Capitolul 3

20.1K 898 67
                                    

Maddy privește în fata cu o expresie plictisită. Iar eu încă încerc să analizez situația.

E prea tânăr pentru a fi profesor, sigur e o greșeală sau ceva de genul.

-După expresia de pe chipurile voastre sigur va întrebați ce caut eu aici, spuse el.

Ohh și încă cum.

- Ca sa va răspund la întrebarea nerostita, ma numesc Noah Shepherd, am 25 de ani și am terminat studiile anul trecut chiar la această universitate.Vom face istoria împreună. Atâta timp cât voi nu îmi veți deranja ora sau nimic altceva ne vom înțelege bine.

Și prin acest mic discurs de prezentare mi-a răspuns la multe din întrebările pe care le aveam.

Am privit în jur și am fost puțin dezgustata de faptul că celelalte fete aveau gurile deschise și aproape salivau admirându-l.Am simțit o mica urma de gelozie. Eu l-am văzut prima.

-Bun dragi elevi, vreau să vă testez și eu cunoștințele. Cum e prima ora vom da un test inițial care nu se trece. Vreau doar sa văd dacă am și eu cu cine sa mă înțeleg acest an.

Noah ne înmâna niște fise care conțineau o grămadă de exerciții plus o compunere. Îmi mai aminteam eu câte ceva din liceu dar nu îndeajuns de mult. Am scris și eu ce mi-a tunat prin cap la acea compunere,sperând ca măcar un sfert sa fie corect.

-Bun, vreau să îmi aduceți lucrările ca sa arunc o privire asupra lor înainte sa se termine ora, ne spuse Noah și am depus cu toții lucrările pe catedră.

Timp de câteva minute Noah le corecta stramband uneori din nas și dând din cap a semn de dezaprobare.

-Din câte îmi dau seama nu știți prea multe lucruri, doar câteva elemente de baza, dar nu-i nici o problema vom recupera . Cine sunt Candice Parker și Jeremy Green?întrebă profesorul și eu cu un băiat din spate ridicam mâna.

-De ce întrebați? întrebă Jeremy

-Ale voastre sunt cele mai bune lucrări și eram curios sa știu cine sunteți atâta tot.

Clopoțelul ne anunță că ora s-a terminat iar toți își iau lucrurile și ies din clasă. Eu cu Maddy rămânem ultimele iar când trecem prin jurul catedrei profesorul mă oprește spunandu-mi sa aștept.

-Te aștept afară, îmi spune Maddy și iese din clasa închizând ușa după ea.
-S-a întâmplat ceva?întreb eu .

-Ai făcut o treaba buna în lucrare , și sunt curios cum de ai știut atâtea lucruri despre perioada nazistă, lucrurile astea nu se fac în liceu.

-Știu, le-am făcut în gimnaziu dar mie mereu mi-a plăcut istoria și al doilea  război mondial, spun eu.

Noah se ridica de pe scaunul lui și înconjoară catedra ajungând în fata mea. Se reazama de ia și își împreunează mâinile la piept privindu-ma atent.

Simt cum roșesc sub privirile lui și îmi întorc capul intr-o parte. Nu înțeleg ce se întâmplă cu mine în preajma lui, eu nu pățesc asta prea des.

-Ești o fata frumoasă, pari inteligenta și văd în tine un bun potențial, cu putina munca și efort din partea ta vei ajunge departe, spuse Noah și de data asta pot sa jur ca m-am făcut roșie ca focul.

-Mulțumesc, murmur eu.

-Cred că ar fi timpul sa pleci, nu vreau să te rețin, ne vedem ora viitoare.

Îmi iau cărțile și ies din clasă ca împușcată. Maddy mă așteaptă sprijinită de perete.

-S-a întâmplat ceva ești cam roșie la față?mă întreba aceasta.

-Nu s-a întâmplat nimic, profu a vrut doar sa mă felicite pentru munca depusă, spun eu.

-Ok, dacă spui tu. Hai sa mergem la cantină ca dacă mai stăm mult o sa rămânem flamande.

Ajunse în sala de mese trecem pe la bufet iar eu îmi iau o porție de cartofi prăjiți cu salată și un pahar de suc de portocale iar Maddy o porție dublă de aripioare picante și o cola dietetică.

Ne așezăm la masă cu Nate care stătea cu Jeremy. Îi salut rapid și mă așez, la fel face și Maddy.

-Ce mai faceți băieți?întrebă Maddy .

-Destul de bine, răspunse Jeremy .

-Bai ce părere aveți de noul prof de istorie?întreba Nate.

-E super sexy tipul ăsta, nu e indicat sa fie profesor deoarece atenția noastră se îndreaptă spre fizicul sau perfect,arăta că un zeu , spuse Maddy cu un rânjet pervers pe buze.

-Da de unde, nu e chiar vai cine știe ce de capul lui, spuse Nate.

-Tu ești prost sau chior?întreabă Maddy. Tipul de cel mai tânăr dintre profesori și e și cel mai chipeș.

-Va certați pe seama unui profesor?întreba Jaremy .

-Nu.Doar ne spunem punctul de vedere, spuse Maddy.

Am continuat să mâncăm în liniște fără ca Maddy și Nate sa se mai cicaleasca.

***

Am ajuns înapoi în cameră extenuata psihic după doua ore de fizică și una de franceza.

Mă trântesc pe patul bine aranjat și îmi verific telefonul. Nu am nici un mesaj sau apel de la nimeni așa ca îl arunc pe pat. Privesc câteva minute tavanul gandindu-ma la ziua de azi până sunt deranjată de un ciocănit în ușă.

-Intră!strig eu fiind prea obosita sa mă ridic și sa deschid personal usa.
Maddy apare cu mâinile pline batoane de ciocolata și doze de suc.

-Ce ar fi sa sărbătorim și noi prima zi de școală?Sper ca iti place ciocolata.

-Desigur. O ador, spun eu intinzandu-ma după un baton de ciocolata cu alune și caramel. Desfac una dintre dozele de suc și trag câteva înghițituri.

-Cum ți s-a părut prima zi la marea universitate Starlling?întreabă Maddy
-Cea mai ostenitoare zi și e de abia începutul, mă plâng eu.

-Ai chef de un film?

-De ce nu, oricum nu mi-e somn.

Ne ducem în camera comuna, singurul loc unde aveam un televizor și ne așezăm pe canapea. După câteva ore mă ia somnul și mă îndrept spre camera mea unde mă pregătesc de somn. În mai puțin de zece minute sunt în pat.

Nu pot sa adorm, gândul îmi stă la brunetul cu ochi albaștri care îmi tot bântuia gândurile de dimineață. Mă tot gândeam la modul ciudat în care ne-am întâlnit și felul în care îmi zâmbea , mă făcea sa mă topesc.

E ciudat cum de a reușit sa obțină un loc de munca la o universitate așa de mare și renumita ca aceasta, el fiind proaspăt absolvent și fără practică.

Dar nu mă grăbesc la trasul concluziilor așa de repede, aștept sa aflu mai multe detalii. După câteva zeci de minute de gândire intensă mă ia în sfârșit somnul și adorm.


Profesorul de IstorieUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum