Profesorul de Istorie

Capitolul 48

Whooohoo!!! Wow! Asta a fost reacția mea când am decis ușa 'camerei' mele de hotel. Dacă asta putea fi numita cameră. Am intrat și ochii mei au fost atrasi de patul de doua persoane care trona în încăperea spațioasă. În ambele părți avea noptiere din lemn de mahon , mai era și un scrin, doua fotolii cu o măsuță pe care erau o gramada de reviste, un dressing aproape cât jumătate din dormitor, intr-un colț era chiar și o mini bucătărie mobilată . Am făcut câțiva pași în cameră și am analizat mai bine . Pe pereți era un tapet în noapte de auriu și gri iar podelele de lemn șlefuit erau acoperite de niște covoare pufoase. Am pășit pe unul dintre ele iar picioarele mi s-au adâncit în el.

Încă nu am intrat în baie, dar eram convinsa ca și ea era la fel de spectaculoasă. Dacă toate camerele de hotel din Londra sunt așa atunci nu cred ca voi mai fi nevoită să merg la mătușa Sarah în Sheffield.

După ce voi trage un pui de somn am să vizitez și orașul. Mi-am lăsat bagajul jos și m-am așezat pe pat. Am verificat telefonului. Încă câteva mesaje de la Noah și altele de la mama. Pe ea am anunțat-o ca plec la mătușa Sarah și i-am zis sa nu își facă griji în privința mea. Voi fi bine .

Dar cu Noah e alta poveste. Și nu sunt capabila sa îi explic de ce am plecat așa. Cred ca cel mai bine ar fi sa îmi iau un alt număr pentru o perioadă și sa mă detașez de tot . Măcar câteva săptămâni.

După ce am fost perfect pregătită am ieșit din camera de hotel. Și prin perfect pregătită mă refer la un duș, un pui de somn și o ținută adecvată. Am trecut prin toate aceste etape. Eram îmbrăcată cu o pereche de pantaloni scurți de blugi , o cămașă fără mâneci de un roz pal și o pereche de sandale comode.

Când am coborât le-am salutat pe recepționere și am ieșit în stradă. Londra nu era cu mult mai diferită de Chicago, în ambele cazuri era un trafic infernal, oameni care mișună pe străzi ca furnicile în mușuroi, magazine, cafenele, dar Londra spre deosebire de Chicago are mai multe atracții turistice.
De mult îmi doream sa vizitez London Bridge.

Am pornit pe stradă la o plimbare lejeră. Oamenii din jurul meu se agitau și se grăbeau, dar în schimb eu eram nepăsătoare fata de ei și îi ocoleam cu grijă. În timp ce admiram clădirile ce se înfățișau în jurul meu, nu am observat mașina care mă urmarea din stradă decât atunci când m-a claxonat.

Unul din geamurile fumurii s-a lăsat în jos și un chip ascuns în spatele unor ochelari de soare mi-a zâmbit.

- Te duc undeva? întrebă Bryan pe un ton amuzat.

M-am oprit și m-am încruntat la el cu mâinile în șold.

- Ce te face sa crezi ca as vrea sa merg undeva, și mai ales cu tine? am întrebat.

- Păi, te fâțâi pe aici ca într-un labirint. Nu știi pe unde sa o iei.

- Nu am o destinație exactă, poate de aia. Doar admiram priveliștea.

El a dat aprobator din cap fără sa mai comenteze.

- Hai urcă!

Am cedat cu un oftat și am deschis portiera. Mi-am pus centura și m-am afundat în scaunul de piele al mașinii. Senzația de răcoare pe care am resimțit-o înăuntru m-a făcut sa fiu străbătută de un fior. În comparație cu canicula de afară aici era o adevărată oază.

- Unde mergem? am întrebat în cele din urmă când tăcerea devenea apăsătoare.

- Eu merg sa iau prânzul, iar tu dacă ești cu mine tot acolo mergi. Ești de acord?

Am dat aprobator din cap și mi-am întors privirea spre geam. Clădirile pe lângă care treceam erau spectaculoase. Mereu mi-a plăcut stilul victorian. La fel de uimitoare erau și aceste autobuze, care erau unice prin stilul lor.

- Londra e uimitoare, am spus.

- Intradevar, a recunoscut el.

Gândul mi-a fugit la ultima noastră întâlnire, care era și prima, și am întrebat :

- Ti-ai rezolvat afacerile?

A ezitat câteva clipe înainte sa răspundă .

- Mai am de negociat câteva contracte care mă vor tine aici încă vreo săptămână cred. Dar tu? Parcă ar fi trebuit sa pleci la mătușa ta.

-Schimbare de planuri.

A oprit mașina în fata unui restaurant și m-a ajutat sa cobor. Am găsit o masă mai retrasa și ne-am așezat. În scurt timp a venit și chelnerița, care era destul de drăguță. Roșcată cu o pereche de ochi de un albastru pal și cu tenul stropit de pistrui.

- Ce ați dori? intreba ea dar în tot acest timp îl scana pe Bryan cu o intensitate copleșitoare.

Îl devora din priviri, dar el nici nu o baga în seamă căci era atent la mine. După ce am plasat comanda rămas pe gânduri și pentru prima data de când îl cunosc l-am privit cu adevărat. Nu e ca și cum pana acum nu l-am mai privit dar pan acum nu m-a interesat. L-am analizat atent și am descoperit ca era intradevar chipeș. Avea corpul bine lucrat și o fire hotărâtă care impunea respect. Dar ochii îl trădau, acei ochi ciocalatii erau plini de viață ca ochii unui copil și asta îi întinerea trăsăturile. Oricum nu cred ca avea mai mult de treizeci de ani.

Am mâncat în liniște și am discutat despre nimicuri. Am râs și cu timpul m-am relaxat, la fel și el. Timpul a zburat fără sa ne dam seama. Un gând mi-a trecut prin cap și ochii mi-au fost inundați de lacrimi. A trebuit să clipesc de câteva ori ca sa le țin în frâu.

- Ce s-a întâmplat? a întrebat Bryan.

- Nimic. Hai sa plecam de aici, am spus și m-am ridicat.

A lăsat banii pe masa și m-a urmat în drum spre mașină. Golul din stomac a revenit . Cât eram la masă mi-am adus aminte de momentele când eram cu Noah și petreceam timpul împreună. Dorul de el mă sfâșia în mii de bucățele. O parte din sufletul meu o lăsasem la Chicago și fără acea parte mă simțeam pustie, neîmplinită.

Restul zilei a decurs minunat. Bryan m-a dus în vizită prin toate locurile pe care le aveam pe listă. Și în drum ne-am oprit într-un magazin de unde mi-a cumpărat o perche de ochelari de soare și un lănțișor de aur cu o potcoava. "Ca sa iti poarte noroc și sa ai o amintire de la mine și de la clipele frumoase petrecute împreună" spuse el.

La sfârșitul zilei mă aduse înapoi la hotel și mă condus până la intrare. Acolo m-a cuprins în brațe și mi-a depus un sarut pe obraz.

- Noapte buna! a spus în timp ce se îndepărta.

I-am făcut cu mana și am rămas la intrare mult timp după ce el a plecat. Ziua de azi nu a fost atât de rea pe cât credeam ca o sa fie, și Bryan este un tip de treabă. În seara asta nu a lăsat de înțeles că ar fi ultima în care ne mai vedem,deci sunt șanse sa mai petrecem și alte zile împreună.

Am urcat pana în camera mea zâmbind. Nu era o idee chiar atât de rea. Măcar atât sa fac și eu ca sa acopăr golul lăsat de Noah.