Vânătorul

Capitolul 30

*** Noaptea dispariției lui Elizabeth***

Graham deschise ochii. În mod ironic, după bubuitura aceea, totul părea mai liniștit. Se simțea singur și nu îi plăcea, deși el fusese toată viața un singuratic prin definiție. Privi la femeia din fața lui care zăcea răsucită ca o rufă între scaunele din față.

Întinse, speriat, mâna spre ea, apucând-o de umăr.

- Hei! Blondo! Țipă el, scuturând-o fără pic de delicatețe, de parcă ar fi vrut să o trezească din morți.

Elizabeth tresări. Ochii-i măriți de uimire căzură pe chipul necunoscutului.

Nu îi venea să creadă că e în viață!

- Poți să te miști? Întrebă bărbatul, în timp ce încerca portierele din spate.

Liz închise ochii și-și verifică preț de câteva secunde mobilitatea fiecărei părți a corpului. Începu cu degetele de la picioare și verifică totul rând pe rând până ajunse la gât. Totul durea îngrozitor! Din fericire! Pentru că asta însemna că încă are totul la locul lui și că le poate mișca. Dacă ar fi judecat după poziția în care o prinsese impactul avea noroc că nu fusese ruptă în două.

Graham îi salvase viața!

- Ei, poți să te miști? Țipă blondul, ieșind pe singura portieră care se mai putea deschide.

- Da...

- Atunci ieși afară! Târăște-te până la ușa pe care am ieșit eu. Pe altă parte nu ai pe unde să ieși! Strigă, ocolind mașina și poziționându-se în fața geamului șoferului.

Elizabeth se aștepta să o ajute să iasă... Însă gândul acesta i se risipi din minte rapid. Era încă un nevunoscut! Nu avea nicio obligație față de ea. Ba mai mult, ar fi trebuit să-i mulțumească dacă ar fi așteptat-o și pe ea.

Gândul că ar putea fi lăsată acolo, singură, era îngrozitor!

În timpul acesta Graham îi lua pulsul lui Butch. Impactul fusese prea mult pentru el. Inima lui nu mai bătea deloc. Câteva înjurături șoptite scăpară printre buzele uscate ale bărbatului.

Situația era de tot rahatul, dar nu avea timp să se plângă. Își roti umărul îndurerat și își înfipse mâinile în corpul neînsuflețit al prietenului său. Îi pipăi buzunarele până dădu de ceea ce căuta. Îi fură toți banii cash și inelul de la Elizabeth, iar apoi îi așeză portofelul înapoi în pantaloni.

- Ce faci? Întrebă femeia, ieșind, în sfârșit, din vehiculul făcut pachet, însă nu primi niciun răspuns. Cum este?

- Mort.

Lacrimi fierbinți îi căzură pe obraji. Cum de i se întâmplau toate doar ei? Îi venea să-l ia la pumni pe netrebnicul acela că îi salvase fundul. Se săturase de viața aceea și de complicațiile ei!

- Haide. Rosti el, serios, aducând-o cu picioarele pe pământ.

- Haide? Unde? L-ai omorât! Țipă ea din toți rărunchii. L-ai omorât și acum vrei să îl lași aici ca pe un câine?

- Ești isterică. Afirmă liniștit. Nu-mi place.

- Am omorât un om! Cum poți fi atât de insensibil? L-ai condamnat la moarte cu pumnul tău! Ce ești? Un monstru? O fiară? Cum de nu te afectează că ai omorât un om?! Continuă ea, înnebunită.

Graham simțea cum i se scurg nervii în vine. Femeia aia întărâta dracii și în cel mai liniștit om! Vorbea în continuu ca o descreierată, de parcă bocetele ei l-ar fi trezit din morți. Butch fusese prietenul lui. Cum îndrăznea?!