Vânătorul

Capitolul 31

Nu își putea lua ochii de la ea. Avea o atracție, un magnetism ce îl împiedica să se îndepărteze. Ba mai mult, se apropia, hipnotizat, de chipul ei răvășit. Părul-i vâlvoi mirosea a mușețel. Iar buzele ei tremurânde, păreau incredibil de moi după atâta plâns. Se întreba... Oare ce gust aveau?

Îi ridică încet bărbia și își lăsă capul într-o parte, analizând-o în detaliu.

Simți cum tânăra își închise pentru o secundă ochii ca urmare a atingerii lui. Îi deschise, însă, rapid, rugându-l din privire să înceteze. Dar el știa că nu asta își dorea. Dacă asta și-ar fi dorit, i-ar fi spus-o. Tare și clar. Nu, Elizabeth își dorea să fie sărutată de el!

- Graham... sunt măritată... Şopti ea, provocându-i un mic zâmbet în colțul gurii.

Din perspectiva lui, cuvintele ei nu însemnau mare lucru, nici măcar pentru ea. Și avea să-i demonstreze asta! Se ridică în genunchi şi îi încadră chipul cu mâinile sale. Îi privi buzele cu o mină amenințătoare, trecându-și delicat degetul mare peste ele. Dar, spre surprinderea lui, Elizabeth dădu înapoi pentru a doua oară.

- Îmi iubesc soțul! Sunt măritată! Repetă ea, atunci când îi văzu mirarea de pe chip.

- Nu mă deranjează micul tău defect.

- Defect? Îngână, uimită.

Bărbatul își mușcă ușor limba, afișându-și toți dinții, într-un zâmbet ironic. Nu trebuia să fii consilier de cupluri ca să îți dea seama că între ea și soțul ei ceva scârțâia serios. Nu înțelegea de ce îl refuza acum când era clar că tot avea să-i cedeze până la final.

Toate cedau.

Tânăra îl privi uimită cum se îndepărtă de ea fără să mai scoată vreun cuvânt. Cum se aștepta să-l înțeleagă dacă era atât de zgârcit cu cuvintele? Sau nici măcar nu aspira la înțelegerea ei?

Oh, de ce își făcea griji în legătură cu asta?! Se mustră ea singură. Oricum după ziua aceea probabil că nu avea să-l mai vadă niciodată!

- Ce ai de gând să faci în continuare? Întrebă Graham. Vrei să-ți dau din nou telefonul să încerci să-l suni?

- Nu. Nu are rost. Mă voi duce la Aspen, așa cum am hotărât de la început. Replică ea, reținută.

Gândul îi rămase la brunetul ei, cu ochi întunecați, care încă părea furios. Oare avea să o ierte vreodată? Deja nu mai avea putere să îi ceară iertare. Știa că și-o făcuse cu mâna ei și că nu trebuia să-l mintă niciodată cu ceva atât de important, dar... Oare nu se gândea la ea? Oare nu se întreba pe unde e? Oare nu regretase nicio secundă că o rugase să părăsească locul pe care ei trei îl transformaseră în „acasă"?

- Sigur, maiestate! Bombăni blondul, enervat, trezind-o din contemplare. O să vină avionul dvs privat să vă ducă până acolo?

Femeia aceea visa la cai-verzi! Nu avea un sfanț și nici bunăvoința de a-și vinde trupul. Era sigur că dacă o lăsa acolo, în două zile ar fi auzit la știri că a fost găsită moartă pe cine știe unde.

- Ai 10 minute să faci duș și să cobori în sala de mese! Tre' să mâncăm înainte să pornim din nou la drum. Nu vreau să leșini pe acolo.

- Să plecăm? Ai înțeles greșit...

- Nu, tu ai înțeles greșit! Mi-am omorât cel mai bun prieten pentru tine! Dacă te violează alții pe drum, moartea lui va fi în zadar. O să plec după ce te duc unde dracu zici tu că vrei să mergi. Acum, grăbește-te! Replică, ieșind din cameră, furios.