Deja vad cum iti dai ochii peste cap vazand o alta carte cu sora unui membru din 1D.
Incercati-o, eu cred ca merita.
Aceasta carte este o comedie de dragoste, pe alocuri cu drama. Iar personajul principal nu se indragosteste de nici un membru al tru...
Saptamanile trec in zbor, facandu-ma sa nu mai stiu nici cum ma cheama sau in ce zi suntem. Eu tot nu aud sau vorbesc. Doctorul imi spune ca trebuie sa sper in continuare la asta. Dar uneori parca simt ca este in zadar.
M-am imbracat destul de lejer. O salopeta de blug, un tricou alb cu dingi rosi. In picioare tenisi mei albi. Si bandana mea rosie, bineinteles.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Majoritatea hainelor mele le-am primit. Eu nu am mai fost la cumaparturi de numai stiu cand.
In living se alfau restul, care se uitau din nou la un film de groaza. Ei nu s-au invatat minte de data trecuta? Se pare ca nu. In cea mai mare liniste am ajuns langa ei. Sau asa cred. Ce stiu este ca nici unul nu si-a intors privirea. Deci asta mi-a dat de inteles ca am facut liniste. Primul pe care l-am ochit a fost Harry. Ce o sa ma mai distrez. Eram in spatele lui. Incepusem sa ii respir in ceafa. L-am vazut cum a incremenit. Am continuat sa ii suflu aer in ceafa, dupa mi-am asezat mainile pe umeri lui.
Acesta a scos un tipat ca de fetita mica. Mai pe scurt asurzitor. Speriendu-ma si pe mine.
Stai! Il auzisem.
S-a intors inspre mine si ma privea urat. Daca privirile ar ucide, acum as fi la cativa metri sub pamant. Dar nu la asta imi statea gandul. Tocmai il auzem cum a tipat. Mi-am alungat repede acest gand deoarece am vazut cum restul se uitau la mine ingrijorati. Le-am facut semn ca sunt ok. Dupa Louis a venit cu mine, ca sa mergem la recuperari.
Vremea din Londra este cam urata. Ploua, ploua si iar ploua. Cu toate astea, nu pot spune ca afara este frig.. Bine ca am apucat sa ma bucur putin de soare. Ne-am urcat in masina lui Lou si dusi am fost. Totul a devenit deja ca o rutina zilnica. Dimineata dupa ce mancam, mergem la doctor. Pe urma eu ma duc in camera mea si vad ce mai pot sa fac. Ori pictez, ori citesc. Denis este placat zilele astea cu familia. Nici nu stiu cand se intoarce. Numai zic ca imi e dor de el de numai pot. Desi au trecut doar cateva zile...
Doctorul m-a primit din nou cu un zambet pe buze.
"Cum te mai simti?"
"Bine, dar si confuza"
"Ce s-a intamplat?"
"Azi l-am speriat pe unul dintre baieti, iar acesta a tipat. Iar eu l-am auzit"
"Inseamna ca acesta a fost punctul de start, ca sa ii zicem asa"
"Deci o sa incep sa aud?"
"Eu asa zic"
"In sfarsit!"
"Acum auzi ceva sau nu?
"Inca nu"
----------
Am iesit din salonul doctorului cu mai multa speranta. Urma sa pit auzi din nou. Macar atat. Vreau sa aud tot ce se intampla in jurul meu. Vreau sa aud cand ceilalti vorbesc. Vreau sa il aud pe Denis cum imi zice ca ma iubeste. Imi e dor de vocea lui ragusita de dimineata. Imi e dor sa il aud cum imi zice numele. Parca suna mult mai bine spus de el.
