Vânătorul

Capitolul 23

Femeia asta chiar avea tupeu! Cum îndrăznea să vină aici după tot ce făcuse? Elizabeth simțea cum, încet, sângele începea să-i clocotească în vene. Nu era curioasă ce făcea acolo. Voia doar să o sfâșie! Regreta că atunci îi dăduse doar o amărâtă de palmă, însă de data aceasta avea să se revanșeze!

Îi dădu lui Abigail un pumn ce o împrăștie pe verandă. Se aseză peste ea luând-o la o serie de palme furibunde. Cu greu bruneta se ridică de pe podea și se sprijini în cadrul leagănului din fața casei. Ridică o mână, făcându-i semn să înceteze, însă femeia părea de neoprit.

- Știu că ai impresia că am încercat să te omor! Crede-mă nu e așa! Dă-mi voie să-ți explic!

- Ce să-mi explici?! Ai vrut să ne omori pe amândoi!

- Nu! Am vrut să-l omor doar pe el! De asta eram acolo!

- Și o zici așa senină?! De parcă ai fi vrut să omori o muscă?!

- Uită-te la mine, Elizabeth! Uită-te bine la mine! Sunt urâtă? Arăt eu de parcă n-aș putea să am orice bărbat îmi doresc? Dar nu pot! Sunt singură de atâta timp, pentru că Hunter mi-a distrus ultimul gram de respect de sine! M-a traumatizat în toți anii în care am fost împreună! Nu vreau să se întâmple la fel și cu tine!

- Despre ce tot vorbești?

- Atunci când ți-am dat sticla... Știam că tu nu o să bei din ea! Hunter nu permite unei femei să bea de față cu el. E una din miile de prejudecăți ale sale. Tu n-ai băut din ea, nu?

Elizabeth ridică o sprânceană. Cu siguranță bruneta îi captase atenția. Își aminti că în ziua aceea brunetul nu o lăsase și pe ea să bea din sticlă. Iar lucrul acesta i se părea ciudat! Dar nu avea de gând să recunoască asta. Nu avea să-i dea satisfacție ei.

- Văd în ochii tăi că înțelegi despre ce vorbesc! Pleacă, Elizabeth! Pleacă cât mai ai timp! O să te facă să îți dorești să nu te fi născut!

Doamne! Ori bruneta era o actriță incredibilă, ori spunea adevărul. Părea cu adevărat speriată! Tremura toată şi ochii îi erau mari și lipsiți de viață.

- Mincinoasă nemernică!

- Nu mint! Ani de zile am trăit sub teroarea lui!

- D'aia l-ai făcut vinovat de pierderea unui copil care nu a existat niciodată?

- Voiam să-mi fac o carieră. Să ajut oameni. Sunt bună la ceea ce fac. Dar el n-a înțeles. Se tot plângea că îmbătrânește și că nu mai ajunge să aibă un moștenitor. Mă obliga să „fac dragoste" cu el în fiecare noapte. Dar eu îl iubeam și nu reușeam să plec de lângă el.

Povestea aceasta o rănea pe blondă. Prin asta trecuse ea alături de David. Nu se putea ca și Hunter să fie la fel!

- Într-o zi mă certam cu el și de frică i-am spus că sunt gravidă. Am regretat imediat, însă n-am putut să mai dau înapoi. M-ar fi omorât pentru această minciună! Și așa am plătit suficient, crede-mă! Pentru că dacă atunci când nu eram gravidă era rău, după ce am pierdut sarcina... sau i-am spus lui că am pierdut-o... era cu totul altul! Parcă mă bântuia! Nu mai suportam frica aia... să ştiu că aș putea să mă trezesc oricând cu el la uşă şi ar putea să-mi facă ceva... Zise ea, ţinându-se cu mâna de cap, parcă încercând să nu-şi audă propriile cuvinte.

- Nici nu știu de ce stau aici să te ascult! Cu mine a fost cel mai bun om!

- Pentru că erai gravidă! Stai să vezi ce se vor schimba lucrurile acum că a obținut ceea ce și-a dorit! Pleacă, Lizzie! Ascultă-mă, știu ce spun!