FALSA IDENTITATE ( publicata)

Prolog

         -Nu, te rog, nu-mi face una ca asta tocmai acum.
   Disperata, fata privea  masina, care tocmai se oprise la marginea soselei. Parcursese doar jumatate de drum si mai avea inca pe atat pana la destinatie. O cumparase la mana a doua si, din cand in cand, ii facea probleme.
    Rasuci de cateva ori cheia in contact, fara nici un rezultat. Motorul toarse de cateva ori ragusit, dupa care se opri brusc. Trase aer in piept si ofta resemnata. Apuca in graba rucsacul jerpelit de pe bancheta din dreapta, apoi cobori din masina, fara ca macar sa se deranjeze sa o incuie. Era cam la douazeci de minute distanta de locul unde avea intalnire cu  Robert. Se uita la ceas. Daca se grabea, cu putin noroc, avea sa ajunga la timp. Isi trase sapca pe ochi, arunca rucsacul pe umar si porni la drum cu pasi marunti si grabiti. Cand privirea ii cobori spre picioare, un zambet recunoscator ii inflori pe buze si se felicita pentru inspiratia de a se incalta cu tenisii decolorati, care erau comozi si practici.

   Mergea in pas alert, insa atentia ii era concentrata la ceea ce se intampla in jurul ei. Studia trecatorii care alergau in sus si in jos, de-a lungul strazii, fara ca macar sa bage de seama ce se intampla in jurul lor. Era atat de trist ca nimeni nu se oprea sa contemple si sa se bucure de micile fleacuri firesti, care ar mai alina sufletul: sa priveasca pomii infloriti, sa respire aerul curat cu iz de primavara sau sa-si imprime in memorie zambetul angelic al copiilor, precum si privirile patimase aruncate pe furis de perechile de indragostiti. Parea ca toata lumea alerga innebunita, sperand sa gaseasca fericirea, insa nimeni nu-si dadea seama ca fericirea dupa care alergam se afla de fapt in fiecare clipa a vietii pe care cu nestiinta si nepasare o irosim.
   Ajunse aproape la timp. Incetini pasul acum, cand era la doar cateva strazi distanta de locul unde avea intalnire. Mirosul greu si intepator o atentiona ca aproape a ajuns. Se afla in capatul strazii, capat ce de fapt marca inceputul unei alte lumi. Pe strazile periferice, sarace, supravietuirea era la ea acasa. Oamenii nevoiasi se luptau din greu pentru acest instinct si cu greu ti-ar fi venit sa crezi ca toate acestea se intampla in zilele noastre. Crescuse in Los Angeles si inca nu-i venea sa creada ca, in acest oras minunat, existau doua lumi total diferite: o lume a abundentei, bogatiei si luxului exorbitant si o lume a  mizeriei, a saraciei si a neputintei. Se opri pret de cateva secunde sa-si traga sufletul si sa respire aerul inca respirabil. O lua apoi la dreapta si cobori usor la vale pe un gang, cercetand cu mare atentie oamenii de jur imprejur. Tipetele, zgomotele si foametea te copleseau inca de la inceput, iar inima ti se strangea privind la ignoranta ce plutea in aer. In fata ei, langa o pubela de gunoi, cativa copii murdari si sarmani zbierau si alergau cu betele in aer, lovind apoi cu miscari impulsive si sigure asfaltul. Cand ajunse in dreptul lor, fata fu nevoita sa se retraga iute un pas inapoi. Un sobolan infometat tasni pe langa ea, haituit ca un animal de prada de copiii amuzati la maxim. Mirosul puternic de gunoi imputit si carne stricata iti taia respiratia, intorcandu-ti stomacul pe dos.
   Tremura si nu din cauza fricii sau a scarbei provocate de miros, ci din cauza vinovatiei si neputintei, pentru ca nu putea sa faca mai mult pentru aceste suflete sarmane, oropsite de soarta.
       -Se pare ca nu te-ai obisnuit cu aceste imagini deplorabile sau mirosuri.
   Fata se intoarse brusc si fata i se lumina cand dadu cu ochii de Robert.
      -Ma bucur sa te vad si, pentru Dumnezeu, nimeni nu s-ar putea obisnui cu asa ceva, Rob.
      -Ai intarziat, o intrerupse scurt Robert, facand pe interesantul.
      -N-ai de unde sa sti, nu ai ceas, il intarata ea cu ochii stralucind.
  Robert pufni ofensat. Ridica ochii spre cer preocupat si privi spre soare.
      -Stii destul de bine, Jo, ca n-am nevoie de ceas, am simturile bine dezvoltate, iar ochii si soarele imi sunt de ajuns deocamdata.
   Inima fetei tresalta de bucurie. Doar cei mai apropiati ii spuneau Jo.p
      -Serios, isi ingusta ea ochii amuzata, si ce anume te ajuta cand soarele nu mai este pe cer?
   Baiatul ridica indiferent din umeri. Era o treaba usoara, la urma urmei nu degeaba isi castigase numele de ,, copoiul".
      -Am al saselea simt, raspunse mandru baiatul, am crescut printre orbi, ai uitat?
    Fata nu uitase, cum putea sa uite asa ceva, insa ii placea sa-l tachineze pentru exactitatea cu care ghicea el ora, fara sa aiba nevoie de ceas. Ciufuli cu tandrete parul decolorat de soare al baiatului de zece ani din fata ei si trase adanc  aer in piept pentru a-si abtine un oftat. Era in firea ei sa-si faca griji pentru cei din jurul ei, dar mai ales pentru Robert, pe care il iubea sincer. Clatina din cap si mormai ceva despre neputinta, despre lumea nedreapta si mai ales despre lasitate. Baiatul o privea atent, incercand sa-i desluseasca mimica buzelor.
        -Rob, esti asa de inteligent, dar te incapatanezi cu inversunare sa ramai aici. De ce nu vrei sa vii cu mine? Trebuie sa-ti continui studiile.
   Baiatul slabut si imbracat saracacios privi cu o umbra de durere in ochii Joannei. Clipi incercand sa-si opreasca lacrimile ce pareau sa iasa la suprafata. Parul balai, crescut cam mare, ii era dat pe spate, lasandu-i fruntea libera. Pometii inalti  si supti ii scoteau in relief ochii mari si albastri, de culoarea cerului senin de vara. Era mic de inaltime pentru varsta lui, fapt cel avantaja sa se furiseze neobservat atunci cand isi lua munca in serios. Parea un copil, dar daca priveai in profunzimea ochilor lui vedeai un  baiat matur, un baiat imbatranit prea devreme din cauza grijilor si nevoilor.
      - I-am facut o promisiune mamei mele, spuse el cu durere in glas. I-am dat cuvantul ca o sa fug cat mai departe din mocirla asta. Am promis ca am sa invat, ca am sa ajung cineva, iar copiii nu-si incalca niciodata cuvantul dat mamei. Trebuie sa fac asta de dragul ei si al meu, dar acum nu pot, Jo. Nu-mi pot lasa bunica singura. Este singura mea familie, este tot ce mi-a mai ramas. Are nevoie de mine si eu de eap
     Acum doi ani, la varsta  de opt ani, Robert se considera un copil norocos. Nu avea tata, dar mama lui reusise, pe cat posibil, sa inlocuiasca aceasta lipsa cu iubirea ei sincera si neconditionata. Muncea peste limitele puterilor ei pentru a-si tine copilul la scoala, dorind sa-i asigure un viitor mai bun fiului ei. ,,Promite-mi, Robert, promite-mi ca ai sa-ti continui studiile candva si ai sa inveti ca sa-ti asiguri un viitor la care eu, de acolo de sus, printre stele, am sa privesc cu mandrie".
     De cate ori isi aducea aminte ultimele cuvinte ale mamei lui baiatul era coplesit de durere si regret. Isi sterse cu dosul palmei o lacrima ratacita  si continua cu voce ragusita:
      - Oricat mi-as dori lucrul acesta, bunica este cel mai important lucru pentru mine. Nu o pot abandona acum, cand este bolnava.
     Jo isi simtea sufletul plangand alaturi de Robert. Incercase sa o convinga pe batrana sa-si paraseasca cocioaba, dar de fiecare data se lovise de un refuz categoric, argumentand ca acolo erau amintirile si iluziile ei de-o viata.
       - Daca as fi putut sa...
      Mana firava a baiatului o prinse usor de brat.
       - Crede-ma, nu e vina ta, n-are rost sa insisti. Priveste la Brigitte.
      Fata se intoarse si privi in directia aratata de Robert. O batranica cu parul alb, devenit gri inchis de atata nespalat, murdara din cap pana-n picioare, scormonea tacticos un maldar de gunoi.
        - Oricat ai incerca sa o schimbi, n-ai sa reusesti. Daca o rupi de aici si o duci intr-un palat, a doua zi cu siguranta s-ar intoarce din nou aici, in mizerie si saracie. Asta e lumea ei, Jo, alta nu cunoaste. S-a obisnuit cu ea si i-ar fi prea greu sa accepte alta acum, la batranete. Acelasi lucru se intampla si cu bunica mea. Daca as insista sa o conving, de dragul meu poate ar accepta, dar cu ce pret? Ar muri inainte de vreme de atata tristete.
     Fata privea cu admiratie baietelul de numai zece ani, care stia mai multe despre viata decat multi dintre adultii rasfatati de soarta. Un copil care, in loc sa-si traiasca din plin copilaria, fusese nevoit sa munceasca pentru a se intretine pe el si pe bunica lui. Un baietel destul de mandru sa primeasca pomana, sa cerseasca sau sa traiasca din mila. Un baietel care nu accepta nimic decat in schimbul muncii si priceperii sale de baiat descurcaret.
       - Acum hai la treaba, pentru asta ma platesti, nu-i asa?, interveni baiatul.
      De ani buni Jo aducea imbracaminte, alimente si medicamente saracilor, cu ajutorul unei echipe de voluntari, insa de un an Robert facea pe detectivul, informand-o aproape de fiecare in parte, uneori chiar sugerandu-i cine avea nevoi mai speciale si urgente. Saptamanal aduna informatii de la Rob, iar a doua zi echipa de voluntari se ocupa de cele necesare pentru supravietuirea acestor amarati.
      Mergeau incet, studiind si analizand toti cersetorii si copiii nevoiasi sau abandonati ce erau obligati, fara voia lor, la o viata mizera. Mormane de cutii, gunoaie si boarfe murdare tineau loc de culcusuri sau adaposturi. Aerul era atat de greu si apasator, incat nu puteai sa nu te intrebi cum reuseau amaratii astia sa respire si sa supravietuiasca  de atata amar de timp aici. Trecea pe langa ei alintandu-i si purtandu-se dragastos cu toti, iar ei se aplecau si o salutau cu veneratie. O iubeau si o apreciau pentru bunatatea si marinimia ei, numind-o ,, ingerul" sau ,, mama nevoiasilor". O amestecatura de haine ii atrase atentia. Parea a fi trupul unui om, insa era prea intepenit si fara suflare.
       - Oh, pentru numele lui Dumnezeu, ce avem aici?, spuse ea apropiindu-se.
     Un barbat zacea tolanit pe cartoane acoperite cu o patura ce fusese candva noua. Mai facu un pas si ajunse in fata lui. Privi spre imbracamintea murdara si patata, insa ceva parea in neregula. Nu-si aducea aminte sa mai fi vazut pana acum un cersetor imbracat in costum si... la naiba, parea bine croit. Se apleca usor si observa cu stupoare ca era croit dintr-un material fin si foarte scump. Intinse mana tremurand de emotie si citi eticheta costumului. Nu se inselase; era o firma renumita si extrem de scumpa. De asemenea camasa, ce fusese odata alba ca laptele, era croita dintr-un material de fin. Era sigura ca nici un bogatas intreg la minte n-ar fi dat de pomana asemenea haine, doar daca era el insusi  unul dintre ei.
     Acest ultim gand o sageta facand-o sa-l studieze mai atent pe barbat. Era slab, inalt, iar umerii si bratele aratau ca facuse sport. Parul nespalat parea sa fie blond si crescuse prea mult, incalcindu-se. Pometii erau pusi in evidenta de obrajii supti. Pielea translucida scotea la iveala fiecare vena si firisor de sange. Cearcanele din jurul ochilor erau negre, iar fata avea culoarea stravezie. Era infometat la maxim, iar buzele lui capatasera culoarea albastra-vinetie. Ochii ei coborara mai jos. Pantalonii erau largi, iar cureaua din talie lipsea cu desavarsire. Picioarele erau goale , neavand nici macar ciorapi. Cand vazu unde era indreptata privirea ei, Rob interveni aproape rusinat.
        - I-au furat cureaua, pantofii si ciorapii. Au considerat ca nu-i mai sunt de folos de vreme ce nu s-a clintit din loc.
     Ridica scurt ochii spre baiat, incuviinta mut, dupa care se apleca sa-i analizeze picioarele, apoi mainile. Ingandurata se ridica si spuse pe un ton preocupat:
        - Exact cum am presupus. Este murdar, dar mainile si picioarele lui sunt prea fine si bine ingrijite pentru un cersetor.
       Se inalta spre ochi, incercand sa-i deschida. Ii arunca o privire scurta. Cu toate ca arata jalnic trasaturile ii ramasesera placute, iar imbracamintea dovedea ca era un barbat rafinat sau fusese, cel putin. Cand ii deschise ochii, fu izbita de culoarea albastrului intens, scaparator, dar si de felul lor ciudat si exagerat de tulburi.
        - Dumnezeule, duhneste de la o posta a bautura, dar ceva ma face sa cred ca este mai mult , constata ea indignata. Oare ce-i determina pe unii oameni sa recurga la asemenea gesturi sinucigase?
        - Nu el, altcineva este ucigasul, spuse Rob scurt, privindu-l pe barbat cu ochii ingustati, ca de cunoscator.
        - Nu inteleg...
        - Cineva incearca sa scape de el.
        - Vrei sa spui ca...
        - Sunt sigur, interveni baiatul serios.
        - Nu se poate, sopti ea, dand puternic din cap. 
      Rob isi ridica ochii si privi inainte.
         - Vino repede, ai sa vezi cu ochii tai.
    Nestiind ce sa creada, fata se incumeta sa-l asculte. Rob se crispa pret de cateva secunde, incercand sa ia o hotarare. Ii apuca mana cu manuta lui, dupa care o trase cu hotarare in spatele unui morman de cutii. Jo isi arunca privirea curioasa  pe dupa cutii si vazu o masina argintie coborand pe straduta. Uluirea ei fu atat de mare, incat nu-si putu retine un icnet de consternare. Nici macar masina de gunoi nu indraznea sa intre aici, daramite una de lux. Un Porsche Boxster argintiu se apropia incet. Cand ajunse in dreptul lor, masina se opri. Soferul cobori, se uita incordat de jur imprejur, devenind tot mai agitat pe masura ce se apropia de victima sa. Iar fetei nu-i era greu sa-si imagineze de ce. Era destul de departe, dar Jo reusi sa-si dea seama ce scosese soferul din buzunar. Pe moment isi pierdu cumpatul si incerca sa iasa din ascunzatoare. Aceeasi mana micuta o prinse data asta cu putere, facandu-i semn sa taca. Ea se resemna, inchise ochii spunandu-si in gand o ruga pentru rabdare.
       Cateva minute mai tarziu masina luxoasa se indeparta grabita, iar fata se chinuia sa ramana vigilenta, incercand sa gaseasca unele raspunsuri si solutii. O greata intepatoare puse stapanire pe stomacul ei, senzatie ce i se raspandea incet prin tot corpul. Se trezi scuturand puternic din cap, pentru ca ratiunea o impiedica sa creada ca existau fiinte diabolice, lipsite de suflet mai ceva decat fiarele salbatice.
          - Oare cine o fi paganul asta?
       Robert ridica din umeri neputincios.
          - Trebuie neaparat sa facem ceva pana nu va fi prea tarziu pentru el.
       Jo se uita cu inima stransa de mahnire la barbatul amortit ce zacea in fata ei, pe jos. Mintea ei incepu sa spuna mecanic o ruga si era sigura ca nemasurata bunatate a Domnului va fi alaturi de acest barbat pentru ca el, Domnul, era ocrotitorul sufletelor ranite.
          - Atunci ce mai asteptam, hai sa-l luam, spuse Rob cu entuziasm.
         Jo nu schita nici un gest ca ar fi auzit  cuvintele baiatului. Inca se gandea la barbatul cu inima haina. Nu parea ca venise sa-i faca o vizita de curtoazie suferindului si era de datoria ei sa afle adevaratul motiv pentru care acesta se purta atat de inuman cu sarmanul nefericit.
         - Mai intai trebuie sa aflam ce urmareste afurisitul ala. Trebuie sa-l demascam cu orice chip.
      Rob ramase impietrit.
         - Nu cred ca te gandesti sa faci una ca asta.
Baiatul o privi fix, si cand realiza ca ea vorbea serios, continua:
          - El este unul dintre aceia  care nu vor sa fie descoperiti. Au in ei acel instinct satanic si, daca miros ca nu este in ordine ceva sau se simt urmariti, in secunda urmatoare dispar imediat din peisaj.
        Jo mustaci, amuzata de axprimarea baiatului. In alte imprejurari l-ar fi mustrat sa vorbeasca mai cuviincios, insa acum avea sa treaca cu vederea, mai ales ca stia ca, in felul lui, Rob avea dreptate. Si cu toate ca era constienta ca dadea dovada de o mare nesabuinta, nu putea sa fie indifernta sau sa traca cu vederea asemenea comportament cainesc. Cazu pe ganduri cateva clipe, dupa care rosti:
           - O sa reusim. Stiu cum vom face.
       A doua  zi masina argintie opri iar in acelasi loc. Soferul cobori  scrutand cu atentie imprejurimile dupa care, ca un calau ipocrit, porni spre osanditul lui. Era cald, iar figura lui se schimonosi, tinandu-si respiratia din cauza aerului puturos, care iti intorcea matele pe dos. Bolborosi o injurie in barba, promitandu-si ca va fi pentru ultima oara cand calca aici, chiar si cu riscul de a face imprudenta sa-i dea o doza fatala. Un fior rece, cunoscut, ii strabatu coloana de la un capat la altul, iar el isi inclesta  maxilarul iritat la maxim. Detesta aceasta senzatie. Intuitia perfida de vanator ii trezea vigilenta, simtind amenintarea plutind in aer. Pasea rigid, iar ochii i se roteau in cap ca doua sfere reci si scaparatoare ca otelul. Ajuns in dreptul lui ramase intepenit cateva secunde, socat de vedenia din fata lui. Analiza situatia pe moment, dupa care izbucni intr-un ras dracesc, de-ti ingheta sangele prin vene.
           - Pe Scaraotchi din iad, Edward, nenorocitule, nu ti-ai pierdut inca farmecul la femei. Numai ca acum ti-ai schimbat preferintele.
        Barbatul cu par spalacit si fata aprinsa ca focul hohotea, privind cu o uitatura intensa spre asfalt. Langa victima sa, o cersetoare jegoasa si latoasa il studia atent. Era cu siguranta cea mai murdara si mai odioasa persoana pe care o vazuse el vreodata. Parul imbacsit ii intra dezordonat in ochii sasii, iar ranjetul pana la urechi iti provoca sila la vederea dintilor mancati de carii si negri.
- Amice, ii spuse diavolul barbatului amortit, pentru prima data sunt de acord cu alegerea ta si ma bucur pentru tine. Crede-ma, rosti el printre horcaieli de ras, as da toti banii numai sa te vad cum o satisfaci pe cersetoarea asta aciuata langa tine. Jur pe memoria mamei mele, daca am avut-o vreodata, ca imi doresc din suflet ca ultima ta amintire de amor sa fie cu cea mai dezgustatoare cersetoare.
Cu ochii arzand de o bucurie cruda, diavolul pufni galagios:
- Imi pare sincer rau, dar, crede-ma, nu mai axista scapare pentru tine.
Cersetoarea se holba cu ochii cat cepele la el, iar falcile o dureau de cat se fortase sa se hlizeasca dezgolindu-si dintii. Isi dorea din inima sa nu se fi aflat aici si pentru prima data dorea ca instinctul ei sa se insele amarnic. Afurisitul din fata ei se uita aruncandu-le sageti mortale, iar ea inghiti dureros. Daca privirea ar nimici, mai mult ca sigur ei ar fi fost morti de mult. Pret de cateva clipe se simti ca o intrusa si tot ce isi dorea era sa fuga cat mai departe, insa era tintuita locului, paralizata ca intr-un cosmar, de demonul infricosator din fata ei. Dumnezeule, oare ce facuse amaratul ce zacea alaturi de ea, de starnise in asemenea hal ura si furia intunecata a dusmaniei. Chipul demonului era adanc marcat de razbunare, iar mintea si sufletul lui erau umplute cu otrava si setea neobosita a rautatii. Era sigura ca el ar fi facut orice era necesar ca sa obtina tot ce isi dorea, inclusiv sa calce pe cadavre nevinovate.
Hotari ca era pur si simplu epuizata. Oboseala trebuia sa fie motivul pentru care ea isi facea scenarii infioratoare. Tocmai se lupta cu stapanirea de sine pentru a nu-si pierde cumpatul, cand auzi un strigat infundat. Paganul il scutura de zor pe suferind cu o mana, iar cu cealalta ii flutura de zor ceva in dreptul fetei. Ochii cersetoarei stralucira lacomi si pofticiosi. Stia ca era ceva nebunesc, dar cu toate astea trebuia sa incerce. Se grabi inaltandu-si mana si, cu o rugaciune in gand, catre Cel Ceresc, apuca pachetul din mana barbatului si trase de el. Cu toate ca tremura atat de puternic, trebuia sa ascunda ca este speriata. Trebuia sa fie curajoasa pentru ca sansa sa nu fie pierduta in van.
Luat prin surprindere, barbatul scapa pachetul din mana, privind cu neputinta cum praful alb se imprastia pe jos. Furia lui izbucni ca o explozie facandu-l sa arate mai ceva ca o fiara salbatica. Cersetoarea isi ridica ochii spre el, cuprinsa de panica si, cand il vazu, isi dori sa lesine.
- Catea idioata! Ai sa platesti pentru asta!
O apuca de piept, strangand puternic zdrentele cu care era imbracata. Isi trase imediat mana ca ars cand mizeria imbacsita pe haine i se lipi de palma ca o clisa alunecoasa. Turbat si cu judecata intunecata ridica pumnul sa o loveasca, dar izul puternic il facu sa se razgandeasca. Cu stomacul intors pe dos, se ridica in picioare cu tamplele zbatandu-i-se vizibil din cauza nervilor.
- Daca maine am sa te gasesc tot aici, ai incurcat-o, ai inteles?
Cersetoarea dadu din cap, cu spaima citindu-i-se sincer pe chip.
Cu respiratia gafaita si scos din fire, el ajunse la masina, se urca trantind portiera cu putere, dupa care demara in tromba.
Cu inima inca batandu-i nebuneste in piept, cersetoarea incerca sa se ridice, insa mainile tremurande si moi ca plastilina refuzau sa o asculte. Un baiat se apropie in fuga si o ajuta sa se ridice. Avu nevoie de toata puterea ei de concentrare pentru a se tine pe picioare. Era gata sa se prabuseasca inapoi la pamant, dar isi reveni imediat ca prin minune. Umbra unui zambet negru si urat aparu pe fata ei, in loc de multumire, iar baiatul tresari, privind-o fix.
- Ai luat numarul masinii?, se auzi intr-un tarziu vocea ei clara.
- Da, tu ai retinut chipul?
Ea aproba scurt din cap. Niciodata nu va putea uita acel chip intunecat, cu prirea unui om bolnav, un om pierdut.
In fata unei cladiri mari si albe o cersetoare si un baiat incercau sa intre pe o usa dosita.
- Lasa-l in seama mea, spuse ea.
- Nu pot, nu vezi ca abia isi tarsaie picioarele?
Ea se uita la individul amortit pe care il carau in spate. Baiatul avea dreptate, daca i -ar fi dat drumul, barbatul s-ar fi prabusit peste ea. Ii zambi recunoscatoare, iar el stramba din nas, semn ca abia astepta sa scape. Intelegand de ce, cersetoarea isi retinu un ranjet plin de carii.
- Ce cautati aici?
Cat pe ce sa scape barbatul pe jumatate lesinat, cei doi se intoarsera spre voce. In fata lor un barbat in jur de treizeci de ani ii privea contrariat.
- Cum ati patruns aici? Cine v-a deschis?
Ca din senin barbatul se innegri de suparare. Intrarea aceea era cunoscuta doar de cateva persoane, care intamplator aveau si cheia. Daca acesti ... amarati au reusit sa intre cu atata usurinta, inseamna ca...
- Are nevoie de ajutor, zise cersetoarea, aratand spre barbatul pe care abia il mai sustinea.
Obraznica si plina de tupeu, isi spuse barbatul imbracat in halat alb. Sprancenele lui se uneau din ce in ce mai mult, iar privirea lui, blanda de obicei, se intuneca vizibil.
- Nu te mai holba asa urat la noi, Albert, pentru Dumnezeu. Mai bine pune mana si ajuta-ne pana nu ne prabusim si noi odata cu el. S-ar zice ca ar trebui sa ai un comportament demn, de milostenie.
Ochii lui se marira, gata sa iasa din orbite.
- Hristoase, Joanna, tu esti?
- Nu, Maica Tereza, adauga ea chicotind.
Albert ridica privirea spre cer.
- Sfanta Fecioara, apara-ne.
Se repezi apoi sa-l inlocuiasca pe baiat.
- In ce te-ai mai bagat?, intreba el, obisnuit cu nesabuinta ei.
Joanna il privi, insa nu raspunse nimic.
- Ca de fiecare data, reusesti sa ma uimesti, spuse el abtinandu-se sa nu rada. Ma intreb, data viitoare in ce ai sa te mai deghizezi?
- Ai grija cum vorbesti, Albert, este un copil in preajma ta.
- A fost, zambi el, si inteleg de ce a sters-o imediat.
Ea se incrunta.
- Asta cine mai este? spuse el, aratand spre lesinatul pe care il cara.
- Il cheama Edward, mai multe vom afla impreuna.
- Iisuse , Jo, in ce naiba ai intrat? Te-ai tavalit cumva in hazna? Intrba el tinandu-si respiratia si stramband din nas.
- Aproape, veni raspunsul ei, erau fecale de caine, urina de... nu mai conteaza ce mai era, izbucni ea in ras.
Albert se opri socat.
- Iti dai seama ca nu-ti va fi usor sa scapi de duhoarea asta, facu el o grimasa. Nu vreau sa-mi imaginez ce ar zice Don' Edwards daca ar sti ca fata lui...
- Musca-ti limba, Al, nici macar in gluma sa nu mai spui asta. Tati nu are nici o legatura.
Un fior rece o trecu pea sira spinarii. Nici nu voia sa-si imagineze cum ar fi reactionat tatal ei daca ar fi aflat despre escapadele ei, asa-zis caritabile.
Stephen Oliver Edwards era cel mai bun tata din lume, iar ea la randul ei il adora. Dar chiar si asa stia ca pana si el avea limitele lui si pentru nimic in lume Joanna nu voia sa-l necajeasca. Dumnezeu ii era martor cat de bun si generos fusese tatal ei cu ea.
Se uita mustrator la Albert, dupa care grai ingrijorata:
- Sa nu care cumva sa sufli vreo vorba, ai inteles?
Ofensat, Albert se inrosi la fata, iar ea regreta imediat cuvintele iesite pe neasteptate, insa fara pic de rautate.
- Cum poti macar sa crezi c-as putea face asa ceva?
- Iarta-ma, sincer, n-am vrut sa sune asa. Nu stiu ce m-a apucat. Poate ca de vina este osteneala sau teama de a-l supara pe tati, adauga ea. Ma ierti?... Nu stiu ce m-as face fara tine.
- Te iert, sefa, raspunse el, doar la asta sunt buni directorii milostivi.
- Ce ma fac eu cu tine, chicoti ea, esti incorigibil.
- Si eu te iubesc, zambi el, dupa care isi sterse picaturile de sudoare care-i aparusera pe frunte.
Greutatea amaratului parea sa se mareasca cu fiecare pas. Respira usurat cand ajunse in salonul in care aveau sa-l instaleze pe suferind.
- Al, eu ma retrag pentru o baie zdravana.
- Aleluia, era si cazul, o intrerupse el.
Cauta-l pe Ramirez si roaga-l din partea mea sa vina pana la noi.
- Ramirez? Intreba el cu ochii cat cepele, ce treaba are el cu... adica el este detectiv, vrei sa spui ca...
- Al, il intrerupse ea, nu vreau sa spun nimic. Tot ce stiu este ca lucrurile s-ar putea sa fie mult mai grave decat par. Vom afla totul la timpul potrivit.
A treia zi Porche-ul argintiu opri in locul unde timp de o saptamana zacuse Edward. Robert impaturea cu grija cuvertura care fusese a barbatului.
- Unde este? Izbucni taios soferul apropiindu-se.
Baiatul ridica mirat privirea spre el.
- Cine?
- Nu face pe prostul cu mine, stii destul de bine despre cine vorbesc.
Furia necunoscutului clocotea intre teama si surpriza.
- Aaa, amaratul ala? adauga indiferent baiatul.
- Da, el, unde este?
- L-au luat.
Necunoscutul se ineca si tusi. Pe toti dracii, isi spuse el, si al dracu' sa fie daca nu avea sa-l stranga de gat pe pustiul asta ignorant, caruia trebuia sa-i scoata cuvintele cu clestele.
- Cum adica l-au luat, cine l-a luat?
- Cei de la... ceva cu social, facu pe prostul baiatul.
- Social?!
Barbatul simtea ca se sufoca. Credea ca nimeni nu se intereseaza de cersetori. Dar se pare ca nenorocitii isi bagau coada peste tot. Idiotul de Edward se pare ca avea iar norocul de partea lui. Ura ascunsa cu atata grija puse stapanire pe el. Trebuia sa ajunga neaparat la Edward si asta pana avea sa-si revina ... nenorocitul.
- Trebuia sa-l ridice, dom'le, spuse baiatul vazandu-i ezitarea, altfel ne-ar fi umplut de viermi.
- Viermi? Fata indignata si plina de ura se transforma treptat in nedumerire. Cum adica viermi?
-Pai... vedeti dumneavoastra, dom'le, bietul nenorocit si -a dat duhul, a murit in somn.
Pe chipul barbatului aparu o umbra de incruntare. Nu-i venea sa creada ca scapase atat de usor.
- Esti sigur?
Baiatul paru jignit.
- Stiu cum arata moartea... noi, cei de aici, ne intalnim zilnic cu ea. Eu l-am gasit. Si tot eu i-am anuntat sa vina sa-l ia.
Barbatul cazu pe ganduri.
- Am gresit cu ceva? Am crezut ca este singur pe lume amaratul. Il cunoasteti? Imi pare rau daca...
- Nu, veni raspunsul scurt si hotarat. A fost doar o ratacire de milostenie.
Barbatul baga mana in buzunar si scoase o bacnota de douazeci de dolari si i-o dadu baiatului.
- Unde sunt inmormantati...
- Sunt arsi, veni raspunsul baiatului.