Vânătorul

Capitolul 29

La media este Graham.

Cuvintele lui David îi stăruiau încă în minte. Elizabeth nu avea nimic! Cum putuse să o dea afară fără să știe dacă are unde să se ducă sau dacă poate să supraviețuiască? Era ridicol! Nu se mai recunoștea în propriile acțiuni...

Totul se datora faptului că nu se cunoșteau. Nu avuseseră nicio primă întâlnire. Nu-și făcură niciodată mărturisiri despre trecutul lor. Bine, ea... Pentru că el tot trebuise să îi reamintească iar și iar că nu este un criminal în serie. Spera totuși că neîncrederea aceea nu avea să fie sfârșitul lor! Nu trebuia să uite că aveau un copil de crescut... Și chiar dacă nu știa care erau sentimentele ei pentru el, el o iubea. Dacă nu o ar fi iubit-o nu s-ar fi simțit niciodată atât de dezamăgit în fața minciunilor ei!

Mâinile-i dure se încleștară pe volan, în timp ce piciorul apăsă accelerația până la capăt. Nu mai avea răbdare! În ciuda tuturor întrebărilor care îi stăruiau în minte, Hunter nădăjduia că soția lui s-ar fi întors în locul în care s-au cunoscut: cabana din Aspen. El asta ar fi făcut în locul ei.

Știa că plecase cu mâna goală și că nu avea cum să ajungă, însă sufletul lui îi spunea că blonda era acolo. Nu avea în ce altă parte să fi fost!

Ajuns în fața casei Hunter, oftă profund. Aceasta era ultima lui speranță.

Coborî din mașină cu rapiditate și se îndreptă spre ușă. Împinse cu forță, dar degeaba. Deși primise cheile la spital atunci când se trezise, spera totuși ca Liz să nu fi închis totul atât de bine. Putea să i se fi furat tot ce avea, numai ea să fi fost acolo!

Se chinui câteva minute să o deschidă, însă totul fu în zadar. Așa că hotărî să folosească cealaltă intrare. Porni, nervos, spre garaj, ridică ușa și intră.

Acolo găsi o harababură totală. Un raft era răsturnat și altul stătea să pice, făcând intrarea în casă aproape imposibilă. Pentru cineva cu înălțimea lui... Completă el, în propria-i minte, gândind că poate, Elizabeth ar fi reușit să intre.

Se apucă să elibereze drumul, încercând să ignore toate amintirile ce-i inundau mintea. Dar, fără să vrea, fusese tras într-un vârtej de flashback-uri incontrolabile. Își aminti prima lor ceartă și cum ea venise aici în picioarele goale să taie lemne, pentru că el refuza să o facă. Zâmbi amarnic. Felul în care alunecase pe gheață și-l lovise cu capul în zona intimă fusese o pedeapsă bine-meritată!

Chiar și după atâta timp, stomacul tot i se mai contracta la gândul impactului. Și rușinea de pe chipul ei atunci... Atunci se îndrăgostise de ea...

- Elizabeth! Țipă, aruncând în stânga și în dreapta obiectele din fața ușii.

De ce nu primea niciun răspuns?!

Intră în living, privind cu disperare în jur. În ciuda stratului generos de praf de pe obiecte, simțea prezența ei în casă. Păși hotărât, sperând că agonia lui avea să se termine.

Livingul părea pustiu. Dar poate că tânăra doar se ascundea... Se mustra singur că o strigase. Probabil că nu mai voia să vorbească cu el după ce o făcuse să-și părăsească fiul, așa că trebuia să caute în detaliu fiecare colțișor.

Era groaznic! Totul în jurul lui îi amintea de noaptea aceea... În fața șemineului erau încă așezate pe masă două pahare si o sticlă. Acea sticlă blestemată!

- Ar trebui să o iau și să ți-o torn pe gât, Abigail! Rosti el pentru sine.

Nu putea să nu se gândească cum ar fi decurs lucrurile între ei, dacă bruneta nu ar fi ajuns atunci la cabană... Poate că nu mai ajungeau aici...