Profesorul de Istorie

Caitolul 47

Cu câteva ore în urmă nu mă așteptam la senzațiile groaznice pe care le aveam. Nu este pentru prima oară când zbor cu avionul, dar poate din cauza distanței mi s-a făcut rău. Aveam un gol un stomac care nu va putea fi umplut cu nimic. Acest gol era cauzat de lipsa lui Noah în viața mea. Nu vreau sa mă gândesc ca nu îl voi mai vedea niciodată.

Când am întors capul și am privit afară pe geam imaginea era incredibila , dar cu toate astea îmi provoca o amețeala teribilă. Mi-am ridicat la gură facandu-o căuș. Am privit în partea cealaltă și am întâlnit o pereche de ochi ciocolatii ațintiți asupra mea și studiindu-ma în liniște. Bărbatul care mă privea avea un ziar în mână dar pe care la abandonat pentru a mă privi pe mine.

Avionul a trecut prin câteva turbulente de câteva secunde, lucru care mă făcut sa îmi ridic și cealaltă mână la gură. Bărbatul de vizavi a lăsat ziarul pe scaunul liber și si-a dezlegat centura.
Fără sa scoată vreun zgomot a venit pe scaunul liber de lângă mine și s-a așezat .
Ok. Asta a fost cam bizar.

- Nu iti priesc zborurile lungi? a întrebat străinul privindu-ma cu o licărire în ochii ciocolatii. Dacă ai nevoie de ceva sa știi ca iti sunt de ajutor, a continuat el.

- Îți faci am obicei din a ajuta domnițe la ananghie? l-am ironizat eu.

A chicotit și trăsăturile sale dure Și-au pierdut din asprime și pot spune ca este chiar frumos. Are o bărbie puternică ce denota hotărâre și putere, parul nisipiu îi cade în bucle frumos aranjate în jurul fetei ușor bronzate. Dar ochii săi ciocolatii sunt cei mai superbi, încadrați de gene dese, iar buzele senzuale erau curbate într-un zâmbet care ar avea puterea sa mă dea pe spate dacă nu as fi deja obișnuită cu așa ceva.

- Doar cu domnițele frumoase, a recunoscut el.

- Dacă astea sunt replicile tale de agățat, să știi că nu am dispozitia necesară pentru asta acum, am spus.

După ce am terminat propoziția mi sa făcut din nou greață și mi-am ridicat o mână la gură.

-Firar, am șoptit .

El a început din nou sa chicoteasca și îmi venea sa îi dau un pumn în stomac. Dar avea dreptate. Mă poate ajuta. Cât am stat de vorbă nu mi-a fost rau .

- Zi ceva, am spus ușor.

- Aha, deci te-ai răzgândit. Cum vrei tu. Și despre ce ai vrea sa spun?

- Povestește despre tine, nu știu, orice numai sa îmi distragă atenția.

- Și ce faci în Anglia? a întrebat el .

- Parcă trebuia sa vorbești despre tine. Mă duc la rude . Tu?

- Afaceri, a răspuns el simplu și maxilarul I sa încordat ușor.

- Deci nu vrei sa vorbești, am înțeles, am spus ușor.

- Nu e asta.

-Atunci ce este? am întrebat privind în ochii lui.

Erau chiar superbi cu mici părticele aurii care sclipeau. Dar oricât de frumoși ar fi fost nu se pot compara cu a lui Noah. Ai lui sunt unici , și poate și copilul nostru va avea ochii săi superbi.

- E o chestie mai complicată. Pot spune doar ca am venit cu treburi.
Dar tu?

- După cum am mai zis, îmi vizitez niște rude îndepărtate. Chiar aveam nevoie de o pauza de la toată harmalaia prin care am trecut.

-Ai trecut prin multe, a întrebat el.

- Nu ți se pare ca ceri cam multe? Nici nu te cunosc, am spus eu.