Gânduri printre Rânduri

Pată de...tine

Am şters cu lacrimi calde urma numelui tău
Ce rămăsese-ascunsă în umbra sufletului meu.
Am dat uitare ochii ce-mi citeau orice gând,
Şi-am stins cu apă rece tot ce-a rămas arzând.

Ți-am sugrumat şi glasul ce-n minte-mi răsuna,
Spunea că m-a uitat, că nu mai sunt a ta.
Am rupt orice scrisoare în care-mi scriai doruri,
Am sfâşiat cearceaful ce ascundea amoruri.

Am spart chiar şi oglinda în care te priveai,
Dacă erai cu mine sigur îmi spuneai,
Că voi avea de-acuma în viață ghinion,
Şapte ani de-a rândul, şi sufletul gol.

Am dat chiar de pomană cămaşa-ți preferată,
Căci mi-a rămas pe piele bine impregnată.
Mi-am spălat trupul bine, chiar de sute de ori,
Să nu-ți mai simt mirosul de lemn dulce şi flori.

Am vrut să scap de tine, să şterg amprenta ta
Din tot ce-mi aparține, tot ce-ai atins cândva.
Am vrut din piept inima pe-o tavă să o scot,
S-o spăl cu apă rece şi să te uit de tot.

Oricât săpun aş pune, orice aş folosi,
Nu pot a scoate pata din haina inimii.
Tu eşti ca şi cafeaua, ce pătezi rămâne-aşa,
Şi-ai pătat cu tine şi inima mea!