Vânătorul

Capitolul 18

- Nu știi? Repetă brunetul, suspicios.

Tânăra se limitează doar la o mișcare scurtă a capului. Cuvintele nu mai voiau să-i părăsească gura. Ținea minte ziua în care aflase că e însărcinată. Fusese cea mai fericită zi din viața ei! Dar și cea mai tristă! Se dusese de grabă la doctor pentru a afla paternitatea copilului. Nu știa de ce făcuse asta! Pentru că nu avea să renunțe la copil nici dacă era fiul nenorocitului de David!

- Mi-au spus că testul ADN poate fi periculos pentru periculos pentru copil și că ar fi mai bine să aștept. Îngaimă ea cu jumătate de gură. Au reușit doar să-mi spună cu aproximație ziua în care a fost conceput. Din păcate, există o marjă de eroare de 72 de ore...

- Și în ce zi au zis că a fost conceput?!

- De anul nou.

- Deci e al meu? Întrebă pierzându-și ultima fărâmă de răbdare.

- Nu știu... Repetă blonda, plângând.

- Cum dracu nu știi? Țipă, ridicându-se brusc de pe scaun și dărâmându-l zgomotos. Ce ai făcut? Te-ai culcat cu mine, apoi cum l-ai văzut pe ăla, te-ai culcat și cu el?!

- Nu! Țipă ea, dezgustată.

- Atunci cum a fost? Întrebă, prinzând-o de umeri.

Ea îi prinde mâinile și i le îndepărtează de pe trupul ei, îngrozită de amintirile ce-i inundau acum mintea.

- N-am vrut! Țipă ea, iar pentru o secundă păru să nu mai respire. Nu voia să-i spună asta.

- Adică? Întrebă Hunter, încruntându-se.

- Voiam să spun că da, m-am culcat cu amândoi. Se rectifică tânăra, stângaci.

- Te-a violat? Zise, prinzând-o de maxilar și obligând-o să-l privească.

- Nu.

Bărbatul se așeză în genunchi în fața ei și își rezemă capul de al său, privind-o fix în ochi. Corpul ei tremura groaznic.

- Elizabeth, zi-mi adevărul!

- Nu m-a violat! Nu m-a violat! Nu m-a violat! Repetă, parcă voind să se convingă pe sine.

Acesta o prinde în brațe și îi așează capul pe pieptul său, ținând-o strâns.

- O să-l omor! Mârâi el. De ce dracu n-ai plecat de lângă el? De câte ori a făcut asta?

- O dată. Răspunse ea, după o pauză lungă.

- Nu minți!

- Jur, a fost o singură dată, dar a fost suficient cât să mă facă să mă întreb al cui e copilul...

- Și de ce ai rămas lângă el? Spuse, dezlipindu-și trupul de al ei.

- Pentru că i-ar fi făcut rău unei persoane pe care o iubesc din tot sufletul... Răspunse, încercând să-l ia din nou în brațe.

El se ridică în picioare, hotărât să pună distanță între ei. Mai era un subiect care îl măcina, însă blonda trecuse prin prea multe emoții pentru o zi, pentru a-i mai face încă un reproș...

- Haide! Mănâncă ceva și du-te să te odinești!

- Hunter, vorbesc serios! Nu știi de ce poate fi capabil David. Lasă-mă să mă întorc! Îl roagă ea.

Brunetul ridică o sprânceană și zâmbește ușor în colțul gurii.

- Nici David nu știe de ce sunt eu capabil! Tu oricum nu pleci de aici până nu aflu dacă copilul acela e al meu!