Capitolul 14

9.1K 443 19
                                    

Din punctul de vedere al lui Kelsey:

Mi-am închis ochii, rostind mii de blesteme în gândul meu. La timpul potrivit, mamă. "Rahat, rahat, rahat, rahat!" Am murmurat panicată.

Dacă mama mea intră în cameră și mă vede cu Justin în baie, voi fi mai rău decât moartă.

Împingându-mi mâinile în pieptul lui Justin, l-am dat la o parte. "Stai aici, nu te mișca și nu spune vreun cuvânt pentru că dacă o vei face, te voi lovi unde soarele nu răsare." L-am avertizat, arătând cu un deget spre el.

A chicotit. "Nu voi spune nimic." S-a prefăcut că și-a închis fermoarul de la gură, aruncând cheia. Mi-am dat ochii peste cap.

Deschizând ușa de la baie, am ieșit, privindu-l încă o dată pe Justin, stingând luminile și închizând ușa.

"Kelsey Anne! Deschide ușa asta chiar în secunda asta, tânără domnișoară." Vocea enervantă a mamei mele mi-a pătruns în urechi.

Mi-am dat ochii peste cap înainte să descui ușa și să o deschid. "Da?" Am spus.

"Nu folosi tonul ăla cu mine." A strigat cu o expresie ciudată pe față. M-am abținut să nu râd.

"Îmi pare rău." Am schițat un zâmbet. "Unde îmi erau manierele?" Mi-am împreunat degetele de la mâini, aplecându-mi capul.

Și-a pus un deget în fața mea. "Oprește-te din a te mai comporta ca un copil." A murmurat cu tonul ei idiot.

Mi-am îndreptat privirea către ușa de la baie, rugându-mă la Dumnezeu ca Justin să nu facă ceva care ar putea să-i atragă atenția mamei.

M-am întors, uitându-mă la ea. "Ce vrei, mamă?" Am oftat. Chiar nu-mi păsa ce avea de spus.

M-a privit.

Am oftat. "Ce doreai să-mi spui, mamă?" Mi-am reformulat propoziția.

A zâmbit. "Voiam să-ți spun că tatăl tău și cu mine avem niște treabă de rezolvat la biserică și va dura ceva vreme." Și-a dus o șuviță de păr dupa ureche.

Mi-am mușcat interiorul obrazului. Părinții mei plecau, ceea ce însemna că eu și Justin eram singuri.

"Cina va fi gata înainte să plec. Dacă se întâmplă ceva, știi numerele noastre de telefon, așa că doar sună-ne." S-a gândit. "În special nu vreau invitați surpriză, vreau doar să ai grijă de casă. Și asigură-te că fratele tău își face temele și merge la culcare."

Am dat din cap, fără să fiu atentă la ce a zis, așteptând doar să plece. Începeam să-mi pierd răbdarea cu cât stătea mai mult.

"Vorbesc serios, Kelsey. Nu vreau pe nimeni aici, ești pedepsită." A insistat.

Am privit-o exasperată. "În regulă, mamă."

"Bine, am încredere în tine." S-a apropiat de mine, îmbrățișându-mă.

Am îmbrățișat-o înapoi.

A oftat. "Știi că te iubesc, nu?"

"Da." Am șoptit. "Știu."

Dând din cap, m-a mai privit încă o dată, după care a plecat.

Închizând ușa, m-am întors, pregătindu-mă să mă întorc în baie, unde era Justin.

Înainte de a realiza ce se întâmplă, Justin și-a înfășurat o mână după talia mea, trăgându-mă lângă el, înainte să mă împingă în perete. Puteam să-i simt respirația caldă pe buzele mele. "Deci..." Și-a lins buzele. "Rămâi singură acasă?" A rânjit.

Am dat din cap, înroșindu-mă. "Taci din gură." Am murmurat, uitându-mă în altă parte.

După ce s-a întâmplat mai devreme între noi, emoțiile mele erau încă zdruncinate, scoțând însă ce e mai bun din mine. Aș fi mințit dacă aș fi spus că nu m-am simțit ca în al nouălea cer. M-a făcut să mă simt cum nu a mai făcut-o nimeni înainte. Buzele lui peste ale mele... Era perfect.

Ciudat, dar ăsta era adevărul.

De asemenea aș minți dacă aș spune că nu săruta bine pentru că, adevărul era că se descurca al dracului de bine.

S-a apropiat de mine, lipindu-și corpul lui de al meu, mi-a înconjurat talia cu mâinile, ținându-mă strâns în timp ce și-a apropiat buzele de urechea mea. "Spun să terminăm ce am început." A șoptit senzual în urechea mea. "În baie." A început să tragă de marginea pantalonilor mei. "Chiar aici." Și-a mișcat capul, buzele lui fiind acum doar la câțiva centrimetri depărtare de ale mele. "Ce zici de asta, babe?"

Mi-am deschis gura să spun ceva, când ușa de la camera mea s-a deschis și Dennis a intrat peste noi. La timpul potrivit. "Hei, Kelsey, știai că mama și tata-" Când s-a uitat în cameră și m-a văzut cu Justin, ochii lui s-au mărit.

Mi-am blestemat viața a treia oară pe ziua de astăzi, în timp ce l-am împins pe Justin de pe mine. "Este, erm, nu este ceea ce pare." Am murmurat, ducându-mă în fața lui.

Ochii lui Dennis se mutau de la mine la Justin, înainte de a se opri pe Justin, analizându-l din cap până în picioare.

Atunci am realizat că era dezbrăcat și sângera. O combinație nu prea bună.

"Wow. Mama și tata au plecat doar de câteva secunde și tu deja ai adus un băiat în camera ta?" Dennis a rânjit. "Nu pot aștepta să le văd fețele când le voi spune asta."

"Nu ai văzut nimic. Nu făceam nimic." Am spus, începând să mă enervez.

"E dezbrăcat și era urcat pe tine și peste toate astea, sângerează. Da, cu siguranță nimic nu s-a întâmplat." Și-a dat ochii peste cap, sarcasmul făcându-și prezența cu fiecare cuvânt rostit.

"Te rog, nu le spune nimic mamei și tatei." L-am implorat. Aveam deja alte probleme, dacă ar afla de asta, m-ar omorî.

Și-a pus mâinile la piept. "Și eu ce câștig din asta?" A spus, ridicând o sprânceană.

"Îți voi da orice vrei." Am spus repede. "Doar nu spune nimic."

A înțeles ce am vrut să zic, dând imediat din cap. "În regulă."

Mi-am închis ochii în timp ce mi-am mușcat buza. Luând o gură de aer, m-am uitat la el. "Mulțumesc."

"Da, da." Dennis a murmurat, pregătindu-se să iasă din cameră când Justin a vorbit.

"Stai așa."

M-am uitat la el confuză. "Ce vrei să faci?" Am șoptit.

M-a ignorat, dându-mă la o parte și ducându-se în fața fratelui meu.

"Nu vii aici să-i spui lui Kelsey ce să facă." Justin și-a îndreptat privirea spre Dennis. "În special când asta nu are nicio legătură cu tine." S-a apropiat mai mult de Dennis, uitându-se la el în același mod cum se uitase la Luke. "Ai înțeles?"

Dennis a dat din cap, bâlbâindu-se. "D-da."

"Bine. Acum pleacă și prefă-te că nu ai văzut nimic." Și-a lins buzele. "Pentru că, nu ai văzut nimic. În regulă?"

"Bine." Dennis a dat din cap înainte de a se întoarce și de a pleca din cameră, închizând ușa.

M-am întors spre Justin, dându-i o palmă. Nu s-a mișcat deloc, în schimb, s-a uitat la mine.

"Pentru ce dracu a fost asta?" A spus.

"Nu era nevoie să-l înspăimânți în modul ăsta!" Am dat din cap.

A dat din umeri. "Dacă asta îl face să asculte, atunci nu-mi pasă." S-a îndreptat spre patul meu, înainte să se arunce pe el, uitându-se amuzat la mine.

Danger - Justin Bieber Fanfiction - [Română]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum