Danger - Justin Bieber Fanfiction - [Română]

Capitolul 8

Îmi urăsc viața.

Chiar atunci când mi-am recăpătat libertatea, mi-a fost înca o dată luată, de data aceasta de părinții mei.

Crezând că am scăpat, ceva trebuia să se întâmple, ca de exemplu să fiu prinsă de părinții mei.

Jur, am o problemă, aceea de a nu fi capabilă să mă ascund. Prima oară, Justin m-a văzut, iar acum părinții mei au aflat că m-am strecurat afară.

Îmi. Urăsc. Viața.

Și ei bine, cred că acum înțelegi ce s-a întâmplat, așa că, să o zic mai pe scurt, sunt într-un mare rahat.

"Unde ai fost tânără domnișoară?"

Aceste cuvinte îmi răsunau puternic în urechi, provocându-i stomacului meu o mare durere. Închizându-mi ochii, am încercat să mă liniștesc. Deschizând un ochi, i-am văzut pe părinții mei care stăteau pe canapea, încă purtând hainele lor de noapte.

În interiorul meu, mi-am dat una. "Eu, ei bine," M-am oprit. "Vedeți voi... Este o poveste chiar foarte amuzantă." Am chicotit ușor, încercând să-i calmez, dar se pare că nu am reușit.

Imediat, ochii lor s-au mărit, observându-se furia din ei. "Oh?" Mama mea și-a ridicat o sprânceană. "Lămurește-ne." Și-a împreunat degetele, așezându-le peste picioare.

Mi-am mușcat buza, gândindu-mă la o minciună destul de bună pe care aș putea să le-o zic. Nu e ca și cum aș putea să le spun adevărul. Aș fi moartă în mai puțin de cinci secunde dacă le-aș spune. Pe lângă asta, am promis că nu voi zice nimic. "Am fost acasă la Carly."

Fața mamei mele s-a calmat puțin, amintindu-și însă să mă privească furioasă. "Și ce ai făcut la Carly în mijlocul nopții?" A insistat.

Mi-am lins buzele. "A avut nevoie de un prieten cu care să vorbească, mamă. Iubitul ei s-a despărțit de ea și avea nevoie de mine."

Nu este o minciună chiar foarte rea. Să vedem dacă mă crede.

"Înțeleg." Și-a plimbat o mână prin păr. "Dar de când are Carly prieten?"

"De acum o lună. Doar că voi nu ați avut ocazia să-l vedeți. Carly plănuise ca voi toți să-l întâlniți, dar el s-a despărțit de ea înainte de asta."

Jur, ar trebui să câștig un Emmy pentru asta. Sunt pur și simplu prea bună.

"Și de ce nu putea să aștepte până dimineața? Înțeleg că e o prietenă,"

"Cea mai bună prietenă." Am corectat-o.

Și-a dat ochii peste cap. "Înțeleg că este prietena ta cea mai bună, dar să pleci de acasă în mijlocul nopții? Cât de neglijentă ai putut să fii, Kelsey? Te-am educat mai bine de atât." A dat din cap, în semn de dezamăgire.

"Puteai să fi răpită sau chiar mai rău," Mama mea și-a aruncat mâinile in aer. "Omorâtă!" A țipat.

"Mamă," Am oftat. "Carly locuiește doar la câteva blocuri de aici. Nu e ca și cum locuiește într-o altă parte a orașului. Și oricum, am alergat. Așa că, nu ar fi fost nici măcar o șansă ca cineva să mă răpească, chiar dacă ar fi vrut."

A dat din cap, realizând că am dreptate, dar în același timp că nu am.

"Te-am crescut mai bine de atât. Te-am învățat bunele maniere. În ce mod crezi că plecând de acasă în mijlocul nopții fără să ne spui nimic sau nici măcar să ne lași un bilet era bine?"