Profesorul de Istorie

Capitolul 51

Stăteam în sufrageria mătușii Sarah, cu o cană de ceai și o revistă . Dimineața asta a fost cât se poate de obișnuită și plictisitoare.
Se auzi un ciocănit un ușă și mătușa ieși din bucătărie.

- Deschid eu scumpo, nu te deranja tu,spuse ea pe un ton dulce.

După câteva momente strigă :

- Candice, ai un musafir!

Când tocmai mă pregăteam sa mă ridic, Bryan își face apariția în cameră.

- Eu va las copii, spuse mătușa.

- La revedere doamna , spuse el amabil. A fost o plăcere să vă revăd.

După ce mătușa Sarah părăsi camera am sărit de pe canapea și am alergat în brațele lui Bryan. Brațele lui puternice îmi înconjurată mijlocul, dar destul de ferm, ca sa nu mă strivească. A scos un râse scurt în timp ce imi mângâia spatele.

- Cei cu fericirea asta pe tine? Sa nu spui că ți-a fost dor de mine?! râse el.

I-am tras un pumn în umărul drept și am scos limba la el.

- Doar mă plictiseam de moarte și așteptam să fiu salvată.

- Iar eu sunt prințul tău pe cal alb? întrebă el amuzat.

- Ceva de genul, am zis.

Era îmbrăcat impecabil, ca întotdeauna. Și da, avea dreptate, el era prințul meu pe cal alb care a venit sa mă salveze, dar nu de plictiseală ci de probleme.

- Ce facem azi? am întrebat dornică de aventură, deși cel mic mă epuiza aprope complet .

- Speram sa întrebi, zâmbi el și îmi înconjura umerii cu brațul său. Vom merge la o plimbare pe lac.

Am făcut ochii mari încântată de idee. Nu am mai fost cu barca pe lac de când eram copil, și de când tata încă era cu noi.

- Îți place ideea? Dacă nu putem face altceva.

- O ador. Stai doar sa mă duc sa îmi iau o pălărie de soare, nu vreau sa fac insolație .

El a ras și mi-a dat drumul.

- Mă găsești în mașină. I-am spus eu mătușii tale unde mergem.

M-am oprit și m-am uitat la el. Bryan a intrat în viața mea pe nepregătite, și dacă la început nu îl suportam acum îmi place sa petrec timpul cu el. Are ceva care îmi aduce o stare de liniște și pace. Nu știu ce m-as face fără el.

- Mulțumesc, am spus încet iar cuvintele nu au fost mai mult de un murmur pe care e posibil sa nu îl fi auzit.

- Pentru ce? a întrebat confuz.

- Pentru tot . Ai adus fericirea în viața mea. Ești ca un far în întuneric pe o furtună. Îmi luminezi viața și mă ghidezi. Și Îți mulțumesc pentru asta.

El ramase tăcut și mă privi de parcă ar fi vrut sa îmi spună ceva. Dar pare ca se răzgândi și doar îmi zâmbi.

- Te aștept afară.

După care am urcat în cameră la mine în căutarea unei pălării.

***

- E incredibil! am zis entuziasmată.

Bryan mă aduse la un lac, care nu era prea mare dar era superb. Câteva bărcuțe cu oameni pluteau pe centrul lacului și în jurul lor zeci de lebede. Era superb.