Vânătorul

Capitolul 7

La media este melodia Jacquees- Feel it. O sa înțelegeți mai târziu de ce. Enjoy!

O privește furios, pufăind zgomotos pe nări. Îi cuprinde maxilarul în mana lui uriașă, iar ea închide ochii, strâns.

- Femeie nebună! Mârâie el printre dinți. Dacă îți făceam ceva rău? Nu înțelegi că n-aș suporta să te am și pe tine pe conștiință?

Tânăra înghite în sec. Cuvintele lui o bucurau și o întristau în același timp. Din fericire o recunoscuse înainte ca lucrurile să ia o turnură tragică... Dar din păcate, mai aflase ceva despre trecutul tumultuos al acestuia... Și nu era deloc ceva plăcut!

 Oare câți oameni avea pe conștiință? Oare câte lucruri făcuse ca să rămână în viață? Era sigură că visul lui avea legătură cu asta, dar era oare potrivit să îl întrebe acum ce naiba tot visa? 

- Hunter... Zice, luându-l în brațe, strâns. Eram sigură că nu o să-mi faci rău! Minte ea. Știa că dacă ar fi recunoscut fusese la un prag de infarct, bărbatul nu s-ar mai fi apropiat de ea.

Brunetul se desprinde din îmbrățișarea ei și îi ridică mâinile deasupra capului, imobilizând-o. Gestul ei de afecțiune nu putea să îi calmeze nervii. Poate că ea era inconștientă, dar el știa care-i adevărul și trebuia să-i bage mințile în cap!

- Ce dracu a fost în capul tău?! Întreabă, iar vocea aceea groasă părea ca un sunet de tubă. Ea zâmbește timid.

- Eu am multă încredere în tine decât ai tu!

- Nu face greșeala să ai încredere în mine! Nu te îndrăgosti de mine... Zice, încercând să o elibereze din strânsoare ca și cum n-ar mai fi suportat să o privească. 

Ea îl prinde de încheieturi, obligându-l să rămână deasupra ei.

- Nu trebuie să fiu îndrăgostită, ca să am încredere în tine! Viața mea a fost în mâinile tale de mai multe ori! Şi niciodată nu ai permis sa mi se întâmple ceva rău! Ești un om bun! Fie că vrei, fie că nu!

- Nu, nu sunt! Îi răspunde, privind-o serios în ochi.

- Dacă nu ai fi un om bun, nu te-ar chinui atât de tare conștiința. Hunter... Spune-mi, te rog, ce visezi în fiecare seară!

- Crede-mă, e mai bine să nu afli! Poveștile de război nu sunt pentru persoane sensibile ca tine.

- Te rog, povestește-mi tu, nu mă lasă să îmi imaginez eu! Pentru că orice ai făcut nu are cum să fie mai rău decât lucrurile la care mă gândesc eu acum...

- Nu vreau să vorbesc despre asta! Nu mai insista! Oricum, probabil că după ce o să pleci acasă, nu o să ne mai vedem niciodată! Ce rost are să știi?

 Femeia înghiți în sec. Nu-i plăcea ideea aceasta și încercase să și-o alunge din minte de multe ori. Ura faptul că el putea să o zică cu voce tare.

- Tocmai pentru că nu o să ne mai vedem! Ce rost are să te ascunzi de cineva, cu care oricum nu o să te mai întâlnești? Zice ea, hotărâtă, apoi îmblânzind puțin glasul, continuă: 

- Plus că nu sunt atât de sensibilă pe cât crezi. Ai încredere în mine!

El își dă ochii peste cap, exasperat. Se gândi că ar fi mai bine să îi spună... Poate așa nu mai făcea prostia să se apropie de el când era în mijlocul unui coșmar...

Oftează, sprijinindu-și capul în fotoliu. Îi sărută de câteva ori părul, înainte să-și facă curaj să înceapă.

- În fiecare seară visez același lucru... M-am alăturat la începutul lui 2012 armatei lui Bashad al-Assad. Nu pentru că îi împărtășesc vreo credință, din contră, disprețuiesc tot ce înseamna el... Dar... Am intrat în tabăra în care era cel mai probabil să mor...