Vânătorul

Capitolul 13

Urletele lui răsunau din nou în toată casa. Elizabeth sare din fotoliu știind exact ce se petrece. Ia în grabă cămașa lui pe ea și fuge în camera celor doi.

Imaginea pe care avea să o vadă era ca un deja-vu. El era în vârful patului, țipând din toți rărunchii, iar în ciuda ochilor deschiși, Liz știa că nu este conștient. Abigail era în picioare în spatele canapelei și îl privea îngrozită. Probabil că era prima criză de acest gen, la care asista.

Fără să se gândească, blonda se așează pe pat, lângă el și îl ia în brațe.

- Sunt aici, Hunter. Îi șoptește o dată și încă o dată până ce bărbatul se liniștește.

- Elizabeth! Strigă el, punând capul pe pieptul ei.

- M-ai recunoscut din prima... Plânge ea, mângâindu-l ușor pe păr. Tu ești conștient câte progrese ai făcut?

- Ești nebună, știi asta? De ce te tot apropii de mine când sunt în starea asta?...

- Pentru că te iubește! Se aude pentru prima dată vocea slabă brunetei, de pe partea cealaltă a încăperii. Brusc cei doi realizează că nu sunt singuri. El se dă în spate, ușor stânjenit de situație. Spera din suflet să nu-i fi făcut rău lui Abigail.

- Abby... Rostește brunetul, fixând-o cu privirea. Ți-am făcut vreun rău?

- Mi-ai frânt doar inima. Răspunde ea, plângand. Ce ai de gând cu noi două, Hunter? Pentru că aparent, amândouă te iubim...

Ambii amuțesc preț de o secundă.

- Îl iubești, nu-i așa, Lizzie? O întreabă, uitându-se spre ea. Blonda ezită o clipă.

- Iubit e cam mult spus... ne cunoaștem doar de câteva zile...

- Hunter, te-aș întreba și pe tine dacă o iubești, dar mi-e teamă că nu aș suporta răspunsul...

- Stai Abby, nu e ceea ce crezi...

- Vă las să discutați. Zice Elizabeth, încercând să părăsească încăperea.

- Nu. Eu sunt în plus aici! Voi doi trebuie să aflați ce simțiți unul pentru altul. Triunghiul ăsta amoros ne rănește pe toți trei. Țipă ea, știind că trebuie să ia atitudine. Nu a mai nins, nu Hunter?

- Nu. Răspunde el, precaut, uitându-se pe fereastră.

- Bun, atunci de cum se luminează de ziuă, voi lua snowmobil-ul și mă voi duce în Aspen. Suntem în 30, nu? Voi veni cu ajutoare înainte de revelion. Până atunci sper că îți vei lămuri sentimentele față de amândouă. Zice zâmbind slab, apoi părăsește încăperea. Cei doi rămân uimiți. Elizabeth nu se aștepta la o astfel de reacție din parte brunetei. O liniște groaznică se lăsă în cameră din momentul în care Abigail închise ușa în spatele ei. Amândoi erau stânjeniți și nu știau despre ce ar trebui să vorbească.

- Ce cauți aici? Rupe el, tăcerea.

- Te-am auzit țipând și...

- Ciudat... În urmă cu câteva ore am tot bușit pe lângă tine, te-am atins, te-am aruncat pe fotoliu și tot nu te-ai trezit! Zice, privind-o suspicios.

Tânăra începu să râdă.

- Prefăcută mică! Mârâie bărbatul, privind în jos la ea. Chiar mă placi, Elizabeth? Întreabă cu toată seriozitatea.

- N-am putea discuta despre asta după ce Miss Ame... Abigail pleacă?

- Ai dreptate. Râde el, observând amuzat, bâlbâiala ei.