La media aveți Sinatra-Fly me to the moon. Interpretată de fântânile arteziene de la Bellagio. O să înțelegeți mai târziu de ce. Pupicii!
Durerile se amplificau cu fiecare secundă trecută. Abia putea să se mai abțină să nu țipe. Mereu crezuse că țipetele pe care le auzea în filme erau niște exagerări, însă acum se îndoia de propria-i teorie.
Era ciudat, deși sarcina avea mult peste termen, ea nu se așteptase să nască! Nu se gândise că doctorul ei nu era aici, nu se gândise la obiectele necesare copilului, nu se gândise la nimic! Doar la Hunter. Îl iubea atât de mult încât toate acele întrebări care o chinuiseră nouă luni de zile nu își mai făcuseră locul în mintea ei. Nu voia să-l părăsească. Se apropia momentul adevărului, iar ea nu se simțea deloc pregătită.
- Nu, te rog, Hunter... Îi spuse ea sacadat. Nu vreau să intri cu mine.
La început el tresări, nervos. Acest lucru i se părea de neconceput, inițial. Apoi, văzându-i privirea, înțelesese. Nu voia să-l facă părtaș la nașterea unui copil care putea să nu fie al lui! De ce nu înțelegea? El ştia ca este copilul lui! Simțea asta! Trebuia să fie al lui!
Cu greu bărbatul acceptă să rămână în sala de asteptare. Aștepta deja de câteva minute bune, ce pentru el părură mai mult o eternitate, când o asistentă ieși din sala de nașteri. Privea debusolată în jur la mulțimea de oameni.
- Elizabeth Bows? E cineva cu Elizabeth Bows?
- E soția mea! Interveni bărbatul, speriat. Ce s-a întâmplat? Gata?
- Nici pe departe! Nu vrea să nască! Trebuie să vorbiţi cu ea. Îşi pune viaţa în pericol, pe a ei şi pe cea a copilului!
- Ce nai... Îngaimă brunetul mergând cu paşi repezi spre sală. Luă în grabă o mască și un halat, pe care nu știu când le luă pe el.
Ce era în mintea femeii ăsteia?
- Nu! Nu! Nu! Nu vreau să fii aici! Țipă tânăra din prima secundă în care îl văzuse.
- Ce naiba faci, iubito? Te pui în pericol pe tine și pe copil. Trebuie să împingi, altfel doctorii vor fi nevoiți să-ți facă cezariană.
- Nu vreau să împing! Nu vreau să iasă!
- Iubito, nu vorbești serios!
- Ba da!
- Cum poți să spui asta? Cât ai așteptat copilul ăsta? Și eu la fel! Te rog nu mai amâna momentul!
- Pleacă!
- Nu o să o fac!
- Vreau să pleci!
- Nu mă interesează ce vrei, Elizabeth! Acum taci din gură și fă ceea ce trebuie! Zise el cu duritate, prinzând-o de mână. Sunt aici și aici voi rămâne!
- Doamnă, trebuie să împingeţi! Riscăm viaţa copilului!
- Eşti doar la un pas de a fi mamă! Haide!
Hunter avea dreptate. Îşi dorise toată viaţa un copil şi acum era pe cale să îl aibă. Nu mai putea să-i amâne naşterea... În plus, erau 50% șanse să fie copilul bărbatului pe care îl iubea și care, judecând după fața lui îngrijorată, o iubea și el. Ce tot se gândea?! Da, normal că o iubea! O ceruse în căsătorie înainte să intre în travaliu, pentru Dumnezeu! Îi spusese că acela era băiatul lui indiferent de rezultatul testului ADN. Deși era clar că ea n-ar fi permis asta, cuvintele lui erau cu siguranță o dovadă de iubire.
Oh, de rezultatul acela depindea viața atâtor oameni! Nu avea să se mai lase condusă de frică și avea să-i accepte cererea în căsătorie, dacă afla că e copilul lui. La dracu cu David! Îi ținuse piept singură atâtea luni, sigur cu sprijinul lui Hunter avea să fie mai ușor! Nu avea să îi permită să se întoarcă în război, indiferent pe cine ar fi trebuit să mituiască sau să convingă. Avea să facă orice!
CITEȘTI
Vânătorul
RomansaL-a cunoscut în momentul în care niciunul nu îndrăznea să mai ceară nimic de la soartă. Timpul nu trecuse peste ei, ci împotriva lor. Dar atunci când erau împreună, timpul nu părea să mai meargă. Lumea și trecutul nu mai conta. În ochii ei, el era c...
