Gânduri printre Rânduri

Străină veche-mi sunt

Cum să te pedepsesc că m-ai îndepărtat de mine?
Ce să fac să vezi şi tu că aşa nu mi-e bine?
Am lăsat tot ce-nsemnam departe-n neguri reci,
Doar ca să mi te păstrez, să nu cumva să pleci.

Acum stau şi mă întreb ce rost mai am eu oare,
Când tot ce-am fost s-a risipit şi s-a pierdut în mare.
Poate tu mă recunoşti căci tu m-ai construit,
Dar eu nu văd nimic la mine, nimic de iubit.

Din oglindă mă priveşte o veche străină,
Ce s-a pierdut prin întuneric şi caută lumină.
Mă agăț cu disperare de tot ce-mi amintesc,
Doar aşa mai am motiv pe lume să trăiesc.

Mă întreb de multe ori dacă ai meritat
Să ascund tot ce sunt eu, să spun că am uitat.
Mă gândesc că poate tu nu mă iubeşti pe mine,
Tu iubeşti acea străină, creată de tine.

Când adevărata eu îşi va veni-n simțiri,
Atunci să te fereşti, iubite, de-ale ei priviri.
Din priviri te va ucide şi te va pedepsi,
În viață şi după viață să nu mai poți iubi.