Vânătorul

Capitolul 16

Tavanul păru să-i cadă în cap. Troy nu avea cum să aibă dreptate! Abigail avea toate defectele din lume: era răsfățată, orgolioasă, egoistă, însă niciodată nu ar fi crezut-o capabilă de așa ceva! Toate planurile lor... Cum putea totul să fie doar o minciună?

- Troy! Răspunde dracului! Tună el, fioros, iar pentru o secundă, doctorul se gândi să-l mintă...

- Băiete, cum să fie o minciună? Când ea venea în fiecare lună după porția de anticoncepționale... De ce ar lua anticoncepționale o femeie gravidă?

- Da, dar am văzut fișa de externare! Spunea clar că a pierdut o sarcină! Țipă Hunter, pierzându-și controlul.

- Fișă de externare? Pufnește el. Lasă-mă să ghicesc, era parafa doctorului Petterson?

- Da, de ce?

- A fost prins comițând mai multe inegalități în schimbul unor sume exorbitante! Și-a pierdut dreptul la practică și a fost și arestat pentru nu știu câte zile.

- Trebuie să fie o greșeală! Dacă a comis infracțiuni cu alții, nu înseamnă că s-a întâmplat același lucru cu Abby!

- Omule, crede-mă! Nu a fost niciodată internată! În noaptea în care se presupune că a pierdut copilul, nici măcar nu a trecut pe la spital! Pe aici, lucrurile astea se află...

Brunetul se îndepărtează, dezorientat, lăsându-l pe bărbat să vorbească singur. Iese furios din spital și se aruncă în mașină. Demarează în trombă, având în minte o singură destinație: casa lui Abigail!

Ajunge acolo în timp record. Coboară rapid, lăsând portiera deschisă. Se îndreaptă furios către intrarea din fața casei lui Abby. Urcă cele trei trepte cu un singur pas și bate cu pumnul în ușă, zgâlțâind-o serios.

- Abigail! Țipă îndeajuns de tare încât să trezească tot cartierul.

Bruneta se uită pe fereastră, pe după perdea, speriată. După postura lui, își putea da seama că era cu nervii la pământ. Se gândi că dacă nu face nici un zgomot, poate o să plece, crezând că nu e acasă.

Nu îl auzise niciodată răcnind în halul acela! Mai ales la ea. Probabil că aflase că ea îi dăduse lui Elizabeth sticla cu alcool metilic. Dacă Elizabeth băuse din ea și acum Hunter venise să se răzbune? Dacă o omorâse? Abby închide ochii strâns. Gândul unui mort pe conștiință nu era atât de rău ca perspectiva propriei morți! De ce nu băuse și Hunter cu ea? De ce nu muriseră amândoi?

De cum deschide ochii, bruneta observă o pereche de ochi negri ca smoala, privind-o. Deodată, nici geamul, nici faptul ca se afla după perdeaua scumpă nu o mai făcea să se simtă în siguranță. Nu știa cum o văzuse, dar o privea de parcă ar fi fost următoarea lui victimă!

Bărbatul bagă pumnul prin geam, făcând o gaură ușor mai mare decât mâna lui. O prinde de cap, prin perdea, și o apropie de sticla ciobită, pentru a o privi fix în ochi. Îi simțea respirația sacadată și tremurul, însă nici că-i păsa! Făcuse cea mai mare greșeală din viața ei!

- Ia spune, cum aveam noi să ne numim copiii? Zise, iar vocea lui semănă mai mult cu un sâsâit de șarpe. Era joasă și rece.

- Natalie sau Nicholas... Îngaimă ea.

- Și de ce m-ai făcut pe mine vinovat de moartea lor, atâta timp cât niciunul nu a existat cu adevărat?!

În ciuda faptului că fața palidă a brunetei era acoperită de materialul acela de culoare cenușie, tânăra știu că nu mai poate să-l mintă. Îi citea gândurile pe chip cu precizia unui astrolog într-o noapte senină.