Vânătorul

Capitolul 28

Liz nu avea cum să plece așa! Își repeta în capul lui, privind încă ușa din capul scărilor, de parcă dacă ar fi privit-o suficient de mult, blonda ar fi intrat din nou pe ea. Totul i se părea ireal. Tânjise după un moment de liniște atâta timp, iar acum, simțea că se sufocă.

Glasul pițigăiat al lui Heath îl readuse în simțuri. Deși era la o distanță considerabilă față de camera micuțului, Hunter îl putea auzi plângând. Și jura că de data aceasta nu îi era nici foame și nici nu trebuia schimbat. Amy trecu pe lângă el în viteză, pentru a ajunge la copil. El nici nu se clinti. Privirea lui întunecată, părea mai rătăcită ca niciodată.

- Elizabeth! Țipă el din toți rărunchii, scoțând afară tot aerul din plămâni. Ochii lui se umplură de spaimă. Începu să gâfâie înainte să năvălească în jos pe scări, pe care le sărea câte trei deodată.

Ieşi după soția lui şi o căută cu privirea. Era așa întuneric afară... Când dracu se întunecase așa?

Își băgă mâna prin păr și fugi la grajduri. Încălecă pe cal, fără șa și îl mână să pornească. Căută toate împrejurimile în detaliu. Și deși calul mergea cât de repede putea, el vedea totul desfășurându-se cu încetinitorul. Simțea că pierdea și ultima fărâmă de control asupra situației.

- Elizabeth! Strigă acesta disperat. Elizabeth, iubito!

Fusese mult prea dur cu ea! Întrecuse orice fel de limită de data aceasta! Ea îl făcuse să se îndoiască de dragostea pentru Heath, dar el... El îi luase copilul! Putea să fie mai nenorocit de atât? Îngenunchease în fața lui și tot nu putuse să se oprească! Disprețul şi nevoia lui de a nu o lăsa să-l vadă rănit contase mai mult! Se simțea mai rău cu fiecare secundă trecută. Unde era? Plecase pe jos, deci nu înțelegea de ce îi era atât de greu să o găsească. Atât de mult întârziase?

O căutase toată noaptea ca un nebun. Cautase fiecare centimetru al fermei și al împrejurimilor. Dar fără succes. Elizabeth parcă dispăruse de pe faţa pămâtului! Dispăruse fără a spune unde merge și fără a-i spune dacă se mai întoarce... vreodată.

În momentele alea își dădea seama cât de puţine lucruri ştia despre ea. Nu ştia dacă avea o prietenă, o mamă sau un tată! Nu ştia nici dacă avea un loc de muncă, la naiba! Nu știa dacă avea unde să se ducă! Nu știa dacă avea bani la ea sau haine de schimb! Nu știa nimic și asta îl înnebunea!

Era epuizat. Fizic și psihic. Nu înțelegea de ce blondina nu îi răspundea la telefon! Înțelegea că era supărată pe el, dar nu avea cum să nu-i simtă disperarea! Era deja a mia oară când o suna!

Când , după atâtea încercări eșuate, cineva îi răspunse la telefon, inima îi tresări. Aproape că-și pierduse speranța!

- Elizabeth! Iubito...

- Hunter... Nu e Elizabeth. Îi răspunse bătrâna Amy. Am găsit telefonul în camera băiatului...

- La dracu, nu!! Ţipă acesta, trântindu-și propriul telefon de pământ.

***

Cerul începu să-şi schimbe culoarea într-un portocaliu super ce prevestea venirea nopţii când Hunter se hotărî să se întoarcă. Calul său fidel îi rămăsese alături tot timpul acesta, însă nu mai putea să-l chinuie așa. Avea nevoie de odihnă, îl plimbase atât încât se mira cum bietul animal nu-l dărâmase de pe el.

După ce îl lăsă pe Ash în grajd, intră în casă cu intenţia de a urca la fiul lui. Trebuia să aibă grijă de el şi să îi ofere toată atenţia şi dragostea lui, cât mama lui era plecată. Și își promisese sieși că nu o va lăsa să lipsească prea mult!