Profesorul de Istorie

Capitolul 49

Astăzi se împlinea o săptămână de când eram în Londra. În doua ore am autobuzul spre Sheffield. În decursul acestei săptămâni am petrecut timpul cu Bryan, și as minți dacă as spune ca nu m-am simțit bine. Defapt m-am simțit de minune. Am vizitat muzee, am fost la restaurant în fiecare seară am vizionat filme la cinema, și îi mulțumesc pentru timpul acordat. Știu că l-am cam ținut ocupat dar el a inițiat aproape toate întâlnirile.
Îmi va fi dor de el și de timpul petrecut împreună . De acum nu mai era nimeni care sa mă facă sa uit de Noah și de tot ce am lăsat în urma pe celălalt continent.

Câteva batai în ușă mă fac sa tresar și fug repede sa deschid. Rămân cu gura căscată când îl văd în fata mea pe Bryan, cu parul ravasit într-un mod drăguț și cu o cămașă și o pereche de blugi. Pentru câteva clipe nu am spus nimic fiindcă încă eram în starea de uimire.

- Nu mă inviți înăuntru? întrebă el cu un zâmbet în coltul gurii.

Sigur atitudinea mea îl făcea sa fie amuzat.

- Ba da, am răspuns încă privindu-l de parcă era ceva ce nu înțelegeam.

Am rămas privindu-l încă câteva secunde pana zâmbetul I sa lărgit.

- Atunci ai de gând să mă lași sa intru? intreba iar.

- Ohh.... da.

M-am dat la o parte facandu-i loc sa intre. Nu am realizat ca îi blocam intrarea. Eram prea absorbita de înfățișarea lui. Ceva la el îmi aducea aminte de Noah și nu mă puteam opri din al studia.

Am stat de vorba pana când a venit vremea sa o iau din loc. M-am ridicat de pe canapeaua pe care stătusem timp de o oră și mi-am aranjat ținuta.

- A sosit timpul sa plec, am spus.

- Te duc eu la autogară, se oferi el zâmbitor.

Nu m-am opus căci el știa orașul mai bine decât mine. Nu îmi plăcea sa fiu ajutată tot timpul dar în momentul ăsta era ok.

A depus bagajele în portbagajul mașinii și m-a ajutat sa mă urc. A ocolit mașină și a urcat pe scaunul șoferului. A pornit iar eu am aruncat o ultima privire clădirii care îmi fusese casa pentru o săptămână. Bryan conducea lejer, fără sa se grăbească, oprind la toate semafoarele.

- Când se termina vara ai de gând să te întorci în Chicago? imi adresă el prima întrebare.

- Încă nu sunt sigură. Poate am sa rămân sa studiez aici.

Nu era o minciună. Poate chiar așa se va și întâmpla. Las timpul sa decidă în locul meu. Deși Maddy va fi foarte supărată pe mine, și mai e și Noah.... mi se frâne inima când mă gândesc la el. Dar nu puteam rămâne împreună, el are o viață și o cariera de urmat, iar o iubită cu copil i-ar strica planurile.

- Universitățile de aici sunt la fel de bune ca și cele din America, nu cred ca ai pierde prea mult dacă ai rămâne.

Dacă ai ști tu câte am pierdut deja! Burtica mea era deja vizibilă și peste câteva săptămâni nu o voi mai putea ascunde ,va trebui sa găsesc un plan care sa mă scoată din belele pana atunci.

-Tu ce facultate ai urmat? l-am întrebat.

- Yale.

Era de așteptat . Cum sa nu fi mers la una dintre cele mai bune universități din New York.

După alte câteva minute am ajuns. Bryan m-a ajutat cu bagajele. Am fost anunțați ca mai aveam șase minute pana ca autobuzul sa plece.

Bryan mi-a prins umerii și m-a tras aproape de el.

- Îmi va fi foarte dor de tine, a spus el cu buzele la câțiva centimetri de gura mea.

- Și mie îmi vei lipsi, am murmurat cu ochii ațintiți în ai săi.

În clipa următoare și-a coborât gura spre a mea, capturand-o pe a mea într-un sărut tandru. O mână i-a coborât pe talia mea trăgându-ma mai aproape iar cealaltă a urcat în părul meu lipimdu-mi buzele de ale lui. Mi-a freamăt buzele pana când m-am tras înapoi și mi-a dat drumul.

- Voi întârzia, am spus.

- Rămâi aici, a șoptit el.

- Nu pot , am spus și am făcut câțiva pași în spate.

Ochii mă usturau și știam ca aveam sa plâng. Nu mă pricepeam la despărțiți și nici nu îmi plăceau.

- Ne vom revedea curând, a spus el și totul a sunat ca o promisiune.

Am urcat în autobuz și am ales un loc lângă geam. Lângă mine se așezase un domn care își deschide ziarul și începu sa citească. Tot drumul am rămas tăcută și puțin tristă. Toate emotiile și sentimentele de când am plecat din Chicago m-au năvălit și m-au trântit la pământ. Lacrimile fierbinți Și-au făcut loc pe obrajii mei și am plâns în tăcere aproape tot drumul.

Mi-am mângâiat burtica care creștea tot mai mult în fiecare zi. Îi voi oferi un tată copilului meu,nu îl voi lăsa să crească așa cum am crescut și eu , mi-am spus. Copilul meu nu va fi singur, va avea mereu sprijin. Va trebui sa găsesc un barbat care sa ne accepte și sa ne iubească.

Îți promit ca vei avea acel mai iubitor tată , am spus în gând.

----------------------------

Iar ne revedem. Știu că este scurt capitolul și ca a trecut mai bine de o luna de când nu am postat și știu ca merit reproșurile voastre, dar va rog nu va supărați pe mine.
Eu țin la voi și va mulțumesc pentru tot :)))