FALSA IDENTITATE ( publicata)

CAPITOLUL 74

  Câteva minute mai târziu Nokes privea curios la cei doi bărbaţi din faţa lui. Erau prea eleganţi şi stilaţi pentru a fi poliţai, iar pentru a-şi dori femei de la el, aveau o alură prea impozantă şi prea serioasă. Un singur lucru intuia, nu era a bună cu ei. 

- Dacă totuşi sunteţi copoi, aţi face bine să faceţi cale-ntoarsă, nu-mi sunt prea dragi copoii.

 Din două mişcări Nicholas ajunse în dreptul lui, îşi puse mâinile pe birou, aplecându-se până ce ochii li se întâlniră.

 - Nu că mi-ar păsa, dar pentru cultura ta, nici eu nu îi agreez. Dar, spre deosebire de ceea ce simt pentru ipocriţi ca tine, pe copoi îi iubesc, crede-mă.

 Ceva din vocea gravă a lui Nicholas îl făcu pe Nokes să simtă fiori reci pe şira spinării, iar părul pe ceafă să i se zburlească. Se uită fugar spre bărbatul celălalt şi spre surprinderea lui acesta nu trăda nici un fel de sentiment. Nici măcar furie ca acela din faţa sa. Din experienţa lui Nokes ştia că asemenea persoane erau şi mai periculoase decât cei fioroşi. De obicei cei furioşi îşi pierdeau repede cumpătul, dar şi echilibrul raţional.

 Agitat se foi în scaun. Pe toţi dracii, se blestemă el în gând. Tocmai astăzi îşi luă liber garda lui de corp. Înghiţi şi reuşi cu greu să vorbească: 

- Uite cum stă treaba ... domnilor, dacă aţi venit pentru afaceri, astăzi eu nu ....  

  - Căutăm o femeie, o fată, îl întrerupse prompt Nicholas.

 Ochii proxenetului aproape îi ieşiră din orbite, ca la melci. Bogătaşii nenorociţi din faţa lui voiau o curvă de la el? 

- Ah, despre asta este vorba? Clipi de câteva ori. Vă interesează una dintre curvele mele?Maxilarul lui Nicholas se încordă vizibil când pronunţă:

 - Joanna, o cheamă Joanna. 

- Joanna ... Joanna ...

 Nokes repeta cu voce tare ca un tembel când avu dintr-o dată o revelaţie. Rânji cu gura până la urechi şi privi insinuant spre Nicholas şi pentru prima dată Nicholas îşi reprimă intenţia de a desfiinţa rânjetul de pe chipul cuiva.

 - Oameni buni, de ce nu spuneţi aşa ...

 Ticălosul se aşeză mai bine pe scaun şi îşi puse picioarele pe birou, aproape de faţa lui Nicholas şi spuse:

 - Ei, ia să vedem, acum mai veniţi de-acasă, cum spuneaţi că o cheamă? 

Nicholas se îndreptă luându-şi mâinile de pe birou, abţinându-se să nu-l pocnească pe nenorocit.

 - O cunoşti? Îţi aminteşti de ea?

 Vocea lui Nicholas trăda încordarea şi nerăbdarea. Nokes se prefăcu a sta pe gânduri câteva clipe, după care izbucni în râs.

 - Oo, da, cine ar putea uita o bucăţică aşa ca ea ...

Mâinile lui Nicholas se strânseră în pumni, iar fălcile îi pulsară nervoase. Cu greu îşi dădea toată silinţa de care era în stare să se abţinăsă nu îi stâlcească faţa libidinoasă. 

- Stai aşa! Acum îmi aduc aminte, izbucni Nokes, dumneata erai bărbatul care era cu ea când am văzut-o ultima oară.

 Nicholas tresări, deci nu o mai văzuse nici el. 

- Acum înţeleg de unde avea târfa aia nenorocită atâta bănet.

 Nu termină bine de spus cuvintele că Nokes se pomeni ridicat de două braţe puternice. Picioarele îi căzură cu putere la podea, după care rămase suspendat în aer balansându-se. Bărbatul nu-şi dădu seama ce se întâmplă cu el şi reuşi cu greu să îngâne: