Vânătorul

Capitolul 4

Stătea de mult acolo, pe podeaua din ciment spart. Lângă el erau alți zeci de oameni, unii poate cu răni mai grave decât ale lui. Țipetele lor de durere acopereau zgomotul împușcăturilor. Sau poate că el era atât de obișnuit cu ele încât nici nu le mai auzea...

Părea că minut cu minut era tot mai singur. Atât de singur încât se temu să nu rămână ultima persoană în viață din încăperea aceea.

Un fum gros intra pe fereastra fără geam, înecându-l. Unde era Jamil? De departe auzea incantații religioase islamiste. După accent nu erau de prin partea aceea a țării. Hunter gândi atunci că-s jihadiști străini. Știa din proprie experiență că aceștia sunt mai înverșunați ca ceilalți. Veniseră în Siria din proprie voință pentru a lua parte la război. Cine ia parte voluntar la un război? Oamenii aceia nu se temeau de nimic. Și cum să o facă atâta timp cât moartea le aducea rangul de martiri și viață veșnică alături de Allah?

Se temea că prietenul lui era ucis. Sau mai rău, se temea să nu fie încă un număr într-un bilanț necruțător de prizonieri. Pentru că soarta aceea ar fi fost mai rea ca moartea.

- Avci, ți-am adus asta. Apare Jamil chiar în momentul în care Hunter își pierduse ultima speranță.

De când venise în Siria, nu se mai prezenta sub numele de Hunter McHall. Toți camarazii lui îl cunoșteau sub numele de Avci Rahmane. Ultimul nume era de o importanță colosală pentru el. Luase numele mamei sale de dinainte de căsătorie.

În ciuda a ceea ce credeau oamenii, el nu participa la războiul acesta doar din cauza mamei lui, Mayssa Rahmane. Motivul era unul mult mai personal, dar în momentul acesta în care sângera abundent, i se părea pueril și de-a dreptul nebunesc.

Jamil îi toarnă pe gât câteva înghițituri serioase dintr-un coniac ieftin și scârbos, dar incredibil de tare. Apoi îi toarnă alcool pe rană. Un geamăt ca de animal rănit înconjură încăperea. Își scoate cuțitul și cu mișcări rapide scoate cele două gloanțe. Știa că rapiditatea lui va face diferența dintre viață și moarte. Își scoate după bricheta și ține lama cuțitului deasupra focului până ce se înroșește. Fără niciun avertisment o înfige în carnea sângerândă, pentru a opri hemoragia.

Hunter nu ar fi crezut niciodată că astfel de dureri ar putea fi posibile. Auzea pielea sfârâind, iar un miros de șoric fript îi inunda nările. Se uită în jur încercând să-și țină mintea ocupată. Sângele ce-i acoperea o bună parte a corpului devenise lipicios. Părea țintuit de podea.

Îi atrase atenția un soldat al frontului Al Nurso. Trupul lui zăcea fără viață la nici doi metri de el. Înainte să moară acesta scosese din cârligele centurii o păpușă ce-i aparținuse fiicei sale. Păpușa avea jumătate de cap topit și părea tot la fel de moartă ca el.

Un zgomot puternic se...

***

- Hunter, trezește-te! Țipă femeia, zguduindu-l serios.

Bărbatul deschide ochii tulburi. Pentru o clipă nu auzi nimic, decât un țiuit continuu. Se năpustește asupra femeii, dărâmând-o cu totul pe podea. O încalecă, imobilizând-o cu picioarele-i musculoase, iar mâinile îi înconjoară gâtul, strângându-l cu putere. Ea încercă să-i dea mâinile la o parte, însă nu fu în stare să i le clintească nici măcar un milimetru. Elizabeth încercă atunci să-i înfigă degetele în ochi, însă puterile o părăseau. Îi atinse doar ușor ochii înainte să își lase mâna să cadă pe podea.

Gestul ei îl făcu să își revină asemeni unui duș rece. Clipește nervos de câteva ori, privind la femeia de sub el. Îi eliberează gâtul și se ridică de pe ea.