?

- Câte vrei.

- Pot să stau una, ca să merg şi la munte?

- Chiar vrei să mergi aşa mult la munte?

- Cam da, răspund stânjenită.

- Bine, te las.

- Mulţumesc. Mă reped şi îmi pun mâinile după gâtul lui ca să-i dau un pupic pe obraz.

   Ies din birou şi plec ţopăind în camera mea. Iau telefonul în mână şi-l duc la ureche.

- Mai eşti, Gabriel?

- Da, da, sunt aici. Ai vorbit?

- Da. O să stau o zi acolo. Voi cât o să staţi la munte?

- Trei zile.

- Atunci o să vin şi eu două zile.

- Bine.

   Şi acum ce să fac? Să închid telefonul? Nu vreau, dar ce l-aş putea întreba în continuare? Ce detalii să-mi mai dea?

- Dar de ce mergem la munte?. Găsesc repede subiect ca să nu închid. Îmi place vocea lui, am o slăbiciune pentru ea.

- Săptămâna viitoare va fi ziua mea de naştere. Aşa că am hotărât să sărbătorim puţin înainte.

- Bine..., spun puţin nesigură.

- Nu e nevoie să-mi iei cadou, izbucneşte el în râs.

- De unde ştii că la asta mă gândeam?

- Te cunosc puţin.

- Bine. Să-mi spui hotelul şi oraşul.

- Nu-ţi face griji, o să-ţi dau mail.

- Bine, vorbim atunci.

- Ai ore mâine?, întreabă el.

- Am doar una, cu Lixente.