A different story

Capitolul 39:Plan+Cearta

Luke P.O.V

Nu-mi convine ca Abby a plecat din spital. Nu imi convie nici ca nu stiu ce se intampla si nici atat ca ea nu vrea sa ma asculte. Cu toate astea sunt fericit ca ea e bine. Stateam intr-un fotoliu si ii ascultam pe ceilalti.

Mike: 'Sa nu imi spui ca o sa ramai asa pe veci. Ea s-a trezit. E bine. Ce vrei mai mult de atat?' 

Luke: 'Nu sunt suparat pe asta, ok? Doar ca nu vreau sa mai  pateasca ceva.' Spun, dupa care ma ridic din fotoliu si ies pe balcon.

Abby P.O.V

Abby: 'Unde e Luke?'

Cal: 'Pe balcon.'

Abby: 'Vine imediat.' Ies si eu pe balcon si il gasesc sprijinit de balustrada uitanduse la oras. Ma duc in spatele lui si il imbratisez. Tresare, dar se calmeaza cand vede ca sunt eu. 'Ce s-a intamplat?'

Luke: 'Nu-mi onvine.'

Abby: 'Tre sa fi mai explicit. Sunt cam proasta de fel si nu-mi dau seama ce vrei sa zici.' Spun si imi las capul pe spatele lui. Imi dau seama ca incepe sa stranga de balustrada.

Luke: 'Nu vreau sa te vad inca odata pe nenorocoitul ala de pat de spita. Nu vreau sa te mai arunci cu capul inainte de parca nu conteaza nimic altcev decat acel moment. M-am saturat sa ma intreb cand te voi pierde de tot.' 

Era suparat, furios, obosit. Si e numai vina mea. Nu m-am gandit pana acum ca alegerile mele ii afecteaza si pe cei din jurul meu. I-am dat drumul si m-am dat un pas in spate. S-a intors si se uita la mine. Mi-am lasat privirea in jos. Ma simteam ca un copil mic certat.

Abby: 'Imi pare rau. Eu...Nu m-am gandit ca te voi supara atat de tare. M-am obisnuit sa nu ii pese nimanui daca eu patesc ceva si...' Nu am terminat pentru ca mi-a prins fata in palmele sale si m-a sarutat.

Luke: 'Nu-i nimic. Dar promite-mi ca ai grija de acum incolo.' Spune luandu-ma in brate si pupandu-ma pe crestet. 'Hai sa mergem la ceilalti. Mai vorbim dupa. Bine?'

Abby: 'Bine!' Spun si ne intoarcem in sufragerie.

Jess: 'Deci ce ai de gand?' intreaba ea in timp ce Luke sse aseaza pe fotoliu si eu ma asez in bratele lui.

Abby: 'Pai, ma gandeam sa fac o vraja care o sa imi schimbe infatisarea. Voi va trebui sa va certati intre voi, iar ei vor crede ca grupul nostru nu mai e unit asa ca pot sa ne atace. Va trebui sa va fac niste vraji de aparare.'

Cass: 'OK. Si dupa ce? Doar stam si asteptam sa vina si sa ne ia la batei?'

Abby: 'Nu! Cat el va sta cu ochii pe voi eu si Dylen vom incerca sa le gasim ascunzatoarea. Dupa asta eu o sa ma duc sa imi salvez familia si o sa incerc sa il sistrug pe Stephan.' Dupa ce spun asta ei, Luke se uita urat la mine si incepe sa rada. Dar nu era rasul luo, era unul amar.

Luke: 'Nu pot sa cred. Iar te arunci cu capul inainte. Si sa fiul al naibi daca de data asta te las singura. Merg si eu oriunde o fi ascunzatoarea lor.'

Mare D: 'Luke are dreptate. Nu poti face tu singura totul. Sunteti o echipa asa ca trebuie sa lucrati impreuna. Ca un intreg... Aaa...unul e mana altul piciorul si tot asa.'

Luke: 'Uite si Mare D e de aceeasi parere cu mine.'

Abby: 'Bine, bine. O sa veniti si voi, dar trebuie sa aveti grija.'

Jess: 'Nu suntem copilasi, Abby!'

Abby: 'Bine, bine! Asta a fost tot ce aveam de spus.'

Dupa asta au plecat cu toti, eu inca fiind in bratele lui Luke.

Abby: 'Esti suparat!'

Luke: 'Sa zicem ca nu sunt in  cea mai buna stare a mea.' Spune fara sa ma priveasca.

Abby: 'Luke! Ti-am spus de la inceput cum sunt si ce fac. Nu ai fost niciodara sa vezi cum lupt cu adevarat. Deci de ce nu ai incredere in mine? Nu sunt doar o fetita.' Zic nervoasa, ridicandu-ma in picioare.

Luke: 'Pentru mine esti. Esti pitica mea si nu vreau sa patesti ceva. Tu stii cum m-am simtit cat ai fost in spital, stii prin ce trece fiecare persoana canc li se spune ca nu mai ai sanse sa traiesti? Iti zic eu ca nu stii pentru ca nu te-ai aflat in situatia asta.' Tipa la mine ridicandu-se si el in pislcioare.

Abby: 'Asta e scuza ta? Nu stiu cum e sa stii ca persoanele la care tii sunt in pericol si nu poti sa faci nimic in privinta asta? Sa trebuiasca sa astepti sa vezi ce se va intampla. Atunci te anunt ca nu stii nimic despre viata mea.'

Luke: 'Nu stiu! Nu mi-ai spus niciodata nimic despre viata ta!'

Abby: 'Ai fost prima persoana care a aflat ce li s-a intamplat parintilor mei.'

A expirat zgomotos si si-a ridicat mana. M-am uitat urat la el si el la randul lui la mine. Si-a trecut mana prin par si incercam amandoi sa ne calmam.

Luke: 'Ai crezut ca am ridicat mana la tine.' Ma acuza el.

Abby: 'Ai dreptate!' Spun ezitand.

Luke: 'Se pare ca nu ma cunosti. Nu as ridica mana niciodata la o fata.' Spune suparat, dupa carea trece pe langa mine si se duce spre usa eu ramanand cu fata la canapea. Incercam aa imi tin lacrimile cst mai mult. 'Se pare ca nu suntem chiar atat de potriviti pe cat credem. Nu am de gand sa iau parte la nebunia ta. Si stai linistita. Ma voi preface ca ai murit daca asta iti doresti.'

I-am simtit privirea pe mine cat timp a vorbit dupa carea am auzit usa deschizandu-se. Cand s-a inchis in urma lui am tresarit, dupa care m-am lasat in genunchi si am inceput sa plang. L-am pierdut de tot.